„I-auzi ce zice”: Concert funest cu manele de jale, boxe şi microfoane. Cum şi-au dus ţiganii din Iaşi un mort la groapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înmormântarea unui rom căldărar nu a trecut neobservată pe străzile Iaşiului. Un căldărar a fost condus pe ultimul drum de un alai de lăutari care l-au jelit până la cimitir. În plină zi, ieşenii au fost nevoiţi să asculte un „concert” de manele care a „răzbit” şi cele mai rezistente termopane.

Înmormântarea unui rom căldărar nu a trecut neobservată pe străzile Iaşului.

Cortegiul funerar care a trecut prin  cartierul Tătăraşi din oraş a atras atenţia prin cântecele de jale care l-au însoţit spre cimitir pe defunct.

Un alai de înmormântare cu 40-50 de persoane care venea dinspre zona Dancu a trecut astăzi, 26 noiembrie, în jurul orei 13.30, prin cartierul Tătăraşi din Iaşi.

Cortegiul funerar era însoţit de lăutari care, în drumul spre cimitir, au povestit în cântece de jale viaţa căldărarului pe care îl conduceau pe ultimul drum. 

image

Pentru familia celui decedat, lăutarii cântau versuri de încurajare.

În august, un alt alai de înmormântare a unui căldărar din Dancu a trecut spre cimitir însoţit de lăutari. Romii din Iaşi, dar şi cei din alte localităţi din ţară, obişnuiesc să îşi conducă rudele la cimitir cu un cortegiu în care nu lipsesc lăutarii. Pentru ca evenimentul funest să nu treacă neobservat, cântăreţii vin cu boxe şi microfon. Funeraliile se transformă astfel în adevărate concerte în aer liber. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite