ACS Poli Timişoara - Viitorul 0-0: Echipa lui Gică Hagi a plecat din Banat cu un egal urât

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorul Chiajna echipă antrenată de Bogdan Argeş Vintilă, care nu a obţinut nicio victorie în actualul sezon al Ligii I, a plecat neînvinsă de la Timişoara

În cele şase etape scurse, Viitorul a obţinut doar trei puncte, din trei meciuri egale. Tot un egal a obţinut echipa lui Gică Hagi şi în deplasarea de la Timişoara. Partida s-a jucat pe arena "Dan Păltinişanu", mai gol ca niciodată. 

După trei înfrângeri consecutive; cu FC Botoşani, FC Braşov şi FC Vaslui, ACS Poli Timişoara a căutat să revină pe linia de plutire în faţa uneie chipe aflate pe antepenultimul loc Liga I, Viitorul Constanţa. 

Ocaziile de poartă de la acest meci se pot număra pe o singură mână. Prima a aparţinut celor de la Viitorul Chiajna, în minutul 11. Mircea Axente, fostul jucător al celor de la Poli, a fost foarte aproape să deschidă scorul, după ce i-a driblet pe Scutaru şi Şeroni, mingea a fost agăţată în ultima clipă de Nuno Claro, iar apoi portarul a respins şi şutul lui Gavra. 


Până la finalul primei reprize niciuna dintre echipe nu a reuşit să îşi creeze o ocazie mai periculoasă. Astfel că primul mitan s-a încheiat fără gol. 


Prima ocazie a timişorenilor a picat de abia în minutul 76: Keita a fost aproape de gol, însă şutul cu stângul a fost respins de Balauru. 


După o partidă fără ocazii de poartă, oaspeţii au fost foarte aproape de victorie, chiar în minutele de prelungire. Nuno Claro şi-a salvat însă echipa după ce a parat şutul lui Axente.

“A fost unul din cele mai prosate jocuri din acest sezon. Ne confruntăm cu lipsa de prospeţime şi valoare individual. Trebuie să ne dăm seama rapid cu ce echipe jucăm, să ne valorificăm potenţialul. Azi am avut o ocazie. Dacă eram inspiraţi puteam să înscriem. Asta e lotul pe care-l avem. În iarnă tragem linie, vedem ce putem aduce, la ce renunţăm”, a spus Valentin Velcea, antrenorul echipei ACS Poli. 

Etapa viitoare, ACS Poli va juca în deplasare cu Steaua. Înainte însă va juca în Cupa României cu FC Bihor.

“Jucătorii mei au avut atitudine bună, au alegrat 90 de minute, iar pe final şi-a dominat adversarul. Dar din păcate nu am înscris”, a spus Bogdan Vintilă, antrenorul Viitorului. 

ACS Poli: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic – Ov. Petre – Bărbuţ, Trandu, Boldea (Keita, min.54), Popovici (Dragu, min.69)– Szekely (Furtado, min.49). 


Viitorul: Balauru – Nikolov, Larie, Mitrea, Toşca – Lazăr (Cârstocea, min.66), Emerson Marcelina – Thiago (Năstăsie, min.86), Dică, Gavra (Băluţă, min.77)– Axente. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite