FOTO Un biciclist acroşat de un tir şi-a pierdut viaţa, un altul a fost rănit. Bicicliştii circulau regulamentar

FOTO Un biciclist acroşat de un tir şi-a pierdut viaţa, un altul a fost rănit. Bicicliştii circulau regulamentar

Unul dintre bărbaţii care se deplasau pe bicicletă şi-a pierdut viaţa

Şoferul unui tir a acroşat, luni, 1 aprilie 2019, doi biciclişti care circulau regulamentar, unul dintre aceştia pierzându-şi viaţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul grav a avut loc în localitatea Grădinari, din judeţul Olt. „Un bărbat, de 44 de ani, din comuna Gura Râului, judeţul Sibiu, în timp ce conducea capul tractor al unui TIR, nu ar fi păstrat o distanţă laterală suficientă în mers, la efectuarea manevrei de depăşire a doi biciclişti, ce se deplasau regulamentar în acelaşi sens, acroşându-i cu partea laterală dreapta a capului tractor. Din accident a rezultat decesul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Grădinari, şi rănirea celuilalt biciclist, de 68 de ani“, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Şoferul tirului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative, în timp ce în cazul biciclistului rănit a rezultat o concentraţie de 0.05 mg/ Litru alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpa şi vătămare corporală din culpă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările