O femeie din Ploieşti, salvată în ultima clipă de pompieri. A fost găsită agăţată de piciorul podului de la barajul Paltinu

O femeie din Ploieşti, salvată în ultima clipă de pompieri.
A fost găsită agăţată de piciorul podului de la barajul Paltinu

Tânăra a fost găsită de pompieri în apă, dar agăţată de pilonul viaductului de la Paltinu

O femeie în vârstă de 38 de ani din Ploieşti a fost salvată în ultima clipă de pompieri. Aceasta a fost găsită agăţată de pilonul viaductului de la barajul Paltinu din Valea Doftanei.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: Tânăra salvată de pompieri a fost văzută iniţial de un poliţist local din Valea Doftanei, în timp ce se plimba singură pe podul care traversează lacul Paltinu. Până când agentul a ajuns la viaduct, tânăra a căzut în apă, spune surse apropiate de anchetă.

Femeia a declarat poliţiştilor, după ce a fost salvată, că nu a intenţionat să se sinucidă. Se certase cu soţul ei, motiv pentru care a plecat din Ploieşti, la volanul maşinii personale, să se plimbe la Paltinu, ca să se liniştească.

 De la orele prânzului şi până seara, a mărturisit femeia, a fumat foarte multe ţigări din tutun şi i s-a făcut rău. A ameţit şi a alunecat în apă, a fost declaraţia dată anchetatorilor, potrivit aceloraşi surse.

 Deşi slăbită, a reuşit să înoate până la piciorul podului unde s-a agăţat de o scară metalică. Aici a fost descoperită de poliţistul local din Valea Doftanei care a şi dat alerta.

Femeia a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Câmpina unde a primit îngrijiri.

Ştirea iniţială

...................................................................

Femeia a fost găsită miercuri seară, în jurul orelor 21.00. Era agăţată de piciorul podului, iar pericolul de înec era iminent.

Se pare că tânăra ar fi vrut să se sinucidă, dar nu este clar deocamdată cum de a ajuns în acea poziţie.

Potrivit Biroului de Presă al ISU Prahova, tânăra a plecat de acasă, din Ploieşti, miercuri, la ora 13.00.

Un echipaj de intervenţie al ISU Câmpina a reuşit să o scoată din apă înainte ca tânăra să se înece.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările