Slatina: Arestarea lui Bercea Mondial, prelungită cu încă 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Olt a decis astăzi o nouă prelungire a arestării lui Sandu Anghel cu încă 30 de zile, termenul prevăzut de prima prelungire fiind 18 aprilie.

Este pentru a doua oară când magistraţii Tribunalului Olt prelungesc arestarea lui Bercea. Decizia vine la o zi după finalizarea cercetărilor în dosarul tentativei de omor. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova l-au trimis ieri în judecată pe Bercea dar şi pe fiul său Florin, zis Ambasador, şi pe soţia sa Fănica.
Bercea este acuzat că, la 17 februarie, şi-a înjunghiat un nepot, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, într-un bar din localitatea Drăgăneşti-Olt. Interlopul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor. Fiul lui Bercea, Florin Anghel, zis "Ambasador", este anchetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar Fănica Anghel, soţia interlopului, este cercetată pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Primul termen al procesului va fi în luna mai.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite