Zeci de monumente din Banat primesc „primul ajutor“ de la Ambulanţa pentru Monumente. Cine sunt tinerii care vor să salveze patrimoniul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
moara rudaria voluntari

Un grup de studenţi de la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara, împreună cu mai mulţi voluntari, intervin în aceste zile pentru salvarea uneia dintre cele mai degradate mori pe apă din celebrul complex mulinologic de la Rudăria, din Caraş Severin.

Tinerii fac parte din proiectul Ambulanţa pentru Monumente Banat, care are ca obiectiv salvarea patrimoniului imobil, prin punerea în siguranţă a unor obiective importante aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps cu ajutorul voluntarilor.

“Ambulanţa pentru Monumente Banat este un vlăstar al proiectului care a debutat în Transilvania, unde ei au experienţă de câţiva ani buni pe intervenţii de urgenţă. Proiectul nostru este prima implantare a acestui proiect altundeva decât în Transilvania şi care se doreşte să se dezvolte la nivelul întregii ţări. Este coordonat de către Asociaţia pentru Patrimoniu Activ- PACT, în parteneriat cu Asociaţia Monumentum, cei care au dat viaţă acestei idei în Transilvania, cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş- Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara, de unde ne vin majoritatea vluntarilor, care sunt studenţi. Noi facem intervenţii de urgenţă, nu restaurăm. Noi acţionăm exact ca o ambulanţă, adică la fel cum o ambulanţă ia bolnavul de pe stradă şi îl resuscitează şi îl duce la spital, la fel facem şi noi cu monumentele. Intervenim acolo unde este nevoie, aducem monumentele într-o stare de echilibru şi practic le prelungim viaţa până la restaurarea propriu zisă”, ne-a declarat arhitecta Diana Belci, coordonatoarea proiectului.

voluntari ambulanta pentru monumente banat

Moara la care intervin, în aceste zile, tinerii voluntari este şi cea mai veche din satul cărăşean. Se numeşte "Moara Îndărătnica de la perete" şi se află într-o stare avansată de degradare. Dacă celelalte mori încă funcţionează şi macină făcină, la fel ca în urmă cu câteva sute de ani, “Îndărătnica” a fost practic abandonată în urma unei viituri. În momentul de faţă, tinerii lucrează la repararea şindrilei, unde au şi sprijinul unuia din puţinii meşteri populari din sat.

“Noi îi spunem Uica Pavel şi probabil este unul dintre puţinii meşteri rămaşi în această zonă care mai face şindrilă. El lucrează cu studenţii şi îi învaţă practic cum trebuie făcută şindrila în mod tradiţional, pentru că oamenii şi-au simplificat foarte mult munca şi acum se lucrează cu unelte moderne, dar pe o casă tradiţională nu se poate, pentru că se ajunge la intervenţii care nu sunt conforme”, ne-a mai spus arhitecta Diana Belci.

Aceasta este prima intervenţie a Ambulanţei pentru monumente, însă voluntarii au deja pregătită o listă cu cel puţin 20 obiective unde îşi propun să acorde un "prim ajutor" în viitorul apropiat.

reparatii moara rudaria

”O parte dintre oamenii din această echipă au mai participat la intervenţii în Transilvania, chiar recent la o biserică de lemn în judeul Hunedoara, unde o parte din studenţi au fost acolo două săptămâni, dar e prima oară când Ambulanţa se extinde din Transilvania şi intervine pe un monument din Banat. Asta şi pentru că Banatul este extrem de bogat în monumente şi avem foarte mult de lucru. Echipa e cât de cât închegată, dar noi suntem deschişi tuturor celor care vor să se alăture. Avem şi aici la Rudăria voluntari, localnici. Pentru că, de fapt, scopul acestui proiect este să conştientizăm importanţa pe care o are intervenţia pe patrimoniu, adică noi avem practic nevoie de un <<SMURD>> foarte puternic pentru stadiul în care se află stadiul monumentelor noastre, dar dincolo de lucrul asta foarte concret, noi avem nevoie să conştientizăm că patrimoniul este o chestiune legată de identitatea naţională, iar pentru comunităţile locale este foarte important să înţeleagă că au aceste bunuri de care trebuie să fie mândrii şi care fac parte din identitatea noastră, pe care trebuie să le preţuiască şi să le protejeze”, a mai adăugat Diana Belci, coordonatoarea proiectului.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite