Fascinanta poveste a româncei care a fost prima femeie doctor în Drept din lume. Tatăl Sarmizei Bilcescu-Alimănişteanu, unul dintre creatorii Băncii Naţionale

Fascinanta poveste a româncei care a fost prima femeie doctor în Drept din lume. Tatăl Sarmizei Bilcescu-Alimănişteanu, unul dintre creatorii Băncii Naţionale

Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu

Născută la Bucureşti pe 27 aprilie 1867, în familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilceşti-Muscel), fost şef al Controlului Finanţelor în vremea domnitorului Barbu Ştirbey, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu a fost prima femeie doctor în Drept din lume şi totodată prima femeie avocat din Europa, o personalitate cu adevărat excepţională.

Tatăl Sarmizei, unul dintre creatorii Băncii Naţionale

Sarmiza era descendentă din neamul Bilceştilor, dintr-o familie de mici boieri. După cum spune profesorul de istorie Constantin Mateescu, „Dumitru Bilcescu a fost unul dintre micii boieri progresişti ai Muscelului, om hotărât pentru binele patriei, care tipăreşte manifeste, împreună cu fraţii Roată, în teascurile ascunse în grădina de la Bilceşti. Tatăl Sarmizei era un boier apropiat de ţărănime, preocupat de gospodărirea pământului, cu o înaltă pasiune pentru politica liberală şi naţională. Dumitru Bilcescu era bun prieten cu Ion Brătianu, soţiile lor fiind şi ele bune prietene. Doamna Bilcescu, născută Georgian, era deosebită, cu un puternic gust pentru arte şi în special pentru literatură. Ceea ce îi unea pe cei doi soţi era iubirea lor de ţară şi legătura cu pământul Muscelului. Conacul de la Bilceşti nu era îngrădit cu gard. Nu exista nicio barieră între familia Bilcescu şi sat, cu ţăranii lui truditori ai pământului. Oricând la conac te puteai opri pentru un sfat sau ajutor. Aici, în grădina conacului fără porţi, opt ani teascurile au tipărit manifeste, strigăte pentru redeşteptare şi dezrobire, înainte şi după revoluţia de la 1848. Acolo unde nimănui nu i-ar fi trecut prin minte funcţiona o tiparniţă, ce tipărea în puterea nopţii, la lumina lumânărilor de seu, broşuri anonime, apeluri către popor şi naţiune.”

Boierul progresist Bilcescu, prieten cu Goleştii, Brătienii, cu familia Rosetti, cu Ion Ghica, lupta din toată inima pentru libertate. A ajuns la un moment dat şef al controlului la Ministerul de Finanţe, de unde a demisionat pentru a putea duce la îndeplinire dorinţele Divanului ad-hoc. Alături de Partidul Liberal, luptă pentru întemeierea României moderne, el fiind, alături de alţi oameni luminaţi, creatorul Băncii Naţionale.

Prietenă cu Ion I.C. Brătianu

Dumitru Bilcescu era un mare iubitor de cultură, fapt pentru care a decis înscrierea fetei sale la Facultatea de Drept din Paris, într-un moment când femeia nu însemna prea mult pe plan social. Mama Sarmizei ar fi vrut ca fata să urmeze Literele, meserie mai adecvată unei femei. Sarmiza a trăit într-un mediu asemănător cu al Brătienilor, de la Florica, cu care Bilcescu era bun prieten. De aceea, Sarmiza şi-a petrecut copilăria în tovărăşia copiilor lui Ion Brătianu, înfiripându-se o prietenie adevărată, în special cu Ion I. C. Brătianu.

A primit îndrumări chiar de la Spiru Haret

„Sarmiza Bilcescu era bătăioasă şi trântea pe cei trei Brătieni, Ionel, Vintilă şi Dinu, încât bătrâna Pia Brătianu îi spunea Voinica. Şi copiii Brătienilor, la rândul lor, îşi petreceau vacanţele la doamna Bilcescu. Cele trei fiice ale Brătienilor locuiau la Moroeşti, în Muscel, vizitând deseori Nămăieştiul sau Dâmbovicioara. De asemenea, Sarmiza petrecea mult timp la moşia Florica, unde era considerată ca membră a familiei Brătianu”, mai precizează istoricul Constantin Mateescu.

Sarmiza era talentată în domeniul muzicii, cânta minunat la pian, putând deveni un mare nume. Consideră, însă, că ar fi mai de folos naţiunii, ca avocat. Şapte ani învăţase acasă, cu marele dascăl Păun, căruia Sarmiza îi atribuie toate meritele. Primeşte îndrumări chiar de la Spiru Haret şi frecventează câtva timp colegiul Sf. Sava. Are contact de timpuriu cu arta. Studiază pianul cu marele Eduard Wachmann. La 17 ani era a treia bacalaureată, după cele două fete ale lui Brătianu.

Studentă la Sorbona la 17 ani

Împreună cu mama sa, Maria, pleacă la Paris, dar se întoarce repede datorită izbucnirii molimei holerei. Fusese înscrisă la Litere. Cât au stat în ţară, în cele şase săptămâni, Dumitru Bilcescu are ultimul cuvânt, urma să facă Dreptul, chiar dacă era o noutate pentru o fată. Tatăl avea încredere în fetiţa lui de 17 ani. Înscrierea la Drept a provocat mari reacţii. O femeie avocat era ceva curios. Dar fata ia toate examenele, ba mai mult, i se permite ca la cursuri să fie însoţită de mama ei. Profesorii de aici, de la Sorbona, vedeau în înscrierea primei studente la Drept un semn de ostentaţie. Într-o ţară atât de înaintată mai existau astfel de prejudecăţi, nu admiteau că o femeie ar putea deveni avocat. Acesta este mediul în care studenta Sarmiza Bilcescu îşi începe cariera. La Paris, alături de studiile la Drept, Sarmiza devine eleva celebrului pianist Marmontel. În 1890 trece cu brio examenul de doctorat. Sarmiza Alimănişteanu face parte din prima generaţie de femei care a încercat să schimbe atitudinea faţă de femeie în general, nu numai ca mamă şi soţie. Pentru prima dată în istoria Universităţii, la 12 iunie 1890, la Facultatea de Drept din Paris, o femeie îşi susţine teza de doctorat. Ziarele vremii consemnau acel eveniment la loc de cinste. Sarmiza avea doar 23 de ani în momentul susţinerii tezei. Întreaga presă mondială sublinia, în spaţii largi, despre reuşita universitară a Sarmizei Bilcescu. Ziarele reproduc fotografia româncei şi scriu articole despre neobişnuitul eveniment. A fost nu numai o victorie a feminismului, dar şi a ţării noastre, o afirmare a posibilităţilor intelectuale ale femeilor ei.

A predat ore de limba română Reginei Maria

În 1890, Sarmiza este primită călduros în ţară, fiindu-i deschise toate porţile vieţii mondene de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Era apreciată de doamnele din înalta societate ca pianistă, fie în saloanele din Bucureşti, fie la doamna Alexandrina Ghica, la Ghergani. Profesorul Wachmann, directorul Conservatorului, organizează un concert simfonic, al cărui solistă este domnişoara Bilcescu. Prinţesa Maria, viitoarea regină, o apreciază pe Sarmiza şi o admiră dansând cu Adrian Magheru. Prinţesa şi Sarmiza devin prietene, ea predându-i ore de română viitoarei regine a României Mari. Prietenia lor a durat până la moartea Sarmizei. Se înscrie şi este primită cu onoruri în Baroul din Bucureşti. Face tot ce îi stă în putinţă pentru a prezenta pozitiv ţara peste hotare. În 1897, Sarmiza se căsătoreşte cu Constantin Alimănişteanu, un inginer strălucit, care făcuse Şcoala superioară de mine din Paris. Moartea avea însă să-i despartă prea devreme, Alimănişteanu murind în 1911, fiind elogiat şi plâns, printre alţii, de Nicolae Iorga. În vara anului 1935, Sarmiza Alimănişteanu se retrage la ţară, la Româneşti, Muscel. Urma să fie vacanţa morţii, în Muscelul său iubit. Este vizitată de Regina Maria. La puţin timp după aceea moare, la 26 august 1935 şi este îngropată în pământul de la Bilceşti. A fost îngropată în costum naţional, sub florile Muscelului, privegheată chiar de Patriarh. Nu s-au ţinut discursuri. A cântat numai corul călugăriţelor de la Nămăieşti, Muscel. Alături de fiul său şi de familie, s-au aflat prietenele: Sabina Cantacuzino, Eliza Brătianu, Pia Alimănişteanu sau Nadia Duca.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: