Fără centură, dar cu probabilitatea ca anul viitor, pe vremea asta, să ne facem cumpărăturile în mall-ul de la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce proiectul drumului de centură bate pasul pe loc de ani de zile, autorităţile locale anunţă  că într-un an târgoviştenii şi-ar putea face cumpărăturile la mall-ul care se va construi pe locaţia fostei unităţi militare unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.

Primarul Cristian Stan a anunţat faptul că cei responsabili sunt aşteptaţi să depună actele în vederea eliberării autorzaţiei de construcţie, lucru ce s-a întâmplat chiar în timpul conferinţei de presă.

„Am avut, la începutul acestei săptămâni, o întâlnire cu cei care vor construi mall-ul, cred că a fost o discuţie lămuritoare pe toate aspectele. Aştept, din zi în zi, să depună cerere pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie. A fost prezent d-ul Alin Manole, vicepreşedinte CJD, dar şi responsabilii de la Direcţia de Investiţii. Am avut o discuţie fructuoasă, spun eu, şi cred că în luna decembrie 2019, în municipiul Târgovişte, vom avea un complex comercial extraordinar de util şi de frumos”, a spus edilul. 

De asemenea, în momentul de faţă este în lucru drumul pe patru benzi care va face legătura între Bulevardul Regele Carol şi strada Petru Cercel.

Imagine indisponibilă

„Se mai discută în momentul de faţă de termenul exact în care va fi finalizat drumul de acolo, care face legătura între B-ul  Regele Carol şi strada Petru Cercel. Lucrarea de canalizare este finalizată şi se va face recepţia săptămâna viitoare. Eu cred că cei de la mall se vor apuca de lucru, poate chiar anul acesta, dacă vremea va permite. Este una dintre cele mai mari investiţii private făcute în municipiul Târgovişte şi este chiar utilă, în condiţiile în care cu toţii mergem la Ploieşti”, a declarat Stan.

Viitorul mall de la Târgovişte va cuprinde o reţea de 80 de magazine în care vor lucra peste 1.100 de oameni. Constructia va avea o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 70.000 de metri pătraţi.

Comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta P.K. GRIZZLY S.R.L. Societatea câştigătoare este membră a grupului de firme Prime Kapital, cu experienţă în domeniul dezvoltării acestui timp de investiţii ( 50 centre comerciale), având şi 5 proiecte internaţionale (2 în Bulgaria, 2 în Slovenia, 1 în Polonia). 

Bugetul estimat pentru realizarea investiţiei este de 227 milioane lei (fără TVA).

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/targoviste/povestea-fara-sfarsit-a-centurii-orasului-1911175.html" target="_blank">Povestea fără sfârşit a centurii oraşului Târgovişte</a>

Proiectul de centură a început din 2009, a fost pe mâna a patru constructori şi niciunul nu s-a dovedit capabil să îl finalizeze. Potrivit Primăriei Târgovişte, drumul ar fi trebuit să fie gata la 31 decembrie 2018, însă este departe de tăierea panglicii.

Ultima dată proiectul a fost câştigat de o asociere al cărei lider este SC Telor Invest. Investiţia, în valoare de 88,7 milioane lei, urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie (acolo unde va fi posibil), precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii.

Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, a precizat, într-o conferinţă de presă, că, începând cu 1 decembrie 2018, asocierea de firme care ar fi trebuit să definitiveze şoseaua de centură a Târgoviştei plăteşte penalităţi de 65.000 lei pentru fiecare zi de întârziere. 

centuratgv

Finanţarea europeană pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Târgovişte, în valoare de 88,7 milioane lei, a fost accesată în 2009.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite