FOTO Adevăratul motiv pentru care Constantin Brâncoveanu a fost îngropat la Bucureşti şi nu acolo unde şi-a dorit, la Mănăstirea Horezu
0Istoricul Adrian Cioroianu a povestit de curând, la Râmnicu Vâlcea, cu ocazia găzduirii în acest oraş a „Zilei Diplomaţiei Româneşti”, motivul pentru care domnitorul Constantin Brâncoveanu nu a fost înmormântat în Horezu-Vâlcea, unde şi-a dorit, ci la Bucureşti.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu este înmormântat la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bucureşti, şi nu la Horezu, unde şi-a dorit şi a construit o mănăstire care astăzi se află în patrimoniul UNESCO.
Cu ocazia „Zilei Diplomaţiei Româneşti“, fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, a elucidat la Vâlcea misterul acestei înmormântări explicând faptul pentru care Brâncoveanu este la Bucureşti şi nu la Horezu, care are legătură cu geopolitica anului 1720.
Când trupul lui a fost adus în ţară, în anul 1720, Oltenia nu mai era parte a Ţării Româneşti. În urma unui tratat devenise ţinut habsburgic.
„Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată de ce Constantin Brâncoveanu este înmormântat la Bucureşti şi nu la Horezu”, şi-a început explicaţia decanul Facultăţii de Istorie din Bucureşti, fost şef al diplomaţiei româneşti. „El clădise mânăstirea Horezu, printre altele, şi pentru a sta acolo în drum spre lumea de dincolo. Mănăstirea Horezu fiind terminată în jur de 1693”. Zidirea Mănăstirii Hurezi a început în 1690.
„Când a murit, în 1714, după ceva aventuri, corpul lui a ajuns la Biserica „Sfântul Gheorghe cel Nou ”din Bucureşti, care, de asemenea, era ctitoria sa, dar el ar fi vrut să fie îngropat la Horezu”, a mai subliniat fostul ministru de Externe.
Aventurile la care se referă specialistul în trecut s-au întâmplat la Istanbul. Aici, domnitorul român a fost decapitat, alături de cei patru fii ai săi. Trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului. Recuperat ulterior, trupul voievodului a fost îngropat, la rugăminţile văduvei sale, doamna Maria, pe insula Halki, din Marea Marmara.
Abia şase ani mai târziu şi cu mare greutate, osemintele domnitorului au fost aduse şi înhumate la Biserica „Sf. Gheorghe cel Nou” din Bucureşti. Acesta este una dintre ctitoriile Domnitorului Martir.
Până acum s-a ştiut că motivul pentru care domnitorul a fost înmormântat la Bucureşti şi nu la Horezu a fost legat de faptul că doamna Maria s-a temut că turcii vor căuta trupul voievodului în locul unde se ştia de la bun început că va fi înmormântat şi îl vor pângări.
Şi parţial este adevărat, dacă ţinem cont de faptul că pe lespedea pietrei de mormânt nu s-a scris nimic. S-a dorit păstrarea sa în taină. Exista doar o candelă de argint, deasupra mormântului, inscripţionată astfel: „Această candelă, ce s-a dat la Sveti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720).”
Inscripţia a fost descoperită abia în 1914.
„Când pun această întrebare studenţilor mei, găsesc tot felul de explicaţii. De ce soţia lui i-a dus corpul în Bucureşti la „Sfântul Georghe Nou” şi nu la Horezu sau Hurezi cum se mai cheamă? Ei bine, în momentul în care el a fost îngropat, Vâlcea nu făcea parte din Ţara Românească. Asta, apropo de diplomaţie. Cum bine ştiţi, pentru o perioadă de 20 de ani, Oltenia a făcut parte din Imperiul Habsburgic. Când el a fost îngropat, Oltenia nu era în Ţara Românescă, era provincia Imperiului Habsburgic. Drept care soţia i-a dus corpul la Biserica „Sfântul Gheorghe cel Nou”. Vedem, aşadar, cum diplomaţia cu politica şi cu istoria ne influenţează până la urmă şi aceste mici detalii de viaţă de identitate naţională”, a elucidat misterul fostul şef al diplomaţiei.
Puţini mai cunosc şi faptul că în 1934, a avut loc reînhumarea osemintelor Domnitorului Martir la biserica din Bucureşti, chiar dacă: „El nu-si dorea sa fie îngropat în Bucureşti, ci la Horezu, în Oltenia natală”.
Brâncoveanu ajungea pe tronul Ţării Româneşti în urmă cu 330 de ani. S-a intitulat „Io Constantin Brâncoveanu Basarab voievod” şi a domnit peste 25 de ani.
Nepotul lui Matei Barasab era cunoscut de turci drept „Prinţul aurului”, datorită averii moştenite care, până la urmă, avea să fie şi motivul sfârşitului său, datorită invidiei stârnite. Stolnicul Constantin Cantacuzino, care studiase la Padova, fratele mamei sale, a fost cel care l-a iniţiat în tainele diplomaţiei europene şi de asemenea, tot cel care i-a provocat declinul.
A sfârşit tragic alături de cei patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, la Istanbul, în 1714.
În cei 25 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu s-a dovedit fidel, aşa cum nota şi marele istoric Nicolae Iorga, „intereselor ţării şi ale neamului românesc întreg”.
După intrigile marelui stolnic, unchiul său care-şi dorea tronul pentru propriul fiu, în 1714, la Curtea domnească din Bucureşti, sosea capugiul Mustafa-aga. Acesta i-a pus voievodului pe umăr năframa neagră, şi a rostit cuvântul „mazil”, care semnifica scoaterea de la domnie.
Împreună cu toată familia, domnitorul a fost dus la Istanbul şi întemniţat la Edicule în „Închisoarea celor şapte turnuri”. Toată averea sa i-a fost confiscată de turci.
Ambasadorul veneţian la Poartă, în acele vremuri, Andrea Memmo, avea să povestească torturile la care au fost supuşi Brâncoveanu şi familia sa, pentru a mărturisi unde au ascuns averile.
Chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, pe 15 august, zi în care este pomenită Adormirea Maicii Domnului, după ce a fost silit să asiste la execuţia fiilor săi, lui Constantin Brâncoveanu i s-a tăiat capul, la Istanbul. Sfetnicul său, Ianache Văcărescu a avut parte de acelaşi sfârşit. Iar ce a urmat deja ştiţi.
Cea mai reprezentativă dintre ctitoriile brâncoveneşti, chiar dacă încă mai aşteaptă moaştele Sfântului Voievod, rămâne Mănăstirea Hurezi. Încă de la început a fost pregătit mormântul marelui domnitor în pronaosul bisericii ce poartă Hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Dacă va rămâne gol pe vecie, rămâne de văzut. Întâmplător sau nu, exact la trei secole de la ctitorirea sa, Mănăstirea Hurezi intra pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.
Se încarcă comentariile...
