Angajată de la Protecţia Copilului, lovită de un tânăr beneficiar

Angajată de la Protecţia Copilului, lovită de un tânăr beneficiar

Angajata DGASPC Gorj a fost lovită cu pumnul

O angajată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a fost lovită cu pumnul de către un adolescent în vârstă de 16 ani, care este beneficiar în sistemul protecţiei copilului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Agresiunea a avut loc la începutul acestei luni într-un apartamentul de tip rezidenţial. Femeia a fost lovită cu pumnul, după care a sunat la 112. Poliţiştii efectuează cercetări.

„La data de 2 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de către o femeie, de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că a fost agresată de către un tânăr, de 16 ani, din municipiul Târgu-Jiu. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a transmis Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Tânărul agresor, introdus într-un program de consiliere

Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj, a spus că tânărul agresor a fost introdus într-un program de consiliere psihologică: „În cadrul unuia dintre serviciile sociale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a avut loc un incident între o angajată şi un beneficiar, în care se pare ca angajata a fost agresată de către acesta. Imediat a fost anunţată poliţia, care s-a deplasat la faţa locului, precum şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, la ora actuală fiind în derulare o anchetă. După incident, beneficiarul a fost introdus într-un program de consiliere psihologică“.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările