Doliu în justiţia ieşeană. Un fost procuror, găsit fără suflare în propria locuinţă alături de o vecină
0Fostul procuror Codruţa Pantazi era cumnata fostului primar al municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi. Ipoteza oamenilor legii este aceea că cele două femei s-au intoxicat cu monoxid de carbon.
Tragedie în justiţia din Iaşi. Un fost procuror a fost găsit sâmbătă, 16 ianuarie, fără suflare în propria locuinţă alături de o vecină. Este vorba despre Codruţa Pantazi, fost procuror, şi vecina acesteia. Conform anchetatorilor, cele două femei s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
Ele au fost descoperite în jurul prânzului. „Ieri (n.red. - sâmbătă, 16 ianuarie), în jurul orei 12.30 am fost sesizaţi despre faptul că două femei au fost găsite decedate în anexa locuinţei uneia dintre ele, din municipiul Paşcani. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat cadavrele a două femei, de 61 de ani, respectiv 62 de ani”, se arată în comunicatul remis de IPJ Iaşi.
Conform primelor informaţii, a doua victimă este o femeie care o ajuta pe Codruţa Pantazi la treburile casnice.
Codruţa Pantazi este cumnata lui Dumitru Pantazi, fost primar al municipiului Paşcani.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi s-a dispus efectuarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Oficial. Cât vei plăti factura la energia electrică dacă nu închei un contract pe piaţa liberă