Ospeţele la restaurant în România interbelică: „Tava cuprindea pe un minimum de suprafaţă un maximum de bunătăţi“

Ospeţele la restaurant în România interbelică: „Tava cuprindea pe un minimum de suprafaţă un maximum de bunătăţi“

O masă îmbelşugată ne prezintă Cezar Petrescu într-un roman. FOTO: infomedia.eu

Cezar Petrescu descrie în romanul „La Paradis General“ atmosfera restaurantelor din perioada interbelică şi cu ce delicatese se înfruntau petrecăreţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Într-adevăr, Neculai apăru cu o tavă care cuprindea pe un
minimum de suprafaţă un maximum de bunătăţi. Un bufet rece în miniatură. După ţuici în pahare respectabile, o moviliţă de măsline dolofane şi untdelemnoase, lacherdă cu ceapă şi cu lămâie, pastramă în felii subţiri ca foaia de trandafir, icre de Manciuria, viţel rece, o sticlă de pelin brumat cu sifonul adiacent. Toate orânduite cu o deosebită artă şi cu un mare meşteşug în economisirea spaţiului“. 
 
Aşa începe Cezar Petrescu în romanul „La Paradis General“ prezentarea unui ospăţ culinar şi bahic ce se „înfiripa“ la un
restaurant din epoca interbelică. 
 
Iar prin intermediul mesenilor, printre care deputat, un avocat şi clientul său, descrie ce mâncăruri trebuie pentru a crea poftă de-o ţuică. Care ţuică, la rândul ei, pregăteşte „terenul“ pentru pastramă şi icre de Manciuria, după care „un spriţ rece de pelin se impune“. 
 
Bogăţia culinară de pe mica tavă avea să strârnească nedumere: „Cine are să le mănânce toate astea? Se miră George Galea. Noi! răspunse cu simplitate domnul deputat Panait“.
 
Remarca rămâne cam în aer, pentru că mesenii se apucă de treabă, după cum narează Cezar Petrescu: 
 
„S-ar putea demonstra ştiinţificeşte că măslinele cu felii de pâine neagră şi lacherda cu ceapă
au fost create de natură înadins ca să pregătească terenul pentru ţuică. La rândul ei, ţuica pregăteşte minunat terenul pentru pastramă şi icre de Manciuria. După pastramă şi icre de Manciuria, un şpriţ rece de pelin se impune. Iar între două şpriţuri reci, de pelin, merge într-ales, după gust, şi câte puţine icre, şi câteva felii de pastramă, chiar şi lacherda cu ceapă, dar mai ales merge viţelul rece, dacă e susţinut de autenticul muştar francez cu tarhon, sau, încă mai potrivit, de câţiva castraveciori acri şi tari, muraţi cu usturoi şi frunze de ţelină. Acestea toate le ignora până acum George Galea, tânăr lipsit de experienţă, de fantezie şi de arta de a trăi. Dar le verifică personal şi fu îndată de perfect acord“.

Despre cum se mănâncă racii: cu usturoi şi musau mămăligă fierbinte

La straşnicul desfrâu culinar, mai arată autorul, asista un ospătar, care firimitură şi ultimul strop de pelin, sub privirea părintească a gealatului de strajă, care înghiţea în sec la fiecare îmbucătură“. Că le-a priit festinul, se arată în cele ce urmează, printr-o „trăire“ a clientului avocatului:
 
„După baie, ţuică şi şpriţuri, jumătate din coloana atmosferică apăsându-i pe umeri, se volatilizase. Îi venea să zburde. Totul părea simplu şi uşor de rezolvat: îşi spuse că în două ore de ciorovăială cu avocatul va termina definitiv afacerile, pentru care, în naiva lui exagerare, îşi acordase o săptămână de timp pierdut“. 
 
Şi ne mai arată scriitorul că racii trebuie mâncaţi în anume fel, musai cu zeamă de usturoi, fără pâine, dar musai cu mămăligă. 
 
„Cele treizeci de cadavre de raci alcătuiau pe farfuria uriaşă o preafrumoasă piramidă purpurie. Panait Bâzdrugovici, cu un ochi ager, descoperi exemplarul cel mai simandicos, pescuindu-l de sub ceilalţi de mustăţi şi întinzându-l pe farfuria de disecţie, cu un clefăit anticipat. George Galea, stingherit între aceşti străini, trase şi el pe farfurie un rac mai modest, scorţăind coaja cu o jalnică lipsă de îndemânare şi ştergându-se mereu pe degete, cu mofturi de pisică sătulă. Când domnul deputat
Panait Bâzdrugovici îl văzu că mănâncă cu pâine şi fără zeamă de usturoi, se scandaliză de atâta impietate:
 
«June Melchisedec! detună, s-ă ştii de la mine acest crustaceu, îndată ce a trecut prin oală, nu
suferă pâinea, cum nu suferă apa. Ca să-ţi dea toată savoarea trebuie consumat cu mujdei de usturoi şi cu mămăliguţă fierbinte. Asta-i regula care nu admite excepţie». Roşind sub această aspră admonestare, George îşi servi în farfurie mujdei şi mămăligă fierbinte. «Păi vezi!» îl iertă domnul Panaite Bâzdrugovici. Pe urmă, întorcându-se către ceilalţi comeseni, le împărtăşi părerea sa asupra recrutului: «Aista-i un eretic, fraţilor. Un venetic şi un eretic. Crede că racii noştri sunt o
mişelie, ca homarii à l'Americain, să-i mănânci cu furculiţă, cu cleştele, cu muştar şi cu alte alifii. Să-l iertăm»“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: