Studenții din Oradea își pot petrece vacanța de vară făcând bani, în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii orădeni beneficiază de un proiect
Studenţii orădeni beneficiază de un proiect

Orădenii care urmează cursuri universitare la zi, la orice facultate acreditată conform legii, pot participa la o bursă a locurilor de muncă în Germania, dedicată  studenților.

Selecția studenților care doresc să lucreze pe perioada de vară în Germania are loc la București, până la data de 20 ianuarie. Doritorii trebuie să se prezinte la Agenţia Naţională  pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de luni până vineri, între orele 9.00 și 15.00.

 Cei din ultimul an de studii, exceptați

 „La selecţie pot participa studenţii care urmează cursuri la zi, la orice facultate acreditată conform legii, cu excepţia celor din ultimul an de studii", a spus Dorel Drăghici, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor. Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limba germană au loc la Centrul de Informare şi Consiliere privind Cariera, din strada Vânători numărul 1, sector 5, Bucureşti.

 Informații suplimentare

 Pentru detalii, persoanele interesate sunt rugate să sune la numerele de telefon 021.337.21.94, 0758.102.149 sau 0758.236.632, sau la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor (strada Transilvaniei numărul 2, telefon  0259.433.346)

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite