DNA a pierdut şi „în prelungiri“ procesul de corupţie intentat pentru finanţarea ilegală a FC Ceahlăul Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ. FOTO: D.S.
Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ. FOTO: D.S.

Marian Nicorici, ex-director general al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, şi Iulian Boghian, director la FC Ceahlăul, au fost achitaţi pentru trafic de influenţă.

Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat definitiv în procesul în care procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au formulat acuzaţii de corupţie în legătură cu modul de finanţare a Fotbal Club Ceahlăul Piatra Neamţ, al cărui preşedinte şi finanţator a fost ani de zile Gheorghe Ştefan. 

Se poate spune că DNA a pierdut şi în „prelungiri“, dacă avem în vedere că şi la instanţa de fond, Tribunalul Neamţ, cei doi acuzaţi fuseseră achitaţi. 

Procurorii DNA au contestat achitarea la Curtea de Apel Bacău, dar sentinţa pronunţată pe 18 martie 2020 a fost la fel ca prima. Astfel, exoneraţi de răspundere penală sunt Iulian Boghian, fostul director de marketing al FC Ceahlăul

şi Marian Iftime Nicorici, ex-director general al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. 

   

Ambii fuseseră acuzaţi de trafic de influenţă, dar cele două instanţe au considerat că nu sunt probe care să certifice vinovăţia. Procurorii anticorupţie au trimis dosarul spre judecată în decembrie 2017, considerând că unele contracte de sponsorizare a clubului Ceahlăul s-a făcut în mod oneros.

„În cursul anului 2010, inculpatul Iftimie Nicorici Marian, în calitate de director al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi inculpatul Boghean Iulian, director în cadrul SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ, i-au pretins administratorului unei societăţi comerciale să remită către FC Ceahlăul un procent de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma să le încaseze de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în baza contractelor privind construirea unor imobile/locuinţe aflate în derulare“, se arăta în rechizitoriul întocmit de DNA. 

Anchetatorii mai arătau că vinovăţia lui Marian Nicorici ar reieşi din faptul că, în schimbul procentului de 5%, va interveni la funcţionarii din subordine pentru ca plăţile către respectiva firmă să nu întârzie.

Prejudiciul ar fi de 11 milioane de lei

Ca urmare a acestei solicitări, la data 6 septembrie 2010, între FC Ceahlăul, prin intermediul directorului de marketing, în calitate de prestator şi o firmă administrată de persoana căreia i se ceruse sponsorizarea, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract având ca obiect servicii de reclamă şi publicitate în valoare de 112.900 euro. 

DNA a mai stabilit că, în temeiul acestui contract, între 1 octombrie 2010 şi 27 decembrie 2010, beneficiarul a plătit suma totală de 61.709 de lei cu două facturi fiscale ce atestau servicii care nu ar fi

fost prestate. 

Cu acest lucru nu au fost de acord magistraţii de la Tribunalul Neamţ şi Curtea de Apel Bacău, care au pronunţat două sentinţe de achitare pentru Iulian Boghian şi Marian Nicorici. 

De menţionat că pe rolul instanţei nemţene mai este un dosar care are ca obiect finanţări ilegale la FC Ceahlăul, acuzaţi fiind de abuz în serviciu importanţi membri ai fostelor conduceri de la Consiliul Judeţean Neamţ şi Primăria Piatra Neamţ. 

Prejudiciul a fost calculat la circa 11 milioane de lei pentru fapte petrecute în anul 2008. A fost inculpat

Vasile Pruteanu, ex- preşedinte CJ, Cristina Mititelu, fost director executiv al Direcţiei juridice din cadrul CJ şi Mihaela Ignatovici Lazăr, secretar al judeţului. 

Cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave. 

A fost trimisă în judecată şi Ana Monda, la data faptelor viceprimar al municipiului Piatra Neamţ, precum şi Vasile Vişan,  secretar al oraşului, tot pentru abuz în serviciu. 

În cadrul acestei speţe, procurorii DNA au considerat că FC Ceahlaul ar fi beneficial ilegal de suma

menţionată, ea provenind din bugetele Consiului Judeţean şi Primăriei Piatra Neamţ.   

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite