Istvan Soos, Şeful Biroului Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice, a cerut mită perne şi canapele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O astfel de canapea a fost ceruta mită de către Soos Istvan. FOTO - GP SOFA Satu Mare
O astfel de canapea a fost ceruta mită de către Soos Istvan. FOTO - GP SOFA Satu Mare

Şeful Biroului Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu-Mare a fost reţinut luni seară de procurorii DNA

Istvan Soos este acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.
Toate acestea după ce  fostul şef al AJFP Satu Mare, Mircea Ardelean, dar şi miliardarul George Moiş, au fost arestaţi în 16 decembrie 2014. Mircea Ardelean este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, iar George Moiş de dare de mită. iar luni mandatele de arestare a celor doi au fost prelungite de Tribunalul Bihor cu încă 30 de zile.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciului Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12.01.2015, a inculpatului SOOS ISTVAN, şef Birou Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu-Mare, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la luare de mită în formă continuată şi spălare de bani”, se arată într-un comunicat remis presei de DNA Oradea.

Soos a cerut mită perne şi canapele

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie-decembrie 2013, respectiv luna martie 2014, Istvan Soos, în calitate sa de şef Birou Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu-Mare, în urma unei înţelegeri prealabile cu şeful său, Mircea Ardelean, a pretins de la firma GP SOFA din Satu Mare, în numele acestuia din urmă, mai multe obiecte de mobilier (canapele fixe şi extensibile, pat dormitor, saltele, perne etc.), în vederea mobilării a 4 locuinţe ce aparţineau celor doi sau unor rude ale acestora.
”Pentru a disimula primirea bunurilor respective, cu titlu de mită, inculpatul Soos Istvan i-a dispus agentului economic să întocmească o factură către firma unei rude, care nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii respective şi nici nu a fost achitată până în prezent”, se mai arată în conunicatul DNA.
Istvan Soos a fost prezentat, marţi, la Tribunalul Bihor, care a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Primire de mită cu şef AJFP în prim plan

Procurorii DNA îl acuză, pe Ioan Mircea Ardelean că, în noiembrie 2013, i-a cerut lui Gheorghe Moiş ca firma acestuia să renoveze imobilul din Bucureşti al fiicei sale. Mircea Ardelean s-a angajat, în schimbul mitei cerute, că va face demersurile necesare pentru a fi aprobată de urgenţă cererea firmei lui Moiş de rambursare de TVA, pentru suma de 771.275 lei, aferentă lunii octombrie 2013, dar şi pentru ca banii să fie plătiţi într-un termen cât mai scurt.
Potrivit procurorilor, lucrările de renovare au fost executate la locuinţa fiicei lui Ardelean în decembrie 2013, costul total al acestora, de 23.614 lei, fiind suportat în întregime de firma lui Moiş.
În 22 decembrie 2013, cererea de rambursare a TVA depusă de firma lui Moiş a fost aprobată de funcţionarii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare. Ulterior, nu a fost făcut niciun control de către inspectorii fiscali, deşi firma lui Moiş figura în evidenţele instituţiei cu risc fiscal ridicat, au mai arătat procurorii DNA.

Omul de afaceri Gheorghe Moiş are o avere estimată la 25 de milioane de euro, cu afaceri în construcţii, confecţii, imobiliare şi industria alimentară. Moiş deţine firma de construcţii Castrum Corporation Negreşti-Oaş, Vastex Vaslui, Grand Mall, Metecom şi Saturn Satu Mare, dar a investit puternic şi pe piaţa imobiliară din Bucureşti şi Satu Mare.


citeşte si

http://Fostul şef al Finanţelor Publice Satu Mare, Mircea Ardelean, şi milionarul Gheorghe Moiş, arestaţi pentru 30 de zile

http://STENOGRAME Un milionar a dat şpăgi şefului de la Fiscul din Satu Mare pentru protecţie şi rambusări uriaşe de TVA

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite