„Ne-am speriat, cădeau multe bombe una după alta, buşeau din ce în ce mai tare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Erculescu povesteşte cum zeci de târgovişteni aflaţi în Pancevo, la 30 km de Belgrad, au trăit momente de coşmar în timpul bombardamentelor NATO din 1999. Prima bombă a lovit fabrica de avioane utilitare, toată lumea era speriată, bombele au început să cadă puhoi peste oraşul din Banatul sârbesc. Alte rachete au lovit o rafinărie şi o petrochimie, cerul era negru.

Teroare, teamă şi momente de coşmar au trăit zeci de târgovişteni atunci când au fost prinşi în mijlocul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei din 1999. Locuiau în Pancevo, un oraş aflat la 30 kilometri distanţă de Belgrad, din Banatul sârbesc, acolo erau plecaţi cu bişniţă. Pe lângă aceştia mai erau sute de români, din toate colţurile ţării. “Stăteam în gazdă la un sârb. Într-o zi, uitându-mă pe fereastră din pat, am observat pe cer o rachetă care a trecut pe deasupra caselor. În Pancevo era o fabrică de avioane utilitare la aproape 200 metri de locul unde stăteam. Am văzut un negru în faţă şi un foc în spate, racheta lovise fabrica. Am sărit în sus din pat, nu ştiam ce se întâmplă”, povesteşte George Erculescu, un târgoviştean prins în mijlocul bombardamentelor NATO.
Pentru târgoviştenii aflaţi în mijlocul conflictului a urmat o noapte de coşmar, nu au reuşit să doarmă din cauza ploii de bombe care s-a abătut asupra oraşului Pancevo. Aşteptau dimineaţa să se întoarcă în ţară, departe de război. “Au urmat mai multe bombe, una după alta, care buşeau din ce în ce mai tare. Am plecat de acolo şi ne-am întors noaptea, pe la 23.00, ne-am gândit să dormim şi noi puţin. Pe la 2.00-3.00 noaptea, forţele NATO au început să bombardeze din nou. De data asta rachetele au lovit o rafinărie şi o petrochimie. La ultima rachetă din noaptea aia se zguduia pământul”, adaugă acesta.

Teroare la ambasada chineză din Belgrad

Târgovişteanul George Erculescu povesteşte şi cum ambasada chineză din Belgrad a fost bombardată de NATO. “A fost o greşeală, o bombă a picat direct în ambasada chineză, oamenii săreau pe ferestre disperaţi. Era sânge peste tot de la cei răniţi. În timpul bombardamentelor oamenii fugeau pe stradă, încercau să scape de teroare, le era teamă”, îşi aminteşte târgovişteanul.
După bombardamente, cei mai mulţi dintre târgovişteni s-au întors acasă, printre cei dragi. Au aşteptat câteva săptămâni să se liniştească apele în Iugoslavia, după care s-au întors acolo. “După atâtea bombe căzute acolo, oamenii se obişnuiseră, nu le mai era frică. Sârbii sunt oameni tari, nu prea îi sperie nimic, dar atunci, când s-au trezit bombardaţi, erau cuprinşi de teamă”, spune  George.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite