Cazul româncei care părea că s-a vindecat de cancer în Turcia, dar care a murit acasă. Oncolog: „Nimeni din afară n-o să spună «nu se mai poate face nimic!»“

Medicul oncolog Crina Călinescu, şeful secţiei Oncologie a Spitalului Judeţean Argeş, consideră că românii care merg să se trateze la spitale din străinătate beneficiază de condiţii excelente de tratament atâta vreme cât pot să plătească costurile uriaşe.

În luna februarie 2015, Monaliza Zegheru, tânăra profesoară de canto de la Mioveni-Argeş, în vârstă de 26 de ani, al cărei caz avea să mobilizeze un judeţ întreg în campanii de ajutorare, primea un diagnostic şocant: Rabdomiosarcom alveolar, o formă rară de cancer, la sinusuri, cu evoluţie galopantă, care, mai apoi, i-a invadat şi organele. A făcut o operaţie în ţară, însă boala a recidivat agresiv. Medicii de la Cluj nu i-au mai dat de trăit decât trei săptămâni. Familia fetei s-a agăţat de ultima speranţă: un tratament la o clinică oncologică din Turcia. 

Părinţii au vândut aproape tot ce-au avut, la Mioveni s-au organizat spectacole caritabile, elevii s-au mobilizat şi ei pentru a fi alături de profesoara lor, iar argeşenii, impresionaţi de drama tinerei, au sărit să o ajute. Primii 20.000 de euro s-au strâns destul de repede şi Monaliza a putut pleca în Turcia.

În iulie, anul trecut, tânăra trecuse deja prin mai multe intervenţii chirurgicale la coloană, femur şi şoldul drept. Toate aceste operaţii şi tratamentul paralel au ajuns la 50.000 de euro. A urmat o altă intervenţie chirurgicală de la nivelul capului, pentru a-i fi salvat unul dintre ochii afectaţi de tumoră. 

Şirul cheltuielior se pierduse, dar veştile de la Monaliza erau bune. În decembrie 2015, după aproape un an de operaţii şi chimioterapie, chiar de Crăciun, Monaliza anunţa, din Turcia, că s-a vindecat: ”Sunt sănătoasă, am câştigat acest război crunt, am reuşit, am învins una dintre cele mai temute boli ale secolului!”.

A murit în ţară, după o banală răceală

S-a întors în România slăbită, dar plină de entuziasm. Îşi anunţase elevii că va relua cursurile de canto şi spera să se înzdrăvenească în câteva săptămâni. N-a mai apucat. O răceală i-a răpus organismul şubrezit după lungile cure de chimioterapie, la nicio lună de la anunţata vindecare miraculoasă. 

“Ce ştiu sigur este că de cancer, Monaliza scăpase... A venit acasă şi a murit la puţin timp... Dacă rămânea în Turcia, probabil ar fi fost şi acum în viaţă...”, spune Irinel Nicolae Zegheru, fratele Monalizei.

La aproape o jumătate de an de la moartea tinerei, familia e încă devastată.

“Nu ne vine să credem că s-a sfârşit aşa, dar vă spun sincer, că dacă acum am fi în aceeaşi situaţie, tot în Turcia ne-am duce cu ea, chiar dacă am şti că vom ajunge la acelaşi deznodământ. Încrederea pe care a căpătat-o Monaliza acolo, a ajutat-o enorm”, mai spune fratele tinerei.

“Din punctul meu de vedere nu avea cum să se vindece”

Increderea în miracolul clinicilor străine, pe fondul imaginii descurajante a sistemului sanitar românesc, e argumentul care face ca, asemenea Monalizei, mii şi mii de români bolnavi, mulţi în stadii terminale, să alerge, cu eforturi financiare uriaşe, către aceste spitale, unde doar cazarea şi masa se ridică la aproape 450 de euro pe zi.

“Să ştiţi că liniile de tratament din străinătate, şi vorbesc aici de China, de Turcia, nu diferă foarte mult de cele din România. Dar oamenii au mult mai multă încredere, pentru că văd nişte medici zâmbitori, care lucrează strict în nişte condiţii civilizate şi după anumite reguli. De ce încrederea este mai mare faţă de clinicile din afară?! Pentru că acolo lucrurile merg foarte clar. Modul în care sunt realizate serviciile de sănătate din străinătate fac diferenţa. Dacă la noi, pacienţii sunt obligaţi să stea şi câte doi în pat, aşteptând să intre la chimioterapie, acolo lucrurile sunt altfel. Contează când stai într-un salon colorat frumos, când asistenta este numai cu zâmbetul de buze, pentru că ea vede doar trei, patru-cinci pacienţi, nu ca la noi - 30, de dimineaţa până seara, pe 12 ore muncă. Contează când vine dieteticianul şi întreabă ce şi-ar dori pacientul să mănânce, când la noi este o normă fixă de mâncare. Contează dacă cearşaful este de o culoare mov, roşu sau albastru, când noi facem nişte eforturi deosebite să putem să le schimbăm de două ori pe săptămână. Sunt lucruri importante atât pentru pacient, cât şi pentru familia acestuia. În România, medicii sunt epuizaţi, personalul medical la fel, nemulţumirile şi aşteptările pacienţilor sunt foarte mari”, explică, pentru “Adevărul”, medicul oncolog Crina Călinescu, şeful secţiei Oncologie a Spitalului Judeţean Argeş.

Renumitul specialist are însă rezerve mari legate de vindecarea miraculoasă a Monalizei Zegheru. 

“Rabdomiosarcomul alveolar este o tumoră foarte agresivă, iar tratamentele cu citostatice nu prea dau rezultate în cazul tumorilor din sfera ORL. Din ce am aflat eu despre diagnosticul pus acestei tinere, din punctul meu de vedere nu avea cum să se vindece. Sunt clinici străine în care, ca medic, poţi să nuanţezi gravitatea bolii şi evoluţia tratamentului, pentru a menaja pacientul. Probabil că acest lucru s-a întâmplat şi în cazul ei”, explică dr. Crina Călinescu. 

Marketing pe deznădejdea pacientului

Medicul român spune că dincolo de serviciile medicale, în aceste clinici se face şi mult marketing. Realitatea este că, de multe ori, când apar complicaţii ce implică, automat, costuri suplimentare, pacienţii sunt trimişi în România, să fie trataţi de către statul român.

“Nimeni din afară n-o să spună: «Domnule, nu se mai poate face nimic!». Atâta vreme cât pacientul este într-o stare generală bună, ei îi vor face chimioterapie pentru că au nevoia să aibă cât mai mulţi pacienţi de la care să încaseze bani. Românul face eforturi financiare foarte mari. Îşi vinde casa, maşina, îşi caută un loc de muncă acolo sau apelează la tot felul de donaţii. Când se plătesc sume uriaşe, aşteptările pacienţilor sunt foarte mari şi speranţele la fel, este demonstrat acest lucru, dar în momentul în care evoluţia nu este satisfăcătoare şi nu mai au ce să facă, acea clinică le spune foarte frumos: «Ne pare rău, atât am putut să facem. Răspunsul la tratament a fost pe o perioadă limitată. Am epuizat toate posibilităţile de tratament». Ştiu cazuri de bolnavi aflaţi în stadii terminale ale bolii care au fost supuşi chimioterapiei în astfel de clinici şi nu s-au ales decât cu o toxicitate ridicată. S-au întors în ţară şi a trebuit să-i ţinem noi, aici, pe linia de plutire. Am avut mulţi astfel de pacienţi”, mai spune medicul piteştean.

Şi, totuşi, aceşti oameni, au plecat din respectivele clinici cu convingerea că au făcut cea mai bună alegere.

“Am fost profund impresionată când am citit un bilet de externare care spunea la final: «Aţi fost trataţi de cei mai buni medici, la cele mai înalte standarde». Vă daţi seama ce înseamnă să primeşti un astfel de bilet şi să-l citeşti?!”, mai spune medicul Crina Călinescu.

Nu în ultimul rând, şi dotările cu aparatură medicală ale acestor clinici fac vizibil diferenţa între sistemul sanitar românesc şi spitalele străine în care românii îşi caută vindecarea. În România, anual 50.000 de bolnavi de cancer au nevoie de radioterapie. Iar astfel de aparate se găsesc în doar câteva oraşe mari. Listele de programări sunt atât de lungi încât nici măcar jumătate dintre aceşti bolnavi nu ajung să beneficieze de o astfel de terapie. O realitate cruntă care contribuie semnificativ la percepţia românilor faţă de sistemul naţional de sănătate, în ciuda faptului că România are specialişti de talie internaţională. 

“La noi s-a distrus încrederea în sistemul de sănătate. Nu suntem medici mai slabi, din contră, eu zic că facem faţă mult mai bine în condiţiile în care lucrăm. De multe ori suntem în situaţia de a face mult mai multe consultaţii decât putem duce. Sunt zile în care eu şi colegii mei vedem 40-50 de pacienţi, care toţi au aşteptări enorme de la noi. La un moment dat eşti o singură persoană, nu poţi să ai aceeaşi disponibilitate pentru fiecare pacient. Oricât de mult ai vrea să fi amabil, nu poţi să-i împaci pe toţi”, mai spune medicul oncolog Crina Călinescu. 

"Din păcate, lumea nu mai are încredere" 

Realitatea este că românii se duc şi se vor tot duce să se trateze în străinătate, pentru că disperarea dată de un diagnostic crunt are nevoie de speranţe, speranţe pe care sistemul sanitar românesc nu i le poate furniza la fel bolnavului. De aici, un cerc vicios pentru noi, dar virtuos pentru alţii, fiindcă miliarde de lei din buzunarele românilor ajung în clinici străine care nu-i de mirare că-şi permit să investească şi în marketing, în timp ce spitalele de la noi se zbat în neajunsuri.

“Vorbim de o decredibilizare a sistemului de sănătate din România. Din păcate, lumea nu mai are încredere şi va trebui să treacă o perioadă de timp până noi vom fi respectaţi. Peste tot sunt mediatizate decât cazurile negative, nu şi lupta din spatele celorlalte cazuri şi atunci da, este mult mai uşor pentru ei să se ducă în străinătate, unde au alt confort”, mai spune şeful secţiei Oncologie a Spitalului Judeţean Argeş, medicul Crina Călinescu.