Medicii de familie au renunţat, miercuri, la stetoscop. Preşedinta Societăţii, la ieşirea de la discuţii: „Am cerut 10% din FNUASS. Evident, au zâmbit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apoape 2.000 de medici de familie, cărora li s-au alăturat şi asistenţi medicali şi pacienţi, au protestat, miercuri, timp de trei ore în faţa sediului Guvernului. După discuţii purtate cu şefii Executivului s-au obţinut ceva promisiuni şi programări pentru alte discuţii.

Protestul medicilor de familie vine la 14 ani de la o acţiune similară şi la două săptămâni de la protestele locale, desfăşurate în fiecare judeţ. Medicii de familie spun că situaţia a devenit de nesuportat, atât finanţarea celui mai important sector din sănătate, cred aceştia, cât şi deficienţe ale sistemului care afectează şi alte sectoare, făcându-i să iasă în stradă, o formă de protest  la care mulţi dintre cei prezenţi au participat, marţi, 15 noiembrie 2017, pentru prima dată.

Faptul că, de-a lungul anilor, finanţarea sectorului de medicină primară a crescut aproape insesizabil, în timp ce costurile au ţinut pasul cu vremurile, i-a dus pe medici în situaţia ca după o lună de muncă să constate că nu-şi permit nici să-şi plătească decent asistenţii medicali din cabinet, nici să susţină costurile generate de statutul lor ambiguu. „Noi nu suntem nici angajaţi, nici patroni“, au spus medicii de familie. „Profesie liberală? Poveşti, poate la alţii!“, au comentat din nou medicii, decişi, de data aceasta, să nu mai accepte noul contract cadru fără o negociere în adevăratul sens al cuvântului.
Nu finanţarea este principala nemulţumire, deşi contractul în vigoare l-au numit „dictatorial“, au ţinut medicii să evidenţieze, ci dispreţul total de care se „bucură“.

Media de vârstă a medicilor de familie – 55 ani

„Nu dorim decât normalitate, dorim cel mai dificil lucru, aşa pare, normalitatea“, au susţinut reprezentanţii medicilor de familie care au urcat pe scenă, rând pe rând medici din judeţele participante  semnalând aspectele care-I nemulţumesc profund. Birocraţia care ţine pacientul zeci de minute pentru a putea pleca din cabinet cu o reţetă, regulile restrictive care, pe de o parte îi plimbă pe pacienţi între medicul de familie - medicul specialist – din nou medicul de familie şi, în sfârşit, farmacie, iar pe de alta îi împiedică pe mediii de familie să-şi facă, pur şi simplu, meseria, limitându-le competenţele, repartizarea unui procent foarte mic din banii care se strâng pentru sănătate, toate au dus, în timp, la situaţia de nesuportat de astăzi. „Am ajuns să nu mai avem timp să ne uităm la pacient, stăm cu ochii la calculator, să vedem dacă a pornit SIUI-ul“, au atras medicii atenţia, care spun că în acest demers sunt susţinuţi şi de pacienţi. De altfel, reprezentanţii a două asociaţii importante de pacienţi au participat la protest şi au expus propriile nemulţumiri.
Specializarea medicină de familie a devenit neatractivă, deşi astăzi, din cei 35.000 medici, 11.800 sunt medici de familie. Media de vârstă în specialitate este, au spus reprezentanţii Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, 55 de ani. Medicii tineri aleg din ce în ce mai des să plece din ţară, fiind cea mai „emigrată“ specializare. „Şi ce soluţie găsesc la această problemă?! Ne-au anunţat că va creşte vârsta de pensionare“, au constatat, revoltaţi, medicii care, la ora 12,00, după ce au anunţat că „e timpul să se trezească Guvernul“, au rostit, simbolic, Jurământul lui Hippocrate.
O delegaţie a medicilor de familie a intrat, tot în jurul prânzului, la discuţii cu reprezentanţii Guvernului, două ore mai târziu preşedinta SNMF, dr. Rodica Tănăsescu, anunţând că la discuţii a ajuns, în cele din urmă, şi primul ministru, care a părut că înţelege problemele cu care se confruntă medicii. Despre solicitările medicilor, în schimb, nu se poate spune încă dacă vor fi rezolvate. „Am cerut 10% din FNUASS. Evident, au zâmbit când au auzit solicitarea noastră“,le-a comunicat colegilor dr. Tănăsescu.
Cel mai probabil pentru începutul anului viitor se va încheia un act aditional la actualul contract, până vineri fiind transmis medicilor un draft. Alte întâlniri vor avea loc pentru discuţii pe tema acestui contract, în urma acestora medicii hotărând dacă vor continua protestele.
Aproape 80 de medici de familie, asistenţi medicali şi pacienţi din Olt au luat parte la protestul din Bucureşti.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite