Orădenii care vor reduceri la impozitul pe proprietate mai au șansa şapte zile
0O săptămână mai au la dispoziţe orădenii care pot să-și achite integral impozitul pe proprietate pentru a beneficia de o reducere de 8% din valoarea impozitului. Obligatiile bugetare de pana la 50 de lei trebuie platite pana la sfarsitul acestei luni.
Orădenii care își plătesc impozitele în următoarele şapte zile vor benefica de o reducere de 8%, respectiv 5% pentru persoanele juridice. După data de 31 martie, bonificaţia nu se va mai aplica pentru plata integrală a impozitului pe proprietate. Obligatiile bugetare de până la 50 de lei trebuie plătite până la sfârşitul acestei luni. De la începutul anului și până acum și-au achitat impozitele peste 44.000 de persoane fizice şi 1900 de persoane juridice.
"Contribuabilii îşi pot achita impozitele şi taxele locale la ghişeele din Centrul pentru relaţii cu publicul, ghişeele nr. 21 - 27, prin unităţile Direcţiei de Poştă, prin unităţile C.E.C. sau utilizând serviciul de plată online de pe site-ul municipalităţii www.oradea.ro , secţiunea Plăţi Online sau www.ghiseul.ro", a precizat Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de Comunicare.
Serviciul de plată online permite accesul pe baza codului numeric personal pentru persoanele fizice sau a parolei de acces atribuite, respectiv a codului fiscal pentru persoane juridice, pentru vizualizarea sumelor datorate de şi plata acestora, fără comision.