Cercetaţi pentru nerespectarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice

Cercetaţi pentru nerespectarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice

Poliţia, cu ochii pe trficul rutier FOTO Adevărul

Doi şoferi au fost prinşi ieri, în trafic încălcând normele rutiere. O femeie a fost descoperită la volanul unui autoturism neînmatriculat, iar un bărbat băut s-a întâlnit cu oamenii legii pe un drum public.

 
Ieri, 18 aprilie, o femeie de 40 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost depistată de poliţişti în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe Drumul Naţional 2, în apropiere de municipiul Urziceni.
 
Un alt conducător auto, un bărbat de 51 de ani, din comuna Perieţi, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, deşi anterior consumase băuturi alcoolice.
 
Conducătorul auto a refuzat testarea alcoolscop, fiind transportat la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: