Specialist pediatru: „Kinetoterapia în apă ajută la dezvoltarea normală a bebeluşului“

Cătălina Mitrache are un master în kinetoterapie şi este doctor în educaţie fizică şi sport FOTO: arhiva personală

Specialistă în kinetoterapie pediatrică şi doctor în educaţie fizică şi sport, Cătălina Mitrache vorbeşte despre cele mai des întâlnite afecţiuni ale bebeluşilor, cum pot fi acestea remediate prin kinetoterapie pediatrică şi cât durează recuperarea.

Cătălina Mitrache (33 de ani) a obţinut un master de kinetoterapie pentru persoanele cu dizabilităţi, a fost bursieră ERASMUS în Franţa, la Nisa. De asemenea, de mai mulţi ani lucrează la un centru de recuperare din Piteşti şi este profesoară la o şcoală postliceală din oraş. În interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“, Cătălina Mitrache spune că întârzierile în dezvoltarea neuromotorie a bebeluşului se produc fie din cauza unor afecţiuni ale sistemului nervos, fie din cauza stimulării insuficiente a bebeluşului. Totodată, menţionează că pentru o recuperare rapidă şi eficientă, părinţii trebuie să se preocupe de tratatarea afecţiunilor cât mai devreme.

Torticolisul şi piciorul strâmb congenital sunt cele mai des întâlnite afecţiuni la bebeluşi. Care sunt cauzele apariţiei torticolisului?

Cătălina Mitrache: Apariţia acestor afecţiuni este strict legată de poziţionarea deficitară a fătului în uter, din cauza mai multor factori: uterul contractat pe timpul sarcinii, mamele cu statura minionă, lungimea mare a fătului, greutatea mare a fătului, cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului. Din aceste cauze, mişcarea este limitată şi poziţionarea este fixă, capul rămâne blocat într-o anumită poziţie, ceea ce duce la scurtarea unilaterală a muşchiului sternocleidomastoidian. Această scurtare dă naştere afecţiunii numite torticolis congenital. Copilul va sta cu capul aplecat într-o parte şi cu faţa răsucită spre partea opusă. El va prefera să stea în cea mai mare parte a timpului cu capul în această poziţie. În timp, capul se deformează şi apare plagiocefalia. Bebeluşul prezintă dificultăţi la supt din cauza contracturii musculaturii faciale de partea muşchiului sternoclidomastoidian scurtat. Torticolisul determină, de asemenea, uşoare întârzieri în dezvoltarea neuromotorie, şi anume bebeluşul va dobândi controlul capului mult mai greu, se va rostogoli mai târziu. Un torticolis netratat corespunzător duce mai târziu la deviaţii de coloană vertebrală, şi anume la scolioze.

Dar piciorul strâmb congenital de ce apare?

Piciorul strâmb congenital poate fi de două forme: tal valg, atunci când talpa se duce spre exterior şi tal var atunci când talpa se duce spre interior. Aceste deviaţii ale piciorului apar tot din cauza poziţionării deficitare a fătului în uter. Se manifestă prin contractură musculară unilaterală a muşchilor de la nivelul gambei. Aceasta contractă musculara, deviază talpa fie spre interior, fie spre exterior. În timp, un picior strâmb congenital determină deformări ale membrelor, dureri musculare şi articulare, dar şi deformări ale coloanei vertebrale.

PAŞII ÎN DEZVOLTAREA NEUROMOTORIE NORMALĂ A BEBELUŞULUI

Ce exerciţii de kinetoterapie trebuie făcute în aceste cazuri?

În torticolis, recuperarea presupune efectuarea unor mobilizări ale capului, faţă şi spate, lateral dreapta şi stânga, dar şi înclinarea stânga-dreapta, efectuate din mai multe poziţii, cu scopul întinderii muşchiului scurtat şi relaxării musculaturii gâtului. Poziţionarea bebeluşului este foarte importantă atât în timpul somnului, cât şi în perioada în care acesta este activ. El trebuie să doarmă atât pe spate, cât şi pe laterale, dar şi pe burtă. Iar în perioada în care este activ, se va poziţiona pe spate cu capul cât mai drept, dar şi culcat pe burtă. În funcţie de vârsta bebeluşului se mai pot introduce exerciţii pe minge Bobath, rostogoliri şi anumite poziţionări. În cazul piciorului strâmb congenital, recuperarea presupune efectuarea unui masaj de relaxare pe musculatura contractată şi un masaj tonifiant pe musculatura întinsă, dar şi anumite mobilizări ale tălpii. Scopul este de a readuce talpa la o poziţie normală şi de a elimina dezechilibrul muscular. Alte afecţiuni întâlnite la bebeluşi sunt întârzierile în dezvoltarea neuromotorie. Dezvoltarea neuromotorie presupune dobândirea anumitor mişcări şi reflexe începând cu prima lună de viaţă până la 2-3 ani. Fiecare mişcare făcută presupune o evoluţie în dezvoltarea neuromotorie normală a bebeluşului. Şi anume: la 3 luni, trebuie să stea pe burtă şi să aibă un control foarte bun al capului, la 6 luni trebuie să se rostogolească, la 7 luni să înceapă să se ridice în şezut, la 8 luni să dobândească reflexul de pregătire pentru săritură, ca apoi să meargă în patru labe şi să se ridice în picioare. Întârzierile în dezvoltarea neuromotorie se produc fie din cauza unor afecţiuni ale sistemului nervos, fie din cauza stimulării insuficiente a bebeluşului.

Ce exerciţii sunt recomandate la bebeluşi şi copii pentru îmbunătăţirea mobilităţii generale a corpului?

Kinetoterapia la bebeluşi presupune efectuarea unor mobilizări la nivelul membrelor superioare şi inferioare, poziţionarea conform vârstei, efectuarea şi învăţarea unor mişcări, stimularea capacităţilor psihice şi fizice ale bebeluşului. De asemenea, kinetoterapia în apă ajută la dezvoltarea normală a bebeluşului. Mişcările realizate în apă dezvoltă coordonarea, îmbunătăţesc tonusul muscular, relaxează musculatura, determină călirea organismului. Kinetoterapia  poate începe din prima săptămână de viaţă, în funcţie de fiecare afecţiune tratată. Cu cât se începe mai devreme, cu atât recuperarea este mai rapidă.

Care au fost cele mai speciale cazuri de bebeluşi cu care aţi făcut kinetoterapie pediatrică?

În general, cazurile deosebite sunt acelea în care afecţiunea bebeluşului determină întârzieri în dezvoltarea neuromotorie. Atunci totul se schimbă. Programul de recuperare se prelungeşte pe o perioadă mare de timp şi ajungi să te bucuri de fiecare mişcare în plus pe care o face, în urma programului aplicat. Am avut cazuri de bebeluşi cu torticolis congenital grav care aveau întârzieri în dezvoltarea neuromotorie, bebeluşii cu picioare strâmbe congenital care au necesitat o perioadă îndelungată de tratament şi bebeluşi cu întârzieri în dezvoltarea neuromotorie din cauza unor afecţiuni grave. Pentru mine fiecare bebeluş este special, fie că este vorba de dificultatea cazului, fie că este vorba de povestea de viaţă a acestuia, fie de modul în care acesta reacţionează la tratament sau de modul în care părinţii înţeleg şi reacţionează la acest tip de terapie. Fiecare bebeluş este unic, are personalitate încă de la naştere, are preferinţe, nevoi şi cerinţe. Aceste lucruri îi fac speciali şi determină lejeritatea sau dificultatea parcurgerii programului de recuperare.