Cum au fost convinse zeci de tinere să se prostitueze prin metoda Loverboy: „Li se promitea că banii obţinuţi din prostituţie vor fi investiţi în case şi maşini“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T, au efectuat, marţi,  23 de percheziţii domiciliare în judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Timiş, Sibiu, Vrancea, Argeş şi Vaslui. Acţiunea a vizat o grupare infracţională care ar fi acţionat pe teritoriul Germaniei, Marii Britanii şi Irlandei.

Oamenii legii au urmărit destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 23 de suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

 "Există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul  2013, pe raza judeţelor Dâmboviţa, Argeş şi Timiş, s-a constituit un grup infracţional organizat cunoscut cu preocupări infracţionale pe linia traficului de persoane, traficului de minori şi proxenetismului. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că victimele au fost atrase de stilul de viaţă opulent al membrilor grupului,fiind  racolate prin metoda ”loverboy” încă din perioada minoratului, din medii defavorizate, familii cu venituri mici sau dezorganizate" se arată într-un comunicat al DIICOT.

Victimele erau apoi exploatate pe teritoriul României, iar după împlinirea vârstei de 18 ani erau transferate, ]n acelaşi scop, în ţări precum Irlanda, Marea Britanie şi Germania.

"Tinerelor li se promitea faptul că banii obţinuţi din practicarea prostituţiei vor fi investiţi în case şi maşini pe care le vor avea împreună cu partenerii lor de viaţă, membri ai grupului infracţional organizat, însă de cele mai multe ori aceştia racolau şi  alte tinere pe care le exploatau sexual pe teritoriul Irlandei sau a altor ţări, sub atenta supraveghere a membrilor grupului", mai arat[ procurorii DIICOT.

Bunurile erau achiziţionate pe numele victimelor, dar erau folosite de proxeneţi

Pentru că  membrii grupului au evitat să îşi achiziţioneze bunuri în nume personal, de cele mai multe ori aceştia le-au înregistrat  în numele tinerelor pe care le exploatau sexual, pentru a le câştiga încrederea. Totuşi, în permanenţă suspecţii  îşi exercitau  controlul asupra victimelor, în fapt fiind adevăraţii beneficiari ai bunurilor.

 "Cercetările efectuate au relevat  faptul că gruparea infracţională era organizată pe  baza principiului subordonării ierarhice, respectiv, doi suspecţi, soţ şi soţie, erau liderii segmentului care funcţiona în Irlanda, un alt suspect, liderul segmentului care funcţiona în Germania, iar un alt membru al grupului îşi desfăşura activitatea pe teritoriul Angliei, acesta din urmă aderând la grupul infracţional organizat la începutul anului 2017, cu intenţia de a dezvolta gruparea infracţională pe teritoriul acestui stat.  Activitatea infracţională desfăşurată în  Irlanda, Marea Britanie şi Germania era sprijinită prin activităţi de racolare şi exploatare interne de către alţi membri ai grupului", se mai arată în comunicatul DIICOT.

46 de persoane au fost sau sunt încă audiate  la a sediul DIICOT -  Structura Centrală.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar  acţiunea a fost efectuata cu sprijinul Brigăzii de Intervenţie Rapida a Jandarmeriei.

Ştirea iniţială

Potrivit cercetărilor, membrii grupării ar fi recrutat tinere, majore şi minore, pe care, prin ameninţări şi violenţe sau prin promisiuni ori contra cost, le-ar fi exploatat sexual în Marea Britanie, Germania şi Irlanda. Sumele de bani obţinute în urma activităţilor infracţionale ar fi revenit bănuiţilor.

În urma percheziţiilor din 11 iulie,  au fost ridicaţi 90.000 de lei, 9.500 de euro, telefoane mobile, laptopuri şi documente.

46 de persoane  au fost  conduse la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri. În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi trafic de droguri.
La percheziţiile de azi au participat şi jandarmi.

Au sperat că vor scăpa de arest

Acţiunea de marţi vine după ce, luni,  Tribunalul Argeş  a soluţionat contestaţia depusă de cei 20 de inculpaţi arestaţi preventiv săptămâna trecută, într-un alt dosarul de proxenetism instrumentat de Poliţia Municipiului Curtea de Argeş şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

Magistraţii au hotărât ca toţi cei 20 de indivizi,  care au sperat să obţină cercetarea în libertate sau înlocuirea măsurii cu arest la domiciu ori control judiciar,  să rămână în arest. Este vorba de: GHIŢULETE VASILE-IULIUS; FLORESCU ADRIAN; PRISTAVU ALEXANDRU-CONSTANTIN, ARSENESCU AUGUSTIN; POPESCU REMUS; MOLDOVEANU DARIE-CLAUDIU; BONCEA COSMIN; GRIGORESCU MARIUS; BACIU CONSTANTIN; NĂSTASE VASILE; GOJGĂREA MIHAIL; BUCUR RĂZVAN; VARGA ŞTEFAN-DINU; VARGA ROBERT ŞTEFAN; ANGHEL LIVIU-IONUŢ; IONESCU ŞTEFAN MARIUS; GULIE PETRUŢ-ADRIAN; PREDA GHEORGHE; CUT ROBERT-ALEXANDRU şi GHEORGHE ILIE.

În perioada 2013 - 2017, prin folosirea modului de operare LOVERBOY, cei în cauză ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia în state ale Uniunii Europene. Pentru îndeplinirea activităţii infracţionale, cei vizaţi creau aparenţa unei relaţii intime cu victimele, cărora le promiteau chiar şi întemeierea unei familii.  Profitau ulterior de vulnerabilitatea emoţională a acestora pentru a le determina să practice prostituţia. Din activitatea infracţională, persoanele vizate ar fi obţinut peste 1.000.000 de euro.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite