Trafic blocat total pe Valea Oltului, după ce un pieton a fost lovit mortal de o maşină
0
Accidentul mortal s-a produs duminică seara, 5 iunie, pe DN 7 / E 81, la câteva sute de metri depărtare de sediile Poliţiei şi Primăriei din Bujoreni - Vâlcea.
Victima, un bărbat de 75 de ani, din localitate, a traversat strada prin loc nepermis, iar în zonă traficul este destul de aglomerat.
„Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 7, în localitatea Bujoreni, s-a produs un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, un bărbat de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi acroşat un pieton care traversa strada. În urma impactului a rezultat decesul pietonului”, a menţionat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Georgiana Stancu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier. Sursa citată a mai precizat că în urma testării, a reieşit că şoferul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Accidentul rutier a dus la blocarea totală a traficului între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu
Este al doilea accident al zilei petrecut în comuna menţionată. În urmă cu aproximativ 12 ore, la primele ore ale dimineţii, în zona Gura Văii, a mai avut loc un incident rutier soldat cu o victimă care a refuzat transportul la spital. La faţa locului au intervenit o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială de stins incendii.