FOTO Femeia care face artă de vârf din hainele tradiţionale vechi. „Costumul popular este un templu la purtător, o capodoperă“
0
„Fiecare piesă a costumului popular românesc este o enciclopedie“, spune artista gorjeancă Mariana Frătiţa (56 de ani), care execută lucrări din resturi de haine tradiţionale pe care nu le mai vrea nimeni.
Galeriile subterane din Râmnicu Vâlcea găzduiesc timp de o lună o expoziţie de artă decorativă inedită: în toate lucrările, executate din materiale sută la sută naturale de artista Mariana Frătiţa, se regăseşte elementul popular. Şi nu orice fel de element popular.
Este vorba despre o colecţie de opere în care elementul central este reprezentat de resturi de haine tradiţionale vechi de zeci de ani, care nu mai pot fi recondiţionate.
„Toate lucrările mele sunt făcute cu emoţie, căldură şi fiorul creator. Am vrut să folosesc elementul popular din spaţiul Gorjului, pentru că de acolo am cules materialele. Acestea provin de la costume populare aflate într-o stare avansată de degradare, de la care am reuşit să mai recuperez câte puţin.
Nimeni nu-şi dă costumul bun şi nici n-aş putea să bag foarfeca în el, căci am şi eu costume populare pe care le-am strâns într-o colecţie. În «Pomul cunoaşterii», spre exemplu, m-am folosit de elementele cele mai mici, de 2/2 cm“, îşi descrie colecţia „Timp în spaţiul mioritic“ Mariana Frătiţa, artistă din Târgu Jiu, născută în Piatra Neamţ, care este, la bază, inginer textilist, dar care a absolvit ulterior şi o facultate de arte plastice.
„Ceea ce avem noi mai scump“
Mare iubitoare a portului popular românesc, Mariana Frătiţa, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, spune despre acesta: „Ca să folosesc o sintagmă a domnului Sorin Apan, costumul popular este un templu la purtător. Costumul popular este o capodoperă, o minune. Reprezintă ceea ce avem noi mai scump.
Într-un costum popular, pe o ie, de exemplu, sunt atât de multe semne. Din păcate, cei mai mulţi trec pe lângă ele şi le consideră simple obiecte de decor. În fiecare piesă este o întreagă enciclopedie.
Spre exemplu, sunt mâneci de ii pe care găsim trei sau patru rânduri, care reprezintă rugăciunea «Tatăl nostru». Sau pe spate sunt desene care reprezintă păsări, spre exemplu, iar pasărea are o anumită semnificaţie. Pieptul, cojoacele, pe fiecare găsim diverse semnificaţii. Iar pe mine mă încântă poveştile“, explică Mariana Frătiţa.
Atrage în schimb atenţia în privinţa pericolului privind demitizarea portului tradiţional: „La fel ca la Arsenie Boca, dacă tot îl dai şi-l înfloreşti, la un moment dat, ajungi să-l demitizezi. Exact la fel se întâmplă şi cu purtatul iilor şi dacă întrebi 100 de oameni, s-ar putea să nu găseşti nici măcar unul care să cunoască semnificaţia simbolurilor folosite“, semnalează artista.
În lucrările din colecţia „Timp în spaţiul mioritic“ Mariana Frătiţa a folosit toate elementele primordiale: apa, focul, pământul şi aerul. Elementul pământ se întâlneşte în mare parte dintre lucrări. Iar focul, spre exemplu, este reprezentat prin spicele de grâu, în lucrarea „Straiele de nuntă“, în care predomină borangicul întâlnit pe vremuri în voalurile mireselor.
Simbolul crucii domină colecţia
Din punctul de vedere al simbolisticii, ies în evidenţă cel mai mult crucea şi fluturii. „Da, la fluture am vrut să redau zborul şi cele patru stadii pe care le traversează această insectă până la final, la mătase, la borangic. Aici, la Vâlcea, aveţi singurii producători din România de borangic din viermi de mătase crescuţi tot de ei.“
Şi cum o parte dintre lucrări au o temă religioasă, există şi o piesă cu un Hristos răstignit, „cu porţi de lumină şi aripi de heruvimi, apoi o o cruce şi simbolul timpului, calea pe care trebuie s-o apucăm când plecăm, simbolul pământului redat printr-un pătrat. Aici este Iisus Hristos îmbrăcat într-o cămaşă tradiţională românească, gorjenească. Aşa îl văd eu, nu vreau să profanez. Aici este un simbol, o aripă de fluture şi parcă seamănă cu o cădere de pe cruce. Dar totuşi mâinile ne ţin, ne ţin pe toţi, cât o vrea Bunul Dumnezeu“, ne lămureşte artista.
În ceea ce priveşte materialele folosite, ea ne spune că sunt sută la sută naturale, nu există nimic artificial, nici măcar un fir de aţă. Se folosesc bumbacul, cânepa, inul, pânza de sac, de diferite mărimi şi dimensiuni, de la grosieră, la foarte fină.
Pasiunea o moşteneşte din familie: „Eu tot ce simt simt româneşte şi sunt foarte legată de pământ şi de rădăcini şi de patrie, pentru că aşa am fost crescută, acolo la mine, la ţară. Am avut o mamă care ştia să facă orice. Era extraordinar de pricepută. Ştia să vopsească, să toarcă, să croşeteze, avea război de ţesut. Era o foarte bună croitoreasă. Ştia să facă de la şorţul de bucătărie până la paltoane şi rochiţe de mireasă. Mi-a dat din preaplinul ei şi mie, din priceperea şi minuţiozitatea ei“, se mândreşte artista care precizează că a transmis aceste calităţi şi fiilor ei.
Vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, curator al expoziţiei, Gheorghe Dican remarca: „Expoziţia de faţă este o demonstraţie că din lucruri mărunte, din resturi, se pot face lucruri extraordinare, mai ales când există bun-gust şi talent.
În afară de cromatică, artista noastră stăpâneşte şi noţiunile de compoziţie. Într-o eră a chinezăriilor, mi se pare extraordinar efortul unor creatori de a construi alt tip de obiecte care pot să aibă o valoare simbolică şi pot să-i amintească vizitatorului de locurile pe care le parcurge“.
Se încarcă comentariile...
