Bacalaureat 2015 Română Suceava. Un elev a fost dat afară din BAC după ce i-a sunat telefonul mobil

Bacalaureat 2015 Română Suceava. Un elev a fost dat afară din BAC după ce i-a sunat telefonul mobil

Elevii suceveni au ieşit mulţumiţi de la prima probă a examenului maturităţii. FOTO: Dănuţ Zuzeac

Bacalaureat 2015 Română Suceava. Relaţia între două personaje dintr-un roman interbelic sau personajele din operele lui Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu nu le-au pus mari probleme elevilor suceveni. Aceştia au ieşit încrezători de la examene şi se aşteaptă la note mari la proba de Limba română.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elevii suceveni au trecut de prima probă scrisă a examenului de bacalaureat. Marea majoritate a acestora s-au arătat mulţumiţi de ceea ce au reuşit să facă la proba scrisă de la Limba Română, subiectele fiind considerate uşoare atât de elevii de la real cât şi cei de la uman.

Dacă cei de la Real au avut la subiectul III de caracterizat un personaj din Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu, umaniştii au avut de prezentat relaţia între două personaje dintr-un roman interbelic.

“Consider că m-am descurcat destul de bine la acest prim examen de care mă temeam cel mai tare. La subiectul I am avut mai multe cerinţe pe baza unui text dramatic, fix la ceea ce mă aşteptam, în timp ce la subiectul II a trebuit să explicăm rolul scriitorului în societate. La subiectul al III-lea mi-a căzut relaţia dintre două personaje dintr-un roman interbelic. Aici am scris despre Ana şi Ion din romanul Ion al lui Liviu Rebreanu. După părerea mea ar trebui să iau o notă peste 8, deoarece m-am descurcat mult mai bine decât la simulare, când am luat puţin peste 7”, a povestit Alexandru.

Acesta a explicat că în ultimele două săptămâni s-a axat mai mult pe comentariile şi caracterizările care i-ar fi putut să-i cadă la subiectul al III-lea de la proba de limba română.

“În ultimele două săptămâni am repetat toate operele care ar fi putut să-mi cadă la subiectul al III-lea şi se pare că a fost de bun augur. Acum urmează proba la istorie, unde nu îmi fac probleme, iar mai apoi cea de la logică, unde va fi nevoie să fiu mai atent. Abia aştept să termin cu bac-ul şi să mă înscriu la facultate”, a mai arătat Alexandru.  

„Nu au avut subiecte grele. Nu ştiu dacă în ceilalţi ani, au mai existat cazuri în care elevii să fi putut să aleagă în a caracteriza unul dintre personajele din operele a trei autori. Păi era foarte simplu, de descris personajul lui Nică din Amintiri din copilărie sau cel al lui Ilie Moromete din Moromeţii lui Marin Preda. Mă bucur că toţi copii s-au descurcat şi aşteptăm ca toţii să primească note mari”, a spus şi mama unui dintre elevii care au susţinut prima probă a examenului de bacalaureat.  

Toate informaţiile importante despre BACALAUREAT 2015 la română, în acest articol:

Subiecte Bacalaureat 2015 română. Rezolvări, barem

Un elev de la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava a fost eliminat de la examenul de bacalaureat pentru că i-a sunat telefonul mobil în timpul probei de limba română. 210 din cei 6.103 absolvenţi de liceu din judeţul Suceava nu s-au prezentat la examenul de la limba română. 

Adevarul.ro a prezentat rezolvarea subiectelor astăzi începând de la ora 11.

Calendar Bacalaureat 2015

30 iunie, marţi – proba la Limba Maternă

1 iulie, miercuri – proba la Matematică şi Istorie

3 iulie, vineri – Proba la alegere la materiile Geografie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Sociologie, Psihologie, Filosofie, Logică, Economie

7 iulie, marţi – afişarea rezultatelor parţiale până la ora 16.00 şi depunerea contestaţiilor între orele 16.00 – 20.00

8 – 9 iulie (miercuri şi joi) – rezolvarea contestaţiilor

10 iulie, vineri - afişarea rezultatelor finale

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările