Fetele de 10 ale Iaşiului. Cele 12 eleve punctate cu notă maximă la Bacalaureat vorbesc despre succesul reuşitei şi despre planurile de viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai inteligente adolescente ale generaţiei de liceu 2012-2013 s-au reunit astăzi, 12 iulie, la Primăria Iaşi, unde au fost premiate pentru reuşitele de exceptie de la Bac.

Cele 12 eleve din Iaşi care au obţinut nota 10 la examenul de Bacalaureat 2013 au fost chemate astăzi, 12 iulie, la Primăria Iaşi, unde le-au fost decernate premii pentru perfomanţele deosebite.

Iaşiul s-a situat pe primul loc în ţară în privinţa notei maxime la Bacalaureat 2013 luni, 8 iulie, atunci când au fost publicate rezultatele parţiale. Astăzi, după afişarea rezultatelor contestaţiilor, o a 13-a elevă, de la Colegiul "Naţional" a primit nota 10. 

Este vorba despre Monica Foszto, care a cerut recorectarea tezei la Matematică, unde obţinuse iniţial 9.80. Ultima "zecistă" n-a fost prezentă la ceremonia organizată la Primăria Iaşi.

Municipalitatea le-a premiat cu diplome, coroniţe şi carţi de colecţie, în timp ce oficialii IŞJ le-au dat cadouri simbolice - câte un stilou şi un clopoţel.

Iată lista performerelor de la Bac 2013 Iaşi:

Lista zeciştilor la BAC 2013 Iaşi:

Colegiul „Costache Negruzzi“:
Maria Luchian (matematica-informatica)
Eliza Maria Froicu (filologie)
Anca Zăinescu (filologie)

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“:
Martha-Elena Munteanu (uman)
Diana-Paula Gherasim (filologie)
Ioana-Maria Ciomîrtan (ştiinţe ale naturii)

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă":
Maria-Alexandra Chiriac (Ştiinţe ale Naturii)
Lorena-Evelyn Vonica (Filologie)

Colegiul Naţional Iaşi:
Alexandra Brenda Istrate (Matematică-Informatică)
Monica Foszto

Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“:
Sorina Marinescu (Filologie)

Liceul Pedagogic „Vasile Lupu“:
Mariana Nastasia (învăţător - educatoare)

Liceul Tehnologic Economic de Turism:
Cezara-Ionela Dulce (tehnician în turism)

Unele dintre frumoasele zeciste prezente astăzi la Primăria Iaşi ne-au împărtăşit planurile de viitor şi secretul reuşitei la Bac.

image
„Obţinerea notei de 10 la Bac înseamnă pentru mine o foarte mare reuşită, o surpriză foarte plăcută. Doresc în continuare să urmez Facultatea de Geografie şi Geologie, domeniul Ştiinţa Mediului. Geografia mi-a plăcut de mică şi aş vrea s-o studiez în continuare la Iaşi. După absolvire doresc să obţin o slujbă de profesor de Geografie. Nu mă interesează câştigurile salariale. Aş mai dori, dacă s-ar putea să lucrez ca şi ghid turistic, tot în România“, Cezara-Ionela Dulce, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi. (foto dreapta)
Sorina Marinescu
„După mine, secretul notei 10.00 la Bacalaureat este reprezentat de o muncă asiduă şi de o putere de sinteză şi odihnă, de asemenea, să alternez activităţile dedicate studiului cu relaxarea. N-am fost o elevă de 10 pe linie în ceilalţi ani. Nota de la Bac a fost o surpriză. Nu mă consider superioară celorlalţi colegi ai mei care au luat puţin sub 10. A contat mult şi cum m-am concentrat la examen. M-am străduit să fiu pe subiect, nu pe lângă. N-am stat numai în casă, am ieşit şi la distracţie, altfel nu puteam să dau randament. Am primit felicitări din partea familiei, dar n-am muncit pentru recompensă. Părinţii m-au învăţat de mică să fiu muncitoare. Am fost admisă la Universitatea din Birmingham, voi face studii de Criminalistică”, Sorina Marinescu (Filologie), Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“ (foto dreapta)
Anca Zăinescu
„Am tras mai mult în ultimul an, a fost o muncă constantă, de la începutul anului, în fiecare zi. Nu pot să zic câte ore pe zi au fost alocate învăţatului. Am combinat utilul cu plăcutul, am mai şi ieşit în oraş. M-am gândit că e ultimul an de liceu şi trebuie să mă şi distrez. Cred că la facultate voi rămâne în România şi, mai departe, la master, voi pleca peste hotare. Dar, cel mai probabil, mă voi întoarce şi voi vedea ce pot face aici”, Anca Zăinescu (filologie), Colegiul „Costache Negruzzi“ (foto dreapta)
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite