VIDEO Cum se pot confecţiona acasă podoabe pentru bradul de Crăciun. Materiale simple, transformate radical

VIDEO Cum se pot confecţiona acasă podoabe pentru bradul de Crăciun. Materiale simple, transformate radical

Floarea-Crăciunului, un obiect uşor de realizat FOTO: Alina Mitran

Obiecte pentru îmbopodibit masa de Crăciun, bradul, uşa sau chiar obiecte de oferit în dar, când sunteţi în pană de idei, pot fi făcute simplu şi cu materiale la îndemână.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi puţin mai este până la Crăciun, moşul trebuie aşteptat cum se cuvine. Dacă n-aţi găsit încă podoabele dorite, sau le-aţi considerat „de serie“, puteţi confecţiona propriile podoabe pentru pomul de Crăciun sau chiar pentru a le oferi în dar. Sunt obiecte pe care le puteţi păstra şi după ce Sărbătorile au trecut, arată bine şi, în plus, materialele necesare se găsesc în primul magazin de papetărie, dar nu numai.

Cununiţe de Crăciun din hârtie creponată

Confecţionarea acestor obiecte nu necesită foarte mult exerciţiu, dovadă fiind faptul că au reuşit să realizeze lucruri extraordinare şi copiii din grupa mare. Îndrumătoare le-au fost bibliotecarele din cadrul secţiei Audio-video a Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu“ din Slatina, Luminiţa Ivănescu şi Monica Udrescu.

Pentru o minunată cununiţă de Crăciun este nevoie de hârtie creponată, verde în special, dar şi albă, roşie şi maro-închis, pentru a realiza florile şi conurile de brad care o împodobesc.

Hârtia creponată este pregătită pentru cununiţa de Crăciun

Hârtia creponată verde se taie în fâşii de aproximativ 15-20 de centimetri. Pe jumătate din lăţime se taie franjuri, care se răsucesc cu grijă. Cununiţa poate fi efectiv realizată din ziare vechi, răsucite astfel încât să obţinem un cerc de dimensiunea dorită. Pentru a închide cercul se foloseşte fie aracet, fie bandă adezivă sau oricare altă metodă care vă este la îndemână. Acest cerc se îmbracă ulterior cu hârtia creponată verde, franjurii dând aspectul acelor de brad.

Pentru a realiza conurile este nevoie din nou de hârtie creponată. De data aceasta o tăiem în fâşii de aproximativ 10 centimetri. Îndoim hârtia, pe toată lungimea, aproximativ un centimetru, după care marginea îndoită o răsucim succesiv, astfel încât, atunci când o rulăm, să obţinem solzişorii conului de brad. Mototolim o hârtie cât să obţin o minge de dimensiunea celei de tenis de masă, pe care, după ce am aplicat un strat foarte subţire de aracet, o îmbrăcăm cu hârtia creponată pregătită.


Şi conurile de brad pot fi realizate foarte uşor

Nici floarea Crăciunului, albă sau roşie, după preferinţe, nu este un obiect greu de realizat. Pentru cea de culoare albă ne putem folosi de hârtie igienică albă, subţire, aceasta având avantajul că este deja porţionată pe dimensiunile de care avem nevoie. Altfel, putem folosi fie şerveţele de masă, fie tot hârtie creponată.  În pătratul de hârtie rulăm mai întâi un ou-surpriză (aproape toţi copiii au aşa ceva în colecţia de jucării) sau un obiect asemănător, fără a-l acoperi complet, lăsând o fantă. Cele două capete le răsucim, iar suportul de care ne-am ajutat (oul de jucărie) îl scoatem din interior. Ceea ce am obţinut constituie o petală a florii Crăciunului. Continuăm în acelaşi mod, până la obţinerea numărului de petale dorit. Petalele vor fi, în cele din urmă, unite cu ajutorul unui şerveţel răsucit (pentru a obţine o sfoară din şerveţel umezim puţin hârtia şi răsucim şerveţelul, într-o mişcare asemănătoare celei de tors). Din fire de şerveţel, lipite cu aracet, mai putem realiza clopoţei de efect.

Pasta de hârtie, material pentru globuri cu personalitate

Asemănător tehnicii de realizare a cununiţelor de Crăciun putem realiza şi crenguţe de brad, hârtia creponată verde fiind, în acest caz, rulată pe un băţ pentru frigărui sau o bucată de sârmă groasă. Crenguţele le împodobim cu flori sau conuri tot din hârtie creponată.


Pentru cei talentaţi la desen nu va fi o problemă să realizeze, de data aceasta din pastă de hârtie, adevărate globuri şi obiecte sculptate. Pasta de hârtie, care va deveni un material uşor de modelat, se pregăteşte folosindu-se hârtie igienică de cea mai proastă calitate, lăsată la „macerat“ 24 de ore şi amestecată cu aracet. Pentru a realiza globuri, spre exemplu, putem „îmbrăca“ cu pastă de hârtie mingi din hârtie pe care, eventual, le-am acoperit cu staniol, şi la fel vom proceda şi pentru oamenii de zăpadă, unind cele două mingi de dimensiuni diferite cu ascuţitori. Globurile sunt lăsate la uscat, iar la final le putem picta, folosind acuarele tempera sau guaşe, după preferinţe.


Omul de zăpadă şi globul pot fi realizate din pastă de hârtie

Din becuri vechi putem de asemenea obţine globuleţe vesele, pur şi simplu pictându-le cu tempera, la fel cum oameni de zăpadă putem realiza din şosete albe, pe care le umplem cu orez şi le „modelăm“ folosindu-ne de elastic, peste care vom aplica fundiţa care să ţină loc de fular al omului de zăpadă. 

Din bucăţi de spumă „de mare“, pe care le tăiem dându-le formele dorite, putem de asemenea realiza odoabe pentru bradul de Crăciun, pur şi simplu aplicând pastă de hârtie şi pictându-le după ce aceasta s-a uscat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările