Prima declaraţie a poliţistului local implicat într-o bătaie cu un şofer nervos. „Am văzut sânge şi am coborât”

Prima declaraţie a poliţistului local implicat într-o bătaie cu un şofer nervos. „Am văzut sânge şi am coborât”

FOTO: Captură cameră de supraveghere

Şoferul recalcitrant parcase într-o staţie destinată mijloacelor de transport în comun, în apropierea Serviciului de Paşapoarte din Iaşi, o zonă extrem de aglomerată.

Un poliţist local a ajuns la spital după ce a fost bătut de un şofer recalcitrant, care s-a enervat după ce a fost amendat pentru parcare neregulamentară.

După ce a fost legitimat de către poliţişti, şoferul a avut un comportament agresiv, deplasându-se la autospeciala de serviciu a Poliţiei Locale Iaşi, în care poliţistul local încheia procesul verbal de constatare a contravenţiei şi a lovit cu picioarele maşina şi pe unul dintre agenţi. 

„În urma agresiunii, poliţiştii locali l-au imobolizat pe conducătorul auto în cauză şi l-au condus la Poliţia Municipiului Iaşi, unde se află şi în prezent, iar poliţistul local s-a deplasat la UPU Sfântul Spiridon, pentru investigaţii medicale”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi.

Unul dintre poliţiştii locali implicaţi a dat primele declaraţii, a doua zi după eveniment. 

„M-am deplasat la faţa locului, am avertizat o persoană care avea doi copii la maşină să meargă într-o parcare cu plată, în spate mai era o maşină care a făcut schimb de şoferi, mai exista şi a treia maşină, conducătorul auto nu se afla la autovehicul. Acesta a venit în cele din urmă, m-am prezentat şi am început procesul de legitimare, în momentul în care mi-a dat actul de identitate i-am solicitat conducătorului să mute maşina pe un loc de parcare cu plată. Ulterior m-am deplasat la autovehicul pentru a întocmi proces verbam, l-am somat pe conducătorul auto să rămână la autoturism”, a povestit poliţistul local.

Acesta a mai transmis că după ce şoferul a mutat maşina, a traversat spre autospeciala de poliţie şi a lovit maşina cu pumnii şi cu picioarele. 

„Colegul a coborât încercând să îl calmeze spunându-i că pentru o sancţiune banală face scandal. Iniţial se părea că s-a calmat, după care, suprinzător l-a lovit pe colegul meu în arcada dreaptă. Când am văzut sânge am coborât şi am început imobilizare cetăţeanului în încercarea de a opri mişcările individului care lovea. În timpul imobilizării cred că am fost, s-au produs anumite loviri la nivelul gurii, iar tot pe timpul imobilizării mi s-a rupt geaca”, a mai spus Ioan Crâşmariuc, colegul poliţistului lovit. 

Şoferul a fost reţinut pentru ultraj, iar poliţistul lovit a intrat în concediu medical. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Comandantul rezistenţei ucrainene de la Azovstal refuză să se predea. Mesajul transmis din interiorul oţelăriei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările