Târgu-Jiu: UPDATE/ FOTOGALERIE / VIDEO / Mii de pelerini la canonizarea „Luceafărului de la Lainici“

Târgu-Jiu: UPDATE/ FOTOGALERIE / VIDEO / Mii de pelerini la canonizarea „Luceafărului de la Lainici“

Înaltele feţe bisericeşti au sfinţit noua biserică de la mănăstirea Lainici

Aproximativ 4.000 de credincioşi, în cea mai mare parte din judeţele Hunedoara şi Gorj, au participat, în această dimineaţă, la slujba de sfiniţire a bisericii noi de la Mănăstirea Lainici şi la canonizarea stareţului Irodion. .

Ştiri pe aceeaşi temă

Miile de credincioşi care au participat la cele două slujbe au umplut până la refuz curtea bisericii. Evenimentul religios a fost descris de feţele bisericeşti drept cel mai important din istoria judeţului Gorj. Ceremonia a fost transmisă pe două ecrane de mari dimensiuni, amplasate în curtea mănăstirii. Scena pe care s-a desfăşurat slujba a fost îmbrăcată toată în crengi de brad şi covoare olteneşti. 

Evenimentul a început cu slujba de sfinţire a bisericii noi, după care înalţii prelaţi au ieşit din biserică, aducând în faţa credincioşilor racla în care se aflau osemintele Cuviosului Irodion. Slujba de canonizare s-a desfăşurat pe o esplanadă special amenajată pentru acest eveniment. Ceremonia religioasă a fost oficiată de un sobor în fruntea căruia s-au aflat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarul României, mitropolitul Moldovei, IPS Teofan, mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu, şi arhiepiscopul Ioan, al Covasnei şi Harghitei.

CLICK PE POZA PENTRU FOTOGALERIE


Credincioşii s-au plasat chiar şi în micul cimitir din incinta mănăstirii pentru a putea vedea mai bine ceremonia. „Este o zi însemnată, pentru că se sfinţeşte biserica. Am venit de la Petroşani împreună cu toată familia, pentru că este este o slujbă deosebită“, a spus Augustin Molnar, în vârstă de 65 de ani. „Chiar m-a înduioşat slujba. A fost foarte frumoasă. Am venit pentru copii. Am două fete în Anglia. E un eveniment unic“, a declarat şi Emilia Axinte, de 47 de ani, din Petroşani.

Credincioşii au ocazia ca până la miezul nopţii să intre în sfântul altar.

Construcţia bisericii noi a durat două decenii

Construcţia noii biserici a început în anul 1990. Sfântul Irodion a fost stareţul Mănăstirii Lainici, între anii 1854 şi 1900, şi duhovnic al Sfântului Calinic de la Cernica. Numit „Luceafărul de la Lainici“, el era, potrivit prelaţilor, un „văzător cu duhul“, prevăzând evenimente precum ocuparea lăcaşului de cult de trupele germane în perioada Primului Război Mondial.
Florin Popescu, comandantul Jandarmeriei Gorj, a spus că ceremonialul s-a desfăşurat fără probleme deosebite: „În afară de aglomeraţia la care ne aşteptam, nu au fost incidente. Au venit oameni bolnavi, care au mai avut nevoie de repaus. Credincioşii au fost înţelegători şi nu s-au înregistrat probleme“.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările