Filosoful Petre Ţuţea şi fostul primar Josef Klapka au "primit" câte o stradă în Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Ţuţea are o statuie în curtea unui Timişorean
Petre Ţuţea are o statuie în curtea unui Timişorean

Consilierii locali au votat în plenul de marţi pentru atribuirea numelui lui Petre Ţuţea unei străzi din Timişoara. O altă stradă a primit numele lui Josef Klapka.

Cunoscută în Timişoara ca “Strada fără nume”, aleaa care face legătura între străzile Eugeniu de Savoya şi Proclamaţia de la Timişoara, a primit nume. Primăria Timişoara a decis să boteze străduţa cu două numere, la propunerea viceprimarului Dan Diaconu. Consiliului Local a aprobat noul nume în şedinţa de marţi.

Acordarea numelui lui Ţuţea pentro o stradă din Timişoara a fost contestată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din Românie “Eli Wiesel”, cât şi de un grup de profesori de la Universitatea de Vest. Aceştia susţineau că Petre Ţuţea a făcut parte din nomenclatura legionară.

A trecut prin închisorile comuniste

Petre Tutea a fost un eseist, filosof, economist şi om politic, apoi legionar român.  A publicat foarte puţin înainte de 1989, scrierile şi interviurile sale fiind difuzate prin toate mediile după prăbuşirea regimului comunist.

Născut în familia unui preot ortodox, a urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, Magna cum laude. A fost referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, şef de secţie la Ministerul Economiei Naţionale, şef de secţie in Ministerul Comerţului Exterior.

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale. După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la cinci ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat opt ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate.

Continuu sub observaţia agenţilor securităţii comuniste după eliberarea sa din închisoare, Petre Ţuţea a suferit enorm, dar cu stoicism, şicanele repetate ale acestora.


Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului “Cristiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri.


Stradă pentru Josef Klapka


O altă stradă nouă din Timişoara, aflată situată între străzile Gavril Musicescu şi Mureş, a fost denumită Josef Klapka (1786-1863). Este vorba de un fost primar al Timişoarei între 1819-1833, care în 1815 a înfiinţat prima bibliotecă publică de împrumut din imperiul Austro-Ungar. A fost tatăl renumitului general al revoluţiei maghiare, Klapka Gyorgy.
 

De asemenea, consilierii au decis revenirea la vechea denumire a bulevardului Rebreanu, în porţiunea care a devenit bulevardul Iosif Bulbuca.

Citeşte şi:

Filosoful Petre Ţuţea are statuie în grădina unui timişorean: “În lipsă de cultură nimeni nu l-a acceptat”

Dicţionar explicativ pentru numele străzilor din Timişoara: "Trebuie să facem ordine şi în acest domeniu"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite