INTERVIU Antoniu Petriş, medic primar cardiolog: „Modul de tratament al infarctului poate să inducă o mare schimbare de destin pentru pacient“

INTERVIU Antoniu Petriş, medic primar cardiolog: „Modul
de tratament al infarctului poate să inducă o mare schimbare de destin pentru
pacient“

Doctorul Antoniu Petriş, medic primar cardiolog

La fiecare jumătate de oră, un român suferă un infarct, este o concluzie a Societăţii Române de Cardiologie. Bolile cardiovasculare, care pot culmina cu un infarct, au reprezentat principala cauză de deces din ultimii ani peste tot în lume, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), iar România nu a făcut excepţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2017, de exemplu, un raport prezentat de European Heart Network arăta că, din cele 250.000 de decese înregistrate în rândul românilor, 150.000 au fost cauzate de afecţiunile cardiovasculare. Tot mai multe persoane ajung la spital suferind de o afecţiune a inimii, iar cele mai multe dintre acestea merg la medic atunci când boala deja nu mai poate fi tratată, ci doar ţinută sub control. Doctorul Antoniu Petriş, medic primar cardiolog şi şeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi vorbeşte despre cea mai frecventă afecţiune a inimii, infarctul miocardic acut, şi despre prevenţia bolilor cardiovasculare.

„Weekend Adevărul“: De ce bolile sistemului cardiovascular sunt încă principala cauză a mortalităţii la nivel mondial?

Dr. Antoniu Petriş: Patologia cardiovasculară rămâne o mare problemă, o provocare atât ca diagnostic, cât şi ca demers terapeutic deseori. Chiar şi pentru ţările civilizate, unde calitatea vieţii creşte şi lumea speră la o viaţă cât mai lungă şi mai bună, bolile cardiovasculare rămân o limitare. Inima e un organ care funcţionează toată viaţa. Într-adevăr, şi celelalte organe fac asta, dar ea se mişcă, e o pompă, e partea fără de care celelalte organe nu pot să funcţioneze deloc. De aceea, atunci când apare stopul cardio-respirator, trebuie să iniţiem manevrele de resuscitare ca să repornim „motorul“. Deci este un organ care funcţionează în mod constant, care se adaptează diferitelor cerinţe ale mediului, ale diferitelor situaţii conjuncturale, precum stresul vieţii cotidiene, iubire, fericire sau nefericire. E un organ pătimaş, aşa că, la un moment dat, câteva dintre componentele sale se pot defecta. Atunci apare patologia de tip ischemic, pe care noi o cunoaştem, cel mai sever, sub forma de infarct miocardic acut. Ea poate fi însă prezentă şi sub o formă incipientă de angină pectorală. În cazul anginei, vasul de sânge are în interior plăci de aterom (n.r. – depozit de substanţe grase şi de colesterol), astfel că prin el, sângele se scurge tot mai greu şi mai lent, iar ţesuturile care se află la distanţă nu mai reuşesc să fie hrănite aşa cum trebuie. Până la un punct, în condiţie de repaus, sângele care vine prin vas e suficient, dar în condiţii de efort, apare un dezechilibru semnificativ.

Ce se întâmplă în corp în timpul infarctului?

În cazul infarctului, vasul afectat se închide complet. Dacă înainte, în angină, abia curgea, în momentul unui infarct, artera respectivă se închide în totalitate. Muşchiul din spatele obstrucţiei, principala componentă a cordului, nu mai reuşeşte să bată cum trebuie, să se contracte şi să împingă sângele în organism şi apoi să aducă sângele prin întoarcerea venoasă. Patologia aceasta ischemică este pe primul loc în topul cauzelor de deces. Pentru tratarea infarctului miocardic s-au făcut eforturi în toate ţările, inclusiv la noi, prin Programul naţional de tratament invaziv al infarctului miocardic, care a redus considerabil mortalitatea în infarctul miocardic. A fost un moment de răscruce în patologia aceasta, de fapt noi ne-am aliniat la ceea ce se întâmpla de multă vreme în ţările civilizate. Astfel s-a ajuns la posibilitatea ca, în momentul ocluziei vasului, să avem acces imediat la un sistem de dezobstrucţie rapidă, numită angioplastie cu montare de stent. Mai exact, se introduce un balonaş care dilată vasul respectiv şi se pune o armătură metalică care să ţină vasul deschis, ca în cazul unui tunel. Prin acesta, sângele trece prin teritoriul care era închis şi hrăneşte ţesutul din spate, care era muribund şi pe care, practic, în şase ore de la obstrucţie, nu mai poţi să-l salvezi.

Deci timpul maxim de intervenţie este de şase ore?

Da, este o cursă contra cronometru. De aceea, foarte multe ţări, inclusiv noi, am dezvoltat o serie de sisteme de transport cu care să ducem pacientul la spital – ambulanţe cu sirene, vapoare, şalupe, elicoptere. O atitudine de tip MASH, ca în zona aceea medicală din jurul frontului, pentru că infarctul miocardic, de fapt, timpul şi modul de tratament poate să inducă o mare schimbare de destin a pacientului. Dacă este tratat prompt, infarctul lasă o cicatrice mică, care se va vindeca frumos şi pacientul aproape că nici nu va sesiza problema respectivă. Dacă nu este tratat eficient şi la timp, pacientul poate să moară, pentru că frecvenţa de deces e mare, sau rămâne cu o cicatrice mare, urâtă, care-i va limita contractivitatea şi va duce către un cord cu o funcţie insuficientă, făcându-l practic pe acest pacient clientul frecvent al secţiilor de cardiologie pentru tot restul vieţii.

Durerea atroce care nu mai cedează

Care sunt simptomele după care putem recunoaşte infarctului miocardic?

Se fac tot felul de informări publice privind simptomele infarctului şi de multe ori se transmite ideea că orice durere toracică este infarct miocardic. Durerea tipică de infarct miocardic este una importantă, retrosternală, adică în spatele osului din partea din faţă a toracelui, o durere care nu cedează la antalgicele puternice, care e însoţită de cele mai multe ori de simptome vegetative, de transpiraţii, vărsături, greaţă şi modificări de tensiune arterială. Durerea în cazul unui infarct este atroce şi nu mai cedează. În acel moment e bine să ne prezentăm la un cabinet medical unde, conform standardelor, trebuie să fie făcută o electrocardiogramă în primele zece minute de la sosirea în instituţia medicală. Sau, şi mai sigur, trebuie apelat sistemul de urgenţă, ambulanţa se deplasează la domiciliu, se face electrocardiograma şi se transportă bolnavul către spital în condiţii de siguranţă.

Putem să prevenim cumva infarctul?

Tot mai multă lume vorbeşte despre reducerea riscului cardiovascular prin prevenţie, dar pentru asta e nevoie de o voinţă politică, naţională, nu numai de una individuală. În primă fază, prevenţia se referă la stilul de viaţă, pe care ar trebui să îl impunem încă din şcoală. Trebuie să promovezi un stil de viaţă sănătos, de ce nu, unul sportiv, astfel încât, în loc să-i dai copilului să citescă în şcoală manualul de sport, cum era recent o idee năstruşnică, să îl aduci pe teren şi să-l pui să facă mişcare. Trebuie să îi arăţi că o mâncare sănătoasă se face cu anumite ingrediente şi să eviţi să îl îndopi cu alimente de tip fast-food. E necesar să îl înveţi că legumele şi fructele sunt foarte bune, că poate să mănânce carne, dar o anumită cantitate, că sarea din bucate, cu toate că e o poveste frumoasă, de fapt, induce o creştere a tensiunii arteriale cu consecinţe importante în timp. Trebuie să ştie că e necesar să se prezinte regulat la un consult medical, nu doar când este nevoie, pentru că pot fi identificate astfel, de foarte multe ori, nişte probleme care se pot rezolva în fază incipientă. Prevenţia este o voinţă a tuturor, deoarece, dacă creşti într-o societate deschisă către sport, care promovează nu doar declarativ, ci oferă baza sportivă, te vei alinia acestui stil de viaţă. De asemenea, copiii ar trebui învăţaţi metodele de acordare a primului ajutor, care sunt foarte importante şi, dacă multe persoane aflate în situaţii critice ar beneficia de o intervenţie de calitate, acestea ar avea şanse sporite de a fi salvate.

Ce rol joacă sedentarismul?

Sedentarismul caracterizează societatea modernă. Ne-am bucurat că nu ne mişcăm atât de mult, că putem să trimitem pe altcineva să facă plăţile şi cumpărăturile în locul nostru, că utilităţile moderne ne ajută şi noi trebuie doar să stăm. S-a dovedit că nu e cea mai bună atitudine şi, de fapt, că nu ne prelungeşte viaţa sau cel puţin nu la standardele pe care noi le dorim. E de discutat şi despre ce mâncăm, pentru că trebuie să ne ferim de a ne autospori nivelul de colesterol, de trigliceride, de a ne autoinduce diabetul, de a-l ajuta să se manifeste prin ceea ce mâncăm. În acest moment, după toate statisticile, inclusiv cele naţionale, diabetul afectează cam o treime din populaţie. E o boală extrem de frecventă, după statisticile europene. Conform datelor din 2018 ale Atlasului European, noi ne situăm acum într-o poziţie destul de înaltă în rândul ţărilor care au o frecvenţă mare a dibetului zaharat. Diabetul şi cu ateroscleroza merg într-o conjuraţie malignă extrem de agresivă. În sensul că ateroscleroza se ocupă de vasele mari prin plăcile de aterom, prin îngroşarea pereţilor arteriali, în timp ce diabetul distruge microcirculaţia, astfel încât pacientul nu mai are posibilitatea de a-şi mai rezolva un pic din perfuzia tisulară prin colaterale în condiţii de criză, orice ocluzie se termină practic cu pierderi masive. Un alt factor de risc e fumatul, iar noi am făcut un mare progres când am renunţat la a-i permite să-şi facă de cap în continuare în spaţiul public. În privinţa prevenţiei cardiovasculare, noi încă suntem într-o fază de copilărie, dar o luăm către adolescenţă şi ne dăm seama că sănătatea este, de fapt, capitalul nostru cel mai important. Ce ducem cu noi în final sunt amintirile de calitate, pe care nu le poţi dobândi însă dacă te închizi într-o boală pe care, uneori, tot tu o întreţii.

„Cu cât laşi o patologie să se învechească, dacă nu mori repede, practic laşi timp organismului să se adapteze cu ea“

Există o categorie de oameni mai predispusă la a suferi un infarct?

Infarctul miocardic ţine foarte mult de starea arterelor coronare şi, odată cu creşterea în vârstă, calitatea pereţilor scade, iar cantitatea depunerilor de colesterol din peretele vasului creşte. Plus că arteroscleroza are această caracteristică: e peste tot în sistemul arterial, cu plăcile de aterom din loc în loc. Plăcile de aterom sunt nişte ridicături, nu este una singură continuă, care se localizează la nivelul arterelor de la nivelul capului, de la nivelul inimii sau al membrelor inferioare, astfel că, din punct de vedere al localizării princeps, boala poate să se manifeste relativ aleatoriu ca şi teritoriu afectat. Unii oameni fac accident vascular cerebral, alţii – infarct miocardic, alţii – ischemie de membru inferior şi necesită amputaţie la un moment dat. Boala e aceeaşi, arteroscleroză, dar cu teritorii variate: atunci când găseşti arteroscleroza la nivelul cordului, fii sigur că aceasta este prezentă şi la nivelul arterelor cerebrale şi la membrele inferioare. Faptul că pacientul a avut infarct miocardic nu înseamnă că celelalte teritorii sunt protejate, ci că or să urmeze şi ele la rând şi în anumite condiţii. De aceea, mai înţelept e să luptăm din vreme ca să nu apară afectarea arterei şi să ne direcţionăm eforturile spre zona de prevenţie. Desigur, cu cât trăieşti mai mult, cu atât arterele tale pot fi mai sclerozate!

Dar nu există medicamente pentru asta?

Sunt acum nişte medicamente care, luate din vreme, fac arterele să nu mai fie atât de rigide. De asemenea, sunt medicamente care împiedică formarea plăcilor de aterom sau le limitează dimensiunile. Totul este să te prezinţi din timp la consultul medical. Aşa îi îndrumăm şi pe aparţinătorii pacienţilor noştri. Boala unui cunoscut sau rudă este un moment în care cel care nu este încă bolnav, dar care are acest risc, vine, deseori pentru prima dată, în contact cu spitalul şi îşi pune problema dacă nu o să i se întâmple şi lui acelaşi lucru. Evident, la începutul patologiei sau cu patologia încă neconstituită, un astfel de potenţial pacient poate fi îndrumat să-şi treacă în revistă componentele stilului de viaţă şi să renunţe la cele dăunătoare.

Cât de des ar trebui să facem investigaţii pentru a depista bolile cardiovasculare?

Practic, încă de la intrarea la grădiniţă se face un control medical, apoi, în timpul şi la sfârşitul şcolii, apoi, la angajare. Acel consult nu trebuie considerat inutil. Noi avem tendinţa de a considera unele lucruri ca fiind formale. În cazul consultului la angajare, acela e momentul când nu ar trebui să te mai poţi sustrage de la o examinare medicală. Noi cu toţii avem mereu tot felul de explicaţii pentru ceea ce simţim. De fapt, sunt unii care doresc să investigheze mai mult decât e cazul şi unii care găsesc explicaţii pentru tot ce simt. Cu cât laşi o patologie să se învechească, dacă nu mori repede, practic laşi timp organismului să se adapteze la patologia respectivă. Acesta suferă şi în acelaşi timp are tendinţa să-şi limiteze suferinţa. De exemplu, dacă ai o afecţiune congenitală, un defect septal bunăoară, o comunicare anormală între două cavităţi, nu mori din cauza asta, dar organismul va începe să se adapteze, aşa că, atunci când va trebui să corectezi chirurgical defectul, pentru că cine ştie la ce vârstă îl vei descoperi, nu vei mai putea să o faci aşa cum trebuie. Să corectezi ar însemna să renunţi la tot sistemul de adaptare al organismului, iar el s-a chinuit ani buni să ajungă la statusul acela. De aceea e bine să începi să corectezi precoce orice afecţiune medicală ai.

„Durata vieţii depinde şi de intensitatea trăirii tinereţii“

Se mai reface organismul după o perioadă de exces, dacă după câţiva ani adopţi un stil de viaţă echilibrat?

E un joc de ruletă rusească, cu foarte multe posibilităţi de a încasa un glonţ. Te uiţi la cei din jur şi vezi că şi ei au făcut tot felul de abuzuri, că s-au situat deseori departe de un stil de viaţă sănătos şi nu au păţit nimic. Intervine inconştienţa, poţi să crezi chiar că valorizarea vieţii nu e atât de importantă, că viaţa trebuie trăită intens şi periculos, că nu e nimic greşit dacă „arzi repede“. De la un anumit moment, însă, îţi dai seama că, de fapt, n-ai mai vrea ca totul să se termine atât de repede, pentru că ai nişte realizări, începi să însemni ceva pentru tine şi pentru cei din jur. În momentul acela, nu mai eşti dispus să joci ruleta aceasta rusească, dar ai făcut-o, de fapt, deja. Poate că ai scăpat de glonţul propriu-zis, dar ai acumulat toate problemele tinereţii. De asta se şi spune că durata vieţii depinde şi de intensitatea trăirii tinereţii. Cu toate tentaţiile care acum sunt, evident, mult mai numeroase decât pe vremuri, trebuie să înţelegem că o conservare a sănătăţii necesită preocupare individuală şi, până la urmă, o permanentă mentenanţă.

În privinţa prevenţiei cardiovasculare, noi încă suntem într-o fază de copilărie, dar o luăm către adolescenţă şi ne dăm seama că sănătatea este, de fapt, capitalul nostru cel mai important.

 

CV

Vicepreşedinte al Societăţii Române de Cardiologie

Numele: Antoniu Petriş

Data şi locul naşterii: 22 noiembrie 1966, Iaşi

Studiile şi cariera:

Absolvent al Liceului „C. Negruzzi“ Iaşi, profilul matematică-fizică.

A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi (1986-1992).

Este medic primar cardiolog din 2003, doctor în medicină (2003), şeful Terapiei Intensive Coronariene (din 2005), ulterior (2012), coordonator al Unităţii de Supraveghere şi Tratament Avansat al pacienţilor Cardiaci Critici (USTACC), este din octombrie 2015 şeful Secţiei Clinice de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon“ Iaşi.

Parcurge toate treptele carierei didactice, de la preparator (1994) la poziţia actuală de profesor universitar (2016) în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.

Este Fellow of European Society of Cardiology din mai 2010.

În prezent, este vicepreşedinte al Societăţii Române de Cardiologie.

Locuieşte în: Iaşi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările