Încep concedierile pentru reducerea cheltuielilor în administraţia publică. Printre cei vizaţi, medici şi asistente

Încep concedierile pentru reducerea cheltuielilor în administraţia publică. Printre cei vizaţi, medici şi
asistente

Maternitatea din Ploieşti va deveni secţie a Spitalului Judeţean şi va rămâne fără echipa managerială

Aproximativ 80 de persoane, inclusiv medici, asistente medicale, infirmiere şi moaşe, îşi vor pierde locul de muncă după ce două dintre cele mai mari spitale din judeţul Prahova se vor comasa. Decizia aparţine Consiliului Judeţean şi vine în contextul solicitării Ministerului de Finanţe de reducere a cheltuielilor din aparatul administrativ de stat.

Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti (SOG), una dintre cele mai mari unităţi medicale cu monospecializare din România, va deveni secţie exterioară a Spitaului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Odată cu această transformare, vor rămâne fără loc de muncă aproape 80 de persoane. Vizat este personalul TESA, dar pe listă se află inclusiv medici şi asistente medicale, potrivit preşedintelul Consililui Judeţean Prahova, Bogdan Toader.

Maternitatea din Ploieşti, dată în folosinţă încă din anii ’80, a fost construită să funcţioneze cu 700 de paturi. În prezent însă, la SOG mai funcţionează doar 300 de paturi, dintre care doar jumătate sunt ocupate lună de lună, odată cu scăderea natalităţii. Spitalul este practic un colos, cu peste 400 de angajaţi, plin de datorii care abia îşi poate acoperi cheltuielile cu salariile. Acesta este principalul motiv pentru care Consiliul Judeţean Prahova a decis să caute soluţii pentru a reduce cheltuielile din sistemul administrativ.

”În ultimii ani, la Spitalul de Obstetrică gradul de ocupare al paturilor este de 50 la sută, deci ei din toate paturile ocupă doar jumătate. Automat ei nici nu-şi realizează nici contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Din banii pe care ar trebui să-i încaseze din contractul cu Casa nu reuşesc să ia sută la sută. Ei încasează 3,2 milioane din contract, asta este media pe lună, şi plătesc salarii 3,4 milioane. Deci automat acest spital are pierderi. Ei nu-şi asigură nici măcar salariile. O lună a mers, a doua lună, dar ei au datorii mari. Acum, în luna a şasea au arierate de 1,5 milioane de lei şi datorii de vreo patru milioane, la tot, facturi neplătite la utilităţi, la materiale sanitare, medicamente, dezinfectanţi, facturi de mâncare”, a declarat Bogdan Toader.

Întrebat dacă odată cu această comasare a celor două spitale vor fi persoane care îşi vor pierde locul de muncă, Toader a precizat că vor fi desfiinţate aproximativ 80 de posturi care vizează în special echipa managerială şi personalul TESA, dar şi o parte dintre posturile destinate medicilor şi asistentelor.

”Vor creşte inclusiv veniturile, pentru că dacă renunţi la paturi, renunţi inclusiv la asistente. Acum avem o asistentă la două paturi. Tot ce înseamnă TESA o să plece, pentru că nu o să mai avem nevoie de două contabile, de exemplu, de director economic etc. Din estimarea mea, din cele 400 de posturi câte sunt acum la Maternitate, vor rămâne cam 320. Vom renunţa inclusiv la o parte dintre asistente, moaşe şi medici. Nu ştiu exact să vă spun acum câţi medici sau asistente vor pleca, pentru că nu am făcut toate analizele. Pot să vă spun că din cei 80, vreo 50 sunt TESA”, a explicat Bogdan Toader.

Nu s-a înscris nimeni la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager a Spitalului Judeţean

Conform site-ului SOG, maternitate-ploiesti.ro, în prezent la acest spital lucrează 184 de asistente, 20 de moaşe, 64 de infirmiere, 38 de îngrijitoare şi 48 de medici. Din echipa de conducere fac parte managerul unităţii, directorul medical şi directorul financiar-contabil.

Potrivit proiectului de Hotărâre care va fi supus plenului Consiliului Judeţean Prahova pentru vot, spaţiile rămase nefuncţionale din clădirea Maternităţii vor fi utilizate pentru extinderea secţiilor aglomerate din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, prioritate având secţiile de cardiologie, chirurgie, neurochirurgie, chirurgie vasculară cu linie de gardă.

Deocamdată, nu este clar cine va conduce acest colos medical, care funcţionează în cinci clădiri separate: corpul central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde se află Unitatea de Primiri Urgenţe şi cele mai multe secţii, Spitalul ”Movila”, care cuprinde saloanele pentru boli infecţioase, Spitalul Boldescu, unde sunt tratate afecţiunile din spectrul ORL şi nefrologie, şi secţia ”Bunavestire” unde se află secţia de psihiatrie.

În prezent, managementul SOG este asigurat de Marius Niculescu, însă acesta a demisionat din funcţie în luna aprilie, după ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut o vizită inopinată la Ploieşti şi a descoperit mai multe nereguli. În ciuda demisiei anunţate în mod public, Niculescu este încă la conducerea Spitalului Judeţean, deşi mandatul său a expirat. CJ Prahova a anunţat organizarea unui concurs pentru postul vacant de manager, dar deocamdată nu s-a înscris nimeni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: