Sentinţă definitivă în cazul lui Victor Căldărar, tânărul acuzat că ar fi violat mai mulţi copii din Sibiu

Sentinţă definitivă în cazul lui Victor Căldărar, tânărul acuzat că ar fi violat mai mulţi copii din Sibiu

Victor Caldarar (centru) obisnuia sa se fotografieze cu persoane publice. Aici, alaturi de Gabriel Berca, fost ministru de interne

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dat sentinţa definitivă în dosarul în care Victor Căldărar şi Claudiu Gabor erau acuzaţi de pornografie infantilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Magistraţii Curţii Supreme au respins recursurile declarate de cei doi. Victor Căldărar a rămas cu condamnarea de la Curtea de Apel Alba, şi anume 21 de ani de închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă. 

Curtea "respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul Gabor Claudiu. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul Gabor Claudiu împotriva deciziei penale nr. 109/A din 27 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia penală şi pentru cauze cu minori. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Căldărar Victor împotriva aceleiasi decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Căldărar Victor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 26 aprilie 2012 la 16 ianuarie 2014. Constată că inculpatul Gabor Claudiu se află în executarea pedepsei. Obligă recurenţii inculpaţi Căldărar Victor şi Gabor Claudiu la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei". 

Sentinţă record la Curtea de Apel Alba 

În luna mai anul trecut, Victor Căldărar a primit pentru faptele sale o condamnare record. După ce magistraţii Tribunalului Sibiu l-au condamnat la 14 ani de închisoare cu executare, procurorii DIICOT Sibiu au atacat sentinţa cu recurs. Dosarul a fost judecat la Curtea de Apel Alba Iulia, iar magistraţii de la Alba au admis apelul DIICOT şi l-au condamnat pe Victor Căldărar la 21 de ani de închisoare cu executare.

Victor Căldărar a fost acuzat de procurorii DIICOT că ar fi violat trei copii, de 4, 11 şi 14 ani, în anul 2012, şi că mult mai mulţi au fost pozaţi în ipostaze pornografice pentru ca apoi fotografiile să fie vândute pe internet, cu sute de euro.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, ”în sarcina inculpatului C. Victor se reţine că a racolat mai multe victime, de sex masculin, având vârste între 4-14 ani, din municipiul Sibiu, cu care a realizat materiale cu caracter pornografic. Se mai reţine că, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea minorilor de a-şi exprima voinţa precum şi de insuficienta dezvoltare psiho-fizică a acestora, a determinat  un număr de 3 victime, având vârstele de 4 ani, 11 şi respectiv 14 ani, să întreţină acte sexuale.

În această modalitate, inculpatul a realizat şi deţinut fişiere de tip imagine, conţinând poze cu minorii în ipostaze pornografice, pe care le- a pus la dispoziţia terţilor, postându-le pe internet, contra cost, sau prin intermediul conturilor deţinute pe diferite reţele de socializare”. Potrivit sursei citate, sibianul a transmis materialele pornografice  şi unui cetăţean olandez, primind în schimb alte materiale de acelaşi gen.

Crescut în centrul de plasament

Victor Căldărar a crescut într-un centru de plasament din judeţul Sibiu. Potrivit anchetaorilor, ţintele lui erau copii de clasa a V-a şi a VI-a, pe care-i racola din parcuri, dintr-o piaţă din Sibiu şi de la şcoli. Se împrietenea cu ei şi se recomanda fie fotograf profesionist, fie reporter de televiziune. Copiilor le spunea că le face poze pentru a-i înscrie la concursuri şi aceştia ar putea câştiga bani. Primul set de fotografii era făcut în locuri publice, în parcuri, cu copii îmbrăcaţi.

Apoi, le trimitea fotografiile online sau mergea la familii acasă,pentru a le câştiga încrederea. După ce le câştiga încrederea, fotografiile deveneau din ce în ce mai „artistice“, copiii erau dezbrăcaţi, fardaţi, pentru ca la final să se ajungă la relaţii sexuale. Cu unii copiii, relaţiile au avut loc în parc sau în pădure, dar au fost partide de sex care au avut loc chiar acasă la copii. 

De-a lungul timpului, Victor s-a fotografiat cu mai multe persoane publice, printre care şi fostul ministru al administraţiei şi internelor, Gabriel Berca. 

Vă mai recomandăm: 
 
 
În octombrie 2010, DNA-ul descindea la Sibiu, în cel mai răsunător dosar instrumentat în ultimii ani în fosta capitală culturală europeană.
 
 
Controversatul om de afaceri sibian, căruia magistraţii i-au respins recursul şi care este cercetat în continuare în stare de arest preventiv, a primit la sfârşitul anului trecut Crucea Şaguniană pentru mireni, distincţie pe care au primit-o în trecut scriitorul Andrei Pleşu sau actorul Dorel Vişan.
 
 
Pavel Dumitru Ghişe şi Adrian Nicoară, asociaţi şi administratori la benzinăriile Ana Oil respectiv Euroil, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA. În dosar este cercetat şi Ovidiu Ioan Moldovan, administrator al Benz Oil Mediaş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările