Cum se ridică primul centru din România pentru recuperarea militarilor afectaţi de război. Investiţia uriaşă, 100% privată: „Nu ne primeşte niciun ministru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD) îşi urmează visul. Centrul de la Mănăstirea Dealu, judeţul Dâmboviţa, a fost dotat cu tâmplărie.

Militarii au reuşit să monteze tâmplăria din PVC, iar zilele acestea vor începe lucrările la interior.

Toate lucrările se face pe banii lor şi pe sponsorizări, pentru că statul nu a alocat niciun leu pentru construcţia centrului.

Este primul centru din România destinat recuperării fizice şi psihice a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan, cât şi a celorlalti membri ai asociaţiei.

Centrul pentru refacerea, recuperarea şi reabilitarea militarilor va funcţiona într-un fost spital pentru bolnavii de TBC, reabilitat şi modernizat.

Lucrările la centrul de la Mănăstirea Dealu, format din două pavilioane, au început în august 2018. Pavilonul A, la care se lucrează în prezent, a înghiţit 194.000 de lei, bani din sponsorizări şi acte caritabile. Ar mai fi nevoie de încă 400.000 de euro strict pentru partea de reabilitare a clădirii şi de încă 2 milioane de euro pentru aparatura medicală. Lucrările ar trebui terminate în 2022, aşa cum prevede contractul cu Primăria Târgovişte, care este proprietarul clădirilor.

Peste 2 ani ar trebui să funcţioneze cel puţin 4 laboratoare medicale din cele 54 proiectate. Pavilionul A va avea în total 73 de camere la etaj.

De asemenea, Pavilionul B, la care nu au început încă lucrările, este cel mai mare şi se întinde pe o suprafaţă de 16.000 de metri pătraţi şi este proiectat cu 400 de saloane. Va costa 20 de milioane de euro, potrivit unui proiect întocmit de o echipă de arhitecţi. Va fi un mic orăşel, format din săli de recreere, apartamente, laboratoare medicale şi restaurante.

AMVVD numără în prezent 50.000 de veterani şi 500 de răniţi. „Avem în vedere şi fondurile europene, dar nu ne primeşte niciun ministru să vorbim de problema noastră. Am încercat în toate guvernele. Nu înţeleg de ce fug de noi. Statul nu a dat un leu pentru acest centru”, ne-a spus Marius Apostol, preşedintele AMVVD.

Imagine indisponibilă

Ideea înfiinţării acestui centru s-a născut dintr-o suferinţă. Pentru că militarii români, care au fost pe fronturile altora şi care s-au întors acasă cu diferite traume (fizice sau psihice) nu aveau unde să se trateze alături de familie, Marius Apostol, unul dintre militarii grav răniţi în Afganistan, a pus bazele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi (AMVVD). Alături de camarazii de arme s-a gândit să înfiinţeze în ţară primul centru pentru tratarea veteranilor şi a militarilor răniţi.

Imagine indisponibilă

Centrul, format din două clădiri (pavilioane) se aflălângă la Mănăstirea Dealu, din comuna Aninoasa, şi are o suprafaţă de 102.000 mp2. Clădirile Spitalului Mănăstirea Dealu au fost ridicate în 1912, când acolo a funcţionat Liceul Militar “Nicolae Filipescu”, unde a învăţat şi regele Mihai.

Asociaţia este formată în anul 2013, iar la ora actuală numără peste 12.500 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.500 de membri asociaţi din societatea civilă (medici, sportivi campioni, artişti).  

Spitalul va cuprinde zeci de mini apartamente, în care militarii vor fi trataţi alături de familie, spaţii de tratament, cazare, recreere, locuri de joacă pentru copii, alte facilităţi pentru tratament şi odihnă.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Practic, Centrul va dispune de nişte apartamente mai mici. Sunt destinate atât văduvelor, cât şi copiilor orfani.  

Până în prezent, 28 de militari români şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak şi 180 militari au fost răniţi.

AMVVD este formată în anul 2014, iar la ora actuală numără peste 10.000 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.000 de membri asociaţi din societatea civilă.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Pentru cei care doresc în continuare să ajute vă punem la dispoziţie conturile noastre bancare :

Cont RON IBAN RO53BACX0000001901764000

Cont EUR IBAN: RO26BACX0000001901764001

Banca UniCredit sucursala Magheru, beneficiar : Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir. 

Imagine indisponibilă
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite