Reacţia unui medic după dublarea amenzilor pentru depăşirea timpilor de aşteptare la UPU: „Se va trece prin spital ca la check-in-ul de la aeroport“

Reacţia
unui medic după dublarea amenzilor pentru depăşirea timpilor de aşteptare la UPU: „Se va trece
prin spital ca la check-in-ul de la aeroport“

Cătălin Lulciuc, medic de radiologie şi imagistică la Suceava. FOTO: Facebook/Cătălin Lulciuc

Medicul sucevean Cătălin Lulciuc crede că cei care se bucură pentru că au fost dublate amenzile pentru personalul medical, care-i lasă pe pacienţi să aştepte la Unitatea de Primiri Urgenţe, nu văd imaginea de ansamblu. El spune că se va trece prin spitale ca pe la check-in-ul de la aeroport.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cătălin Lulciuc este medic de radiologie şi imagistică la Suceava. Tânărul este de părere că dublarea amenzilor pentru depăşirea timpilor de aşteptare la Unitatea de Primiri Urgenţe nu este o soluţie.

„Să intri mai repede într-un spital de urgenţă supraaglomerat înseamnă să iasă altul mai repede...adică mult mai puţin timp acordat per caz, adică se va trece prin spital ca la check-in de la aeroport - pe repede înainte. Cei care se bucură la o astfel de ştire nu văd imaginea de ansamblu”, a arătat Cătălin Lulciuc într-o postare pe contul său de Facebook. 

Pe de altă parte, deşi exista baza legală şi până acum, anul acesta inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava nu au aplicat nicio sancţiune pentru că pacienţii au fost lăsaţi să aştepte în mod nejustificat pe holurile de la UPU. Nemulţumiri au fost, nenumărate, însă pacienţii sau aparţinătorii nu au depus sesizări oficiale, ci au preferat să se plângă pe Facebook. 

Marţi, 27 august, Guvernul a dublat amenzile pentru medicii care-i lasă pe pacienţi să aştepte la UPU în mod nejustificat.

Concret, timpii legali de aşteptare la UPU sunt cuprinşi între 0 şi 240 de minute, în funcţie de gravitatea urgenţei. Potrivit proiectului, vor constitui contravenţii şi se vor sancţiona cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:

- preluarea pacientului de către personalul UPU sau CPU într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare;
- reţinerea echipajelor de urgenţă din cadrul serviciilor de ambulanţă sau SMURD de către medicii din UPU ori CPU sau medicii de gardă din spital, încălcându-se astfel reglementările legale în vigoare;
- neanunţarea din timp a sosirii şi/sau neinformarea asupra datelor clinice despre starea pacientului şi tratamentul aplicat acestuia până la momentul respectiv a personalului din UPU sau CPU de către echipajele care transportă pacienţi aflaţi în stare critică, conform reglementărilor legale în vigoare.

Anterior, personalul medical putea fi amendat cu sume între 500 lei şi 1.500 de lei, iar spitalele cu 10.000 până la 15.000 de lei.

Pentru ca medicii şi spitalele unde timpii legali de aşteptare pentru preluarea urgenţelor să fie sancţionaţi, pacienţii nemulţumiţi pot reclama situaţia la Direcţiile de Sănătate Publică.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: