Cod portocaliu de inundaţii în judeţul Olt. Apele au afectat deja şapte localităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt a fost avertizat de Agenţia Naţională de Meteorologie că, începând de marţi – 9 decembrie, şi până joi – 11 decembrie, judeţul Olt se află sub incidenţa unei avertizări tip cod portocaliu de inundaţii. Primăriile din întreg judeţul au fost alertate să ţină situaţia sub control, fiind semnalate deja inundaţii în mai multe localităţi.

Reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt şi cei ai Prefecturii Olt au luat primele măsuri alertând primăriile din teritoriu despre ameninţarea inundaţiilor. Deja au fost semnalate inundaţii în mai multe localităţi din judeţ, majoritatea având loc pe raza unor comune, mai puţin oraşe. Situaţia inundaţiilor este monitorizată permanent de instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, iar la sediul ISU Olt îşi desfăşoară permanent activitatea Grupa Operativă Judeţeană, compusă din specialişti de la ISU Olt, Prefectură, Poliţie şi Jandarmi.

“Informarea meteo care ne-a fost transmisă de ANM a fost trimisă deja către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din cele 112 localităţi ale judeţului pentru a fi pregătite în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în zona de competenţă. Conform avertizării autorităţilor centrale, în zona judeţului Olt vor fi precipitaţii abundente constând în ploi însoţite de vânt”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Conform datelor primite din judeţ de la Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, la ora 15.00 erau anunţate ca fiind afectate de inundaţii un număr de şapte localităţi. Situaţia pagubelor produse de inundaţii arată astfel:

Localitatea Movileni:
- 191 de anexe gospodăreşti inundate;
- 10 poduri şi două podeţe afectate;
- 7,3 km străzi afectate;
- 450 hectare de teren arabil inundate;
- 150 de hectare de păşune inundate;
- 75 de hectare de păduri inundate

Localitatea Valea Mare:
- 8 grădini inundate;
- 150 de hectare de teren arabil inundate;

Localitatea Crâmpoia:
- 131 de anexe gospodăreşti inundate;
- 4 podeţe afectate;
- 3,5 km de drum comunal afectat
- 4 km de străzi afectate;
- 330 de hectare de teren arabil inundate;
- 55 de hectare de păşuni inundate;
- 120 de fântâni afectate;

Localitatea Şerbăneşti:
- 26 de gospodării ( curţi ) inundate;
- 120 de hectare de teren arabil inundate;

Localitatea Coloneşti:
- 200 de hectare de teren arabil inundate

Localitatea Cârlogani:
- 0,1 km de drum comunal afectat;
120 de hectare de teren arabil inundat

Localitatea Corbu:
-  7 gospodării inundate ( curţi ) ;
- 29 de beciuri inundate;
- 28 de fântâni afectate.

Hidrologii menţionează faptul că fenomenele meteo menţionate mai sus se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor cu probleme şi pe cursurile de apă necadastrate. Avertizările hidrologice au fost transmise şi Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţiei Naţionale Apele Române, Ministerului Administraţiei şi Internelor, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiilor Bazinale de Apă din Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite