FOTO Copila care ne învaţă lecţia dăruirii: „Lumea nu se schimbă pocnind din degete, ci toţi trebuie să fim mai buni“

FOTO Copila care ne învaţă lecţia dăruirii: „Lumea nu se schimbă pocnind din degete, ci toţi trebuie să fim mai buni“

Alexandra Popescu FOTO Facebook Alexandra Popescu

La doar 13 ani, Alexandra Popescu, „Alexuţa“, cum îi spun prietenii, este cel mai tânăr voluntar al Asociaţiei Invictus. Şi-a cultivat pasiunea pentru sport din primii ani de şcoală, iar până acum a adunat peste 100 de medalii de la diverse competiţiile din întreaga ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu este sfârşit de săptămână în care Alexandra să nu ia parte la vreo competiţie sportivă prin ţară. În ultimele trei săptămâni a adunat alte noi medalii la colecţia care deja depăşeşte 100 de amintiri cu şnur. „Nu contează numărul medaliilor, ci că toate îmi sunt dragi şi că particip cu mare bucurie la fiecare eveniment. Îmi plac toate medaliile primite până acum, dar nu mă interesează câte s-au strâns. Sunt mândră de mine că am putut să ajung la atât de multe evenimente, fie ca voluntar, fie ca donator, fie ca participant“, spune zâmbind copila.

Nu-şi mai aduce aminte exact momentul în care a dat scrima pe alergat: „făceam înainte scrimă şi pentru că mergeam la Steaua la antrenamente m-am apucat să dau ture de stadion şi aşa am realizat că am rezistenţă. Mama a căutat diferiţi antrenori şi aşa am început să practic acest hobby destul de insistent“. De cele mai multe ori deschide grupele de vârstă la evenimentele la care ia parte, fiind printre cei mai tineri participanţi.


Alexandra şi o parte din medaliile ei FOTO Facebook Alexandra Popescu

În toamna anului trecut a făcut un alt pas important în practicarea pasiunilor ei sportive. A învăţat într-o lună să înoate pentru a lua parte la un triatlon de la Tulcea. „Mai nou îmi doresc să fac triatlon şi pentru asta mă antrenez acum. Am fost la primul astfel de concurs cu probe de bicicletă, alergat şi înot. Mă aşteptam să am probleme la înot pentru că am învăţat recent să practic şi acest sport. Propunerea de a participa la triatlon a venit de la Ciprian Bălănescu, pe care îl iubesc foarte mult“, povesteşte Alexuţa, cum îi spun prietenii din Asociaţia Invictus unde este unul dintre cei mai tineri membri.

Cea mai mare distanţă alergată până acum a fost de 18 kilometri, la evenimentul de la Valea Plopului, din mai 2016. „Participarea la evenimentele de alergare sunt «recorduri personale»“, consideră copila, care aleargă în competiţii pentru susţinerea unor cauze umanitare: „De cele mai multe ori îmi sunt lansate invitaţii de a participa la evenimente, dar parcă sunt puse în calea mea să le găsesc. Mă impresionează toate cauzele pentru care eu alerg. Mă gândesc că eu sunt norocoasă că eu am o familie care mă ajută, care mă întreţine şi că eu pot să merg la şcoală spre deosebire de alţi copii care vor să înveţe sau să facă sport, dar din păcate nu pot face asta din diferite motive ce nu ţin de ei“.

Copila de doar 13 ani spune că sportul pe care îl practică este doar o pasiune pe care o hrăneşte în timpul liber, iar atenţia ei îndreptată spre şcoală, unde rezultatele sunt recunoscute printr-o bursă de merit. „Sportul este un hobby pentru mine, deoarece eu am un vis, acela de a deveni medic veterinar. De aceea, Biologia este printre materiile mele preferate, dar e mult de muncit la acest vis şi chiar mă străduiesc să mi-l îndeplinesc“, spune tânăra.

Când practici un sport există o luptă cu tine. Atunci când alergi există o luptă cu limitele tale pentru a reuşi să îţi îndeplineşti scopul, iar asta îmi place. Tatăl meu a făcut tir, planul meu de a practica acest sport a fost abandonat un timp, dar de puţină vreme am reluat antrenamentele la tir cu arcul. Mă atrage acest sport, pentru că la fel ca la scrimă este un mod de a-ţi antrena şi mintea“- Alexandra Popescu

 

Alexandra şi noua ei pasiune FOTO Facebook Alexandra Popescu

Alexandra este un copil mereu gata să sară în ajutorul celorlalţi, deşi ea însăşi ar avea nevoie de sprijin, deoarece după moarte tatălui său, de anul trecut, veniturile familiei s-au redus. Cu toate acestea, Alexuţa continuă să împartă bucurie şi sprijin cauzelor în care crede. „Familia m-a învăţat că trebuie să împart şi cu alţii. Eu sunt un copil norocos pentru că trăiesc într-o familie bogată sufleteşte, nu neapărat material. În lumea noastră frumoasă lipseşte foarte mult dragostea faţă de cel apropiat. Nu cred că lumea se poate schimba pocnind din degete, ci trebuie să fim cu toţii mai buni“, afirmă copila de 13 ani.

Pentru a veni în sprijinul Alexandrei, Daniela o tânără din Iaşi s-a angajat într-un local din capitala Moldovei, iar sumele câştigate suplimentar i-au fost donate familiei tinerei rămasă fără tată. Cu această ocazie, Alexandra, care locuieşte cu sora şi mama sa în Bucureşti, a vizitat Capitala Moldovei. „La Iaşi am fost pentru prima dată şi vreau să le mulţumesc din nou celor care m-au primit cu atâta căldură şi care m-au sprijinit financiar. Vreau să revin la Iaşi şi să particip la un eveniment sportiv, voi vedea, în funcţie de programul pe care îl am“, spune Alexandra, care este ambasador al celei de a V-a ediţie a maratonului din iulie, de la Roşia Montană.

Alexandra a fost nominalizată de Comitetul Olimpic Român la Premiile Fair-Play.

Citeşte şi:

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările