Cât de mare este pericolul tumorilor maligne din piele: „Aluniţele periculoase pot să fie de toate dimensiunile posibile“

Cât de mare este pericolul tumorilor maligne din piele: „Aluniţele periculoase pot să fie de toate dimensiunile posibile“

Control dermatologic FOTO 123 rf

Medicul dermato-venerolog Cristiana Tutunaru consideră că afecţiunea cea mai gravă pe care o tratează un medic dermatolog este melanomul, pe care-l putem depista la timp dacă ne monitorizăm cu atenţie aluniţele. O problemă serioasă o reprezintă, însă, bolile cu transmitere sexuală, pe care românii le tratează mai mult după ureche sau după sfaturile farmacistului

Ştiri pe aceeaşi temă

Dr. Cristina Tutunaru (33 de ani), medic specialist derma-to-venerolog, face naveta de la Craiova pentru a profesa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina.

Neajunsurile meseriei ţin astăzi în principal de lipsa unor politici reale de prevenţie, pacienţii ajungând la medic după ce au epuizat toate celelalte căi „neortodoxe“, de la sfaturile preluate de pe internet la farmacist. Stăm foarte prost la depistarea bolilor venerice, semnalează medicul, ceea ce poate duce la răspândirea lor necontrolată.

„Weekend Adevărul“: Care sunt problemele cu care ajung cel mai frecvent pacienţii la dumneavoastră: cele medicale sau cele estetice?

Dr. Cristina Tutunaru: De cele mai multe ori, pacienţii ajung la medic în stadiile cele mai tardive şi când apar manifestările subiective – îi mănâncă foarte tare, îi doare. Cu probleme estetice prea puţini vin la spital. În general, adresabilitatea la spital este din partea persoanelor trecute de decada a cincea de viaţă. Presupun că ceilalţi sunt mult mai comozi sau nu le sunt prielnice condiţiile din spital şi preferă să se trateze în reţeaua privată de sănătate. În ambulatoriu, în schimb, sunt foarte mulţi adolescenţi, care au probleme cu acneea. Pentru ei aceasta este cea mai mare problemă, plus că tratamentul este de durată şi nu-şi permit să plătească în privat, lună de lună, şi atunci profită de gratuitate în sistemul public.

Care ar fi un top trei al afecţiunilor dermato-venerologice, în funcţie de gravitate?

În general, dermatologia nu are urgenţe, de aceea noi nu avem nici serviciu de gardă. Problemele grave cu care ne confruntăm noi sunt, de exemplu, edemul Quincke – adică o alergie care dă o inflamaţie la nivelul căilor respiratorii şi care nu-i mai dă posibilitatea pacientului să mai respire – şi pemfigusul vulgar – o boală cronică (n.r. – manifestată prin apariţia unor băşici sau plăgi la nivelul pielii şi mucoaselor), dar care se poate complica şi poate pune în pericol viaţa pacientului. Iniţial apar leziuni la nivelul cavităţii orale, şi pacienţii ajung frecvent în cabinetele de stomatologie, şi apoi apar manifestările la nivelul pielii.

Este o boală contagioasă?

Nu, nu se ia, este o boală autoimună. O altă afecţiune cu impact major şi care poate să pună în primejdie prognosticul vital este melanomul, dar nu reprezintă nici el o urgenţă. Totuşi, în ceea ce priveşte gravitatea, melanomul este pe primul loc. Carcinomul spinocelular este, şi el, o boală gravă, pentru că poate să dea invazie celulară, poate să metastazeze.

„FACEM MAI MULTE ARSURI SOLARE“

De ce e melanomul pe primul loc, e vorba de incidenţă?

Da. A crescut numărul persoanelor care suferă, pentru că a crescut mult speranţa de viaţă, dar şi din cauza diminuării stratului de ozon şi, deci, facem mai multe arsuri solare. Se ştie că persoanele care au avut arsuri solare în special în perioada copilăriei au un risc mai mare de a face melanom. E vorba de acel efect cumulativ al radiaţiilor ultraviolete.

La ce trebuie să fim atenţi? Unde apar cu precădere leziunile cu risc de melanom?

În cazul melanomului, localizarea de elecţie la femei este la nivelul gambei, iar la bărbaţi, la nivelul trunchiului. Este o formă de cancer care nu doare, iar pacientul destul de rar se prezintă la medic, de obicei pentru că a observat că o aluniţă se transformă, s-a modificat, sau pentru că i-a apărut o bubă.

ALUNIŢELE MICI, MAI PERICULOASE

Dimensiunea aluniţei ar trebui să ne îngrijoreze?

Problema cu aluniţele periculoase este că pot să fie de toate dimensiunile posibile. Unele sunt atât de mici, încât nu pot fi examinate cu ochiul liber şi necesită dermatoscopie, fiind în stadiile incipiente. Pot fi periculoase şi aluniţele gigant, care se transformă la persoanele în vârstă, de obicei cele trecute de 60 de ani, şi apar pe o plagă pigmentată care în timp se dezvoltă. Este vorba de leziuni care pot ajunge la dimensiuni de 10-20 de centimetri.

În privinţa tumorilor de tot felul de la nivelul pielii, ce şanse avem să le descoperim în forma incipientă?

Descoperirea în stadiu incipient, adică in situ, este pur şi simplu o întâmplare. Te duci la un consult şi atunci, mai ales dacă ai foarte multe aluniţe, medicul le analizează cu atenţie şi poate să le descopere pe cele care pun probleme. Ideal ar fi să te duci la medicul care poate să facă dermatoscopie, în special dermatoscopia computerizată, fotofinder-ul, pentru că poate să le fotografieze pe cele care pun probleme şi apoi, o dată pe an, după ce se repetă această investigaţie, să se observe eventualele modificări. Ideal ar fi să-ţi monitorizezi aluniţele la acelaşi medic, pentru că are o bază de comparaţie.

Se observă o incidenţă mai mare a cancerelor de piele în anumite zone, în anumite medii? De exemplu, în mediul rural, unde nu prea există precauţii în ceea ce priveşte protecţia solară?

Da, în rândul persoanelor care au diverse meserii ce presupun expunerea frecventă la soare. Normal, la ţară, unde sunt persoanele care lucrează în agricultură, este o incidenţă mai mare a leziunilor cutanate. În rândul pescarilor, de asemenea, pentru că stau foarte mult la soare, în rândul marinarilor... Contează foarte mult şi educaţia medicală, care în mediul rural este deficitară, chiar absentă. Plus că la ţară sunt foarte multe concepţii, cum că femeile nu ar trebui să poarte pălărie, or, noi insistăm mai ales pe fotoprotecţia prin folosirea obiectelor de îmbrăcăminte adecvate.

Cancerul de piele are preferinţe pentru anumite vârste?

Da, de obicei apare între 50 şi 60 de ani, vorbim din nou de acel efect cumulativ.

CARE SUNT SEMNALELE DE ALARMĂ?

Cât de agresiv este cancerul de piele?

Depinde de care formă vorbim. Melanomul, de exemplu, este destul de agresiv şi are o evoluţie rapidă, pe când carcinomul bazocelular se extinde foarte lent şi nu pune probleme decât privind malignitatea locală. Se dezvoltă local şi poate să distrugă cartilajul, spre exemplu, dacă este localizat la nivelul nasului. La nivelul mucoasei este mult mai frecvent spinocelularul şi poate să distrugă efectiv ţesuturile locale pe care este situat. Cel mai periculos este melanomul de novo, cel care apare fără să fi existat o leziune precanceroasă. Dacă e vorba de o aluniţă, am observat că ea se transformă după o lună-două dacă este traumatizată mecanic sau chimic (dacă ai aplicat un anumit produs).

Când ar trebui să ne adresăm medicului?

Dacă observăm că se modifică ceva: dimensiunea, aspectul sau culoarea unei aluniţe, atunci ar trebui să ne adresăm medicului dermatolog. Oamenii se adresează în general când observă că sunt traumatizate nu neapărat aluniţe, ci diferite formaţiuni tumorale tegumentare, şi sângerează. Acesta este factorul declanşator, semnalul de alarmă. Altfel, nefiind dureroase, nu pun absolut nicio problemă.

Dar cât de repede acţionează melanomul?

Depinde de tip. Cel extensiv în suprafaţă, care este cel mai frecvent, şi melanomul Dubreuilh (n.r. – pată cutanată care se manifestă după 60 de ani sub forma unei plăci cu mai multe culori) au prognostic foarte bun. Forma nodulară şi forma acromică – fără culoare –, pentru că sunt descoperite târziu, au un prognostic mai sumbru. Sunt melanoame, de exemplu cel care apare la nivelul mucoasei orale sau genitale, care au o malignitate mult mai crescută comparativ cu cel localizat pe piele. Şi melanomul ocular este mai periculos. Mai sunt factorii de prognostic de tip histologic, care arată dimensiunea şi profunzimea invaziei. Aceşti factori sunt folosiţi, ca în orice alt cancer, pentru stadializarea bolii. Cu cât cancerul este mai avansat, cu atât şansele de supravieţuire scad. Iar ca să stadializezi un cancer, pe lângă excizia chirurgicală, ai nevoie de foarte multe investigaţii complexe, care să îţi confirme extensiunea reală a cancerului. Este posibil să nu fie localizat strict la nivelul tegumentului, fără să aibă metastaze. Plus că vârsta bolnavului îşi spune cuvântul, prognosticul este mai prost atunci când îmbătrânim, apare şi imunodepresia.

Şansele, s-a observat, sunt mai bune la femei, comparativ cu bărbaţii. Nu mă întrebaţi de ce, nu se ştie, dar aşa s-a observat. Mai este, apoi, localizarea, acel acronim BANS – back, arms, neck and scalp, adică spate, braţe, gât şi scalp. S-a observat că formele localizate în aceste zone au un prognostic mai sumbru comparativ cu restul melanoamelor. 

„Sunt boli venerice în continuare, doar că sunt prost raportate şi tratate, din nefericire“

Boli venerice mai există?

Afecţiunile venerologice sunt destul de rar diagnosticate, pentru că la noi nu există o legislaţie care să nu-i permită pacientului să meargă la farmacie şi să se autotrateze. De cele mai multe ori, avem de-a face doar cu cazurile atipice, pentru că pacienţii se tratează în ambulatoriu cu te miri ce, nici prin cap nu-ţi trece. Frecvent, boala este modificată, iar diagnosticul este pus frecvent pe investigaţiile de laborator – examenul de secreţie vaginală sau uretrală. La noi mai ajung când nu le trece cu ce au luat de la farmacie. Partea de venerologie este, clar, din acest motiv, mult mai puţin frecventă. Pacienţilor le este mult mai uşor să-i ceară un sfat farmacistului, bun sau rău, decât să mai piardă timp, să aştepte la uşa cabinetului.

Efectul advers al unui astfel de comportament care este?

Antibioticul recomandat, recidivele – care pot fi mult mai frecvente, rezistenţa la antibiotic, dacă apare, complicaţiile care ţin strict de boală...

Ce boli ajung pacienţii să trateze doar pe baza indicaţiilor farmacistului?

Sifilisul, gonoreea, chlamydia, trichomonas. Şi uretritele, care sunt nongonococice.

Deci nu există un control, de fapt, cu privire la acest fenomen!

Nu, nu există! Ştiu că înainte, pentru toţi pacienţii internaţi se efectua, obligatoriu, o baterie de teste – serologia pentru sifilis şi HIV. Partea bună este că în prezent sunt testaţi donatorii de sânge şi mai sunt pacienţi îndrumaţi, de la centrul de sânge, către dermatolog. La fel, gravidele sau lăuzele, cărora li se face testarea serologică. Lăuzele ajung pentru că analizele se fac în spital şi sunt trimise la consult pe parcursul spitalizării, pentru că sunt afecţiuni care se transmit de la mamă la făt.

Spuneţi „înainte“, asta însemnând cât, în urmă cu 15-20 de ani?

Da, atunci erau obligatorii aceste testări, indiferent de boala pentru care te prezentai.

Asta ducea la un grad mult mai mare de depistare?

Da, se realiza şi ancheta epidemiologică. Teoretic, aceasta se face şi astăzi, dar atunci exista, în plus, şi un registru nominal în care erau evidenţiaţi pacienţii cu boli transmisibile sexual. În foarte multe oraşe au fost desfiinţate birourile epidemiologice, nu ştiu pe ce considerente. Sunt boli venerice în continuare, doar că sunt prost raportate şi tratate, din nefericire. Puţini ni se mai adresează. Vin mai ales bărbaţii, în special şoferii care apelează la prostituate. Şi aceia vin pentru că se sperie, nu vor să transmită mai departe boala partenerei, şi se adresează medicului. În cazul bolilor cu transmitere sexuală, indiferent că partenerul prezintă sau nu semne sau simptome, va trebui să urmeze tratamentul, în acelaşi timp. Tu, ca medic, faci aceste recomandări, că se întâmplă sau nu...

Statisticile ce ne spun?

Nu ştiu să vă spun, nu am date. Cel mai frecvent punem diagnosticul, am menţionat, pe baza analizelor de laborator. În trei ani, de când sunt aici, şi alţi cinci în Craiova, nu am văzut decât un caz de sifilis secundar, adică o rozeolă sifilitică, şi cred că de două sau de trei ori – câte un şancru sifilitic, acesta fiind un sifilis primar. Atât! În rest, cei care vin şi au modificate analizele nu au absolut nicio leziune la nivel tegumentar. La sifilis este o perioadă de incubaţie, după care apare şancrul sifilitic, localizat la nivel genital cel mai adesea, şi dacă nu este tratat, urmează să se vindece în aproximativ 28-30 de zile, după care evoluează în stadiul de sifilis secundar. Acesta are o perioadă de mai mulţi ani de evoluţie, după care apare sifilisul terţiar, în caz că nu este tratat. Am văzut, acum mi-am amintit, şi un sifilis terţiar, la un interconsult, dar era deja tardiv, cu manifestări cerebrale – neurosifilis, adică.

Este o boală perversă, care îţi dă iluzia că ai scăpat fără tratament?

Da, pentru că, dacă primul stadiu se vindecă de la sine, tu, dacă mergi la medic în stadiu de sifilis secundar, cu sifilide – pot să apară şi la nivelul mucoaselor şi la nivel cutanat, în zona genitală rămân totuşi cicatricile pe baza cărora se poate pune diagnosticul retrospectiv. Stadializarea asta cu sifilis primar, secundar şi terţiar este veche, mai nou se folosesc noţiunile de sifilis recent şi sifilis tardiv, cel recent fiind în cursul primului an de evoluţie.

MOLDAMINUL NU ARE ÎNLOCUITOR

Spuneţi că apare după o perioadă sifilisul neurologic?

Da, dar este o evoluţie îndelungată, iar acestea sunt cazurile foarte rare, pentru că, deşi în sifilis tratamentul de elecţie a rămas penicilina, este sensibil la multe alte antibiotice. Este sensibil, dar pacientul trebuie să urmeze tratamentul pentru o anumită perioadă. Plus că nu se mai găseşte moldaminul, care intra în schema de tratament pentru sifilis. Din nefericire, nu are înlocuitor. În sifilis merg foarte bine penicilina, doxiciclina, eritromicina şi tetraciclina.

Cum ar putea fi depăşite barierele care-I opresc pe pacienţi să se adreseze specialistului?

Cred că din comoditate nu merg la medic, pentru că nu poate fi vorba de altceva. Există confidenţialitatea, nimeni nu va şti despre ce este vorba. A, că te poate vedea un alt pacient, care te cunoaşte, la uşa medicului, e adevărat, dar nimeni nu te consultă la uşă, astfel încât să afle toată lumea cu ce problemă te confrunţi de fapt.

Concluzionând, bolile venerice îşi fac de cap în continuare în România...

Da, doar că nu sunt tratate de noi, dermatovenerologii. Mai frecvent, femeile sunt mai norocoase, cele care merg la consultul ginecologic, pentru că fac şi examenul de secreţie vaginală şi acolo este identificată o infecţie cu transmitere sexuală. Din păcate, lipsa de educaţie medicală le duce şi pe acestea destul de rar la acel consult care ar trebui să însemne o rutină. Nici chiar femeile din cercurile intelectuale nu ajung suficient de frecvent la acel consult. Plus că nu se mai face educaţie în şcoli, ţinând cont că astăzi, fete de 12-13 ani îşi încep viaţa sexuală... Ideea este că ar trebui să se insiste foarte mult pe educaţia medicală antiveneriană, să fie împământenite metodele de contracepţie, nu atât pentru prevenirea unei sarcini nedorite, cât pentru a preveni transmiterea unei boli cu transmitere sexuală. Pentru că în cazul femeilor, de cele mai multe ori, bolile cu transmitere sexuală au o influenţă foarte mare asupra fertilităţii, apar tot felul de complicaţii redutabile care pot conduce, în final, la sterilitate.

Când aţi fost ultima dată invitată să le vorbiţi elevilor despre bolile cu transmitere sexuală?

Nu am fost invitată niciodată! A fost colega mea invitată, dar la un azil de bătrâni, unde nu prea se mai punea problema de educaţie medicală antiveneriană. Singurele care ne mai salvează cât de cât sunt controalele medicale impuse la angajare în anumite sectoare, precum şi cele pentru gravide, analizele prenupţiale şi cam astea sunt singurele examene obligatorii.

În măsura în care şi acestea se fac „pe bune“, cum se spune, nu?

Da, dar, din nefericire, nu cred că vom reuşi prea curând să schimbăm societatea în bine. 


CV
Şi-a dat doctoratul la Craiova
Numele: Tutunaru Cristina Violeta
Starea civilă: necăsătorită
Studiile şi cariera:
A absolvit Colegiul Naţional „Elena Cuza“, din Craiova, promoţia 2003.
A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, pe care le-a finalizat în 2009.
Şi-a dat masterul în managementul sistemului medical în 2012 şi doctoratul – în cadrul UMF Craiova, în 2014.
Şi-a făcut rezidenţiatul în dermatologie 2014.
Este medic specialist în cadrul Secţiei Dermatovenerologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Locuieşte în: Craiova

CITIŢI ŞI: Cum ne dăm seama că o aluniţă poate fi cancerigenă. Top 5 afecţiuni care se agravează la expunerea solară
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările