Un ieşean care trebuia să stea în carantină a agresat un echipaj al Poliţiei de Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ITPF Iaşi
FOTO ITPF Iaşi

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, din Iaşi, care ar fi trebuit să se afle în carantină, a coborât dintr-un taxi şi a bruscat un poliţist de frontieră aflat în timpul serviciului. Acum, el este cercetat penal pentru ultraj

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi spun că ieşeanul, care ar fi trebuit să se afle în carantină, a coborât dintr-un taxi şi a bruscat un poliţist de frontieră aflat în timpul serviciului şi, de asemenea, a adresat injurii şi ameninţări.

„În data de 28 decembrie, în jurul orei 23,50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pe comunicaţia DC 16, în localitatea de frontieră Luceni, un autoturism înmatriculat în România, care circula în regim de taxi, întrucât drumul era blocat de un autocamion care a derapat”, spun oamenii legii.

Potrivit acestora, din maşină a coborât un cetăţean român, pasager în autoturism, aflat în stare avansată de ebrietate.

„Acesta a refuzat categoric să se legitimeze, l-a bruscat pe unul dintre colegi şi a adresat injurii şi ameninţări poliţiştilor de frontieră. Lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat faptul că pasagerul autoturismului este un cetăţean român, în vârstă de 50 de ani, care figurează ca fiind plasat în carantină la domiciliu până la data de 3 ianuarie 2022”, se precizează într-un comunicat de presă al ITPF Iaşi.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, însă, în acelaşi timp, a fost amendat pentru nerespectarea măsurii carantinării de către un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Popricani, care a fost chemat la faţa locului.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele AUR. Cum supravieţuieşte partidul fără să cheltuiască banii de la stat

Angajaţi ai staţiunii Straja prinşi furând ca în codru. Sunt acuzaţi că opreau banii primiţi de la turişti VIDEO

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite