Cum funcţiona „olacul”, curieratul în Oltenia din urmă cu două secole. „Băga groaza în oameni“

Trăsura circula cu mare viteză  Foto: Macreanu Iulian

În urmă cu aproximativ 200 de ani, în zona Olteniei funcţiona un curierat special, care transporta atât produse, scrisori, cât şi călători.

Olacul era denumită căruţa trasă de mai mulţi cai care transporta mărfuri şi persoane în zonele unde nu exista cale ferată.

„Olacul - cunoscut mai degrabă sub denumirea de poştalion în zilele noastre - era în trecut o căruţă de poştă trasă de 6-8 cai struniţi cu multă îndemânare de doi surugii. De regulă, avea patru roţi, «osii de lemn şi neblenite», şi asigura atât serviciul de poştă, cât şi transportul călătorilor, în zonele în care nu era cale ferată“, menţionează istoricul gorjean Gabriel Sarcină.

Olacul ajungea până la Bucureşti 

Drumurile pe care circula trăsura era cunoscut ca drum de olac şi făceau legătura între principalele oraşe. 

Istoricul Gabriel Sarcină a prezentat şi mărturia unui preot despre traseele străbătute: „În prima jumătate a sec. al XIX-lea, drumul de olac lega urbea de pe Jiu cu Cetatea Banilor-Craiova, şi de aici taman cu capitala Munteniei, oraşul lui Bucur. În monografia închinată comunei Brăneşti-Gorj, preotul Ioan Constantinescu ne-a lăsat următoarea însemnare: 

«Venind dinspre Broşteni (...) drumul mare/drumul de olac intra în Brăneşti pe la Constantin Ovreiu, trecea prin mijlocul mahalalelor Brebei, Păiseni (...) prin faţa Primăriei (...) trecea pe sub poala dealului, pe la crâşma Gâjului, păru Iditei şi de aici tot înainte spre miazăzi unde intra în satul Capul Dealului pe la Mănciuleşti, trecea pe lângă biserica veche din lemn, pe lângă cimitir şi după vre-o 150 metri, drumul trecea prin Gilort luând direcţia Craiovei»“. 

Olacul circula cu viteză mare 

Localnicii erau speriaţi la vederea trăsurii, pentru că circula cu viteză mare, iar surugii mânau caii într-un mod foarte agresiv: „Aceeaşi sursă istorică a surprins şi faptul că trecerea poştalionului, la propriu, «băga groaza în oameni», datorită «mânatului cailor, pocnitului bicelor surugiilor, care aveau lungimea peste doi metri, dar şi scârţâitului roatelor care se auzeau de la mari distanţe».

Vă recomandăm să citiţi şi 

Costuri cu energia electrică de peste două ori mai mari, în Târgu Jiu. Primăria vrea să amenajeze un parc fotovoltaic

Studenţii de la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu revin la cursurile fizice