Ministrul Costel Alexe: Candidaţii PNL la alegerile locale vor fi anunţaţi la sfârşitul lunii februarie

Ministrul Costel Alexe: Candidaţii PNL la alegerile locale vor fi anunţaţi la sfârşitul lunii februarie

Costel Alexe, ministru al Mediului şi liderul PNL Iaşi

Numele candidatului PNL la Primăria Iaşi ar urma să fie făcut public la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie. La fel se va întâmpla cu toţi candidaţii PNL la primăriile reşedinţă de judeţ din toată ţara, spune Costel Alexe, ministru al Mediului şi lider al liberalilor ieşeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

PNL Iaşi va anunţa numele candidatului liberal la Primăria Iaşi la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie, în funcţie de şedinţa Biroului Executiv Naţional. Anunţul a fost făcut de Costel Alexe, lider PNL Iaşi şi ministru al Mediului. Acesta a spus că atunci se vor anunţa toate candidaturile PNL pentru toate reşedinţele de judeţ din ţară şi consiliile judeţene. 

„Ieşenii vor afla numele candidaţilor la finalul lunii februarie sau începutul lunii martie, în funcţie de şedinţa Biroului Executiv Naţional, care va stabili aceşti candidaţi pentru toate reşedinţele de judeţ din ţară şi consiliile judeţene", a declarat Costel Alexe duminică, 9 februarie, într-o conferinţă de presă.

În momentul de faţă, singurul candidat PNL înscris pentru funcţia de primar al Iaşiului este Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Naţional Liberal Iaşi. 
 

Mihai Chirica, fost social-democrat, primar din partea PNL Iaşi

 
După ce premierul Ludovic Orban nu a exclus posibilitatea ca Mihai Chirica să candideze la Primăria Iaşi din partea PNL Iaşi., a fost luat la întrebări pe acest subiect şi liderul PNL Iaşi, Costel Alexe, însă nici acesta nu a dat un răspuns concret. 
 
„Până astăzi nu au fost discuţii purtate nici direct, nici indirect privind decizia de venire a vreunui candidat în vreo localitate, la Primăria Municipiului Iaşi sau la Consiliul Judeţean. Nu s-a pus problema venirii vreunui alt coleg din politică sau eşichierul politic să candideze pentru PNL în niciuna dintre localităţile Iaşiului".
   
De asemenea, la începutul acestei săptămâni, liderul filialei municipale PNL Iaşi şi singurul candidat din partea PNL la Primăria Iaşi, deputatul Marius Bodea, susţinea, în cadrul unei conferinţe de presă, că partidele de dreapta din Iaşi vor avea discuţii în perioada imediat următoare pentru a construi o alianţă împotriva primarului Mihai Chirica la alegerile locale.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: