Cum a ajuns tehnologia într-o comunitate nevoiaşă din comuna în care s-au născut partizanii Toma şi Petre Arnăuţoiu: „Nu îmi vine să cred că am calculator”

Cum a ajuns tehnologia
într-o comunitate nevoiaşă din comuna în care s-au născut partizanii Toma
şi Petre Arnăuţoiu: „Nu îmi vine să cred că am calculator”

Internetul a ajuns şi în zeci de case ce sunt departe de lumea civilizată FOTO: Bogdan Dincă

Din această lună, 30 de elevi din zone foarte sărace din comuna argeşeană Nucşoara, acolo unde s-au născut partizanii Toma şi Petre Arnăuţoiu, vor putea învăţa online. Cei 30 de copii au primit calculatoare ce au fost montate şi conectate la internet pentru ca aceştia să poată învăţa de acasă pe perioada pandemiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

În comunitatea nevoiaşă din Nucşoara unde au ajuns calculatoarele, internetul era până în această lună o sintagmă necunoscută. Casele de acolo, multe dintre ele improvizate din diverse materiale de construcţii, nu aveau vreo conexiune la internet, iar copiii nu puteau învăţa la distanţă. Unii dintre ei încercau să se contecteze de pe telefoanele mobile ale părinţilor, însă când aceştia erau la serviciu copiii nu puteau învăţa.

Graţie Fundaţiei Conservation Carpathia, cea care a reîmpădurit sute de hectare în România, şi lui Valeriu Nicolae, copiii au primit 30 de calculatoare ce au fost montate şi conectate la internet pentru ca elevii să poată continua să înveţe de acasă.

După cum spune Barbara Promberger, director executiv în cadrul Fundaţiei Conservation Carpathia, „Am hotărât să ne asociem cu voluntarii de la Casa Bună şi să implementam ceea ce fac ei şi în satele noastre. Astfel sprijinim continuarea educaţiei de acasă a copiilor din Munţii Făgăraş, iar primul pas în acest sens a fost făcut într-o comunitate nevoiaşă din comuna Nucşoara, unde în această lună au ajuns  computere, au fost montate şi elevii de acolo au început lecţiile online”.

Antonia Grozavu nu a putut învăţa online până în această lună pentru că nu avea calculator

Printre cei care au început să înveţe de acasă se numără şi Antonia Grozavu, elevă în clasa a III-a la Şcoala Toma Arnăuţoiu din Nucşoara. „Nu îmi vine să cred că am calculator. Le mulţumesc celor care s-au gândit la noi. Acum pot vorbi pe internet cu domnişoara învăţătoare şi cu colegele mele şi îmi pot face temele. La telefonul lui mami nu puteam pentru că nu puteam, ea pleacă la muncă. Mă certa şi domnişoara învăţătoare că nu răspundeam şi nu puteam trimite temele. Acum totul s-a schimbat şi pot învăţa online”, spune Antonia.

Între 1949 şi 1958, în comuna argeşeană Nucşoara a fost organizată cea mai puternică şi lungă rezistenţă anticomunistă din Europa. Cei care au luptat împotriva regimului comunist au fost conduşi de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: