UPDATE  După o zi în arest, Gheorghe Văsîi a fost eliberat pe cauţiune. Suma e uriaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Joi, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Argeş - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de lucrători ai Serviciului de acţiuni speciale, au efectuat sub coordonarea procurorilor, 25 de percheziţii pe raza judeţului Argeş şi a municipiului Bucureşti, fiind vizate 9 sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi 16 locuinţe ale unor persoane fizice.

UPDATE Omul de afaceri piteştean Gheorghe Văsâi a fost pus sub control judiciar pe cauţiune. Valoarea cauţiunii stabilite în cazul său a fost de 2.000.000 de lei. 

Asociatul său, reţinut odată cu Gheorghe Văsîi a fost pus şi el sub control judiciar, fără obligaţia plăţii vreunei cauţiuni.

UPDATE Omul de afaceri Gheorghe Văsîi a fost reţinut pentru 24 de ore în dosarul în care este cercetat pentru spălare de bani şi delapidare în formă deosebit de gravă. Odată cu el a fost reţinut şi un asociat, iar cel mai probabil, vineri vor fi prezentanţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

“Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că, în cursul anului 2007, suspectul V.G. (nr. - Gheorghe Văsîi), în baza unei înţelegeri prealabile, în scopul de a deveni acţionar majoritar la o societate comercială, i-a împrumutat pe suspecţii D.S. şi D.M., acţionari ai aceleiaşi societăţi comerciale, cu suma de 2.263.800 lei, persoane interpuse ce urmau să achiziţioneze acţiuni pentru suspectul V.G.. 

Ulterior, pentru recuperarea sumei împrumutate suspecţilor D.S. şi D.M., între acea societate comercială, reprezentantă de suspectul D.V.R., în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, şi o altă societate comercială, reprezentată de suspectul V.G., în calitate de director, a fost încheiat un contract fictiv, în urma căruia, ultima  societate comercială a dobândit suma de 2.307.079 lei, sub forma unei pretinse nerespectări a unei clauze contractuale de către prima societate comercială”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Joi, 11 persoane au fost aduse la sediul I.P.J. Argeş, pentru audieri şi două persoane printre care şi Gheorghe Văsâi, au fost reţinute pentru 24 de ore. 

Ora 10.00

 Mascaţii au înconjurat joi dimineaţă vila cunoscutului om de afaceri Gheorghe Văsîi. Percheziţiile au loc într-un dosar în care apare numele societăţii de transport S.C. Astra S.A., dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Oamenii legii au ridicat o serie de documente atât de la locuinţa lui Gheorghe Văsîi, cât şi de la cea a fostului vicepreşedinte al S.C. ASTRA, Nicolae Marinescu. 

Soţia acestuia, fost angajat al Primăriei Piteşti, este martor într-un alt dosar - Publitrans - dosar în care Gigi Vâsîi, acţionar al S.C. Girexim Universal S.A., acuzat de complicitate la abuz, a fost trimis în judecată împreună cu primarul Tudor Pendiuc, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, Valentin Vişoiu, acţionar la CNCD S.A., S.C. Conarg S.A., Conarg Real Estate S.R.L, la data faptelor, pentru dare de mită, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, Constantin Scarlat, reprezentant  al S.C. CNCD S.A., pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată şi mai mulţi angajaţi ai Primăriei Piteşti. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite