Clubul de fotbal CSMS Iaşi, amendat în instanţă de miliardarul Ionuţ Negoiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gruparea din Copou a pierdut procesul cu miliardarul Ionuţ Negoiţă, fost investitor şi preşedinte al echipei ieşene în sezonul trecut. Acesta cere contravaloarea cazării fotbaliştilor în hotelurile sale. Oficialii clubului ieşean pot cere anularea măsurii în zece zile.

Clubul de fotbal CSMS Iaşi a fost dat în judecată de miliardarul Ionuţ Negoiţă, care doreşte să-şi recupereze 24.688,84 de lei. Banii reprezintă contravaloarea şederii echipei ieşene la hotelul Rin al lui Negoiţă în perioada în care fotbaliştii făceau deplasări în  sudul ţării sezonul trecut.

„Domnul Negoiţă era atunci preşedintele clubului şi am convenit să stăm la hotelul său, având acelaşi patron. Acum ni se cere plata acelor facturi. Noi am pus banere publicitare cu firmele domnului Negoiţă pe stadion cât dumnealui a fost preşedinte la Iaşi, dar cererea noastră de compensare a rămas fără răspuns", a declarat Mircea Ursu, preşedinte executiv la CSMS Iaşi.

„Cei de la Iaşi nu au fost serioşi. Nu le-am spus că pot sta gratis. Vom lăsa justiţia să se pronunţe", a replicat Negoiţă. În urma pronunţării verdictului, justiţia a dat câştig de cauză lui Negoiţă, care mai trebuie să primească alţi 5.693,8 lei drept penalităţi de întârziere.

CSMS Iaşi trebuie să achite aceşti bani în termen de maxim 30 de zile, dar poate cere anularea deciziei în zece zile.

Mai citiţi:

CSMS Iaşi refuză ca meciurile de fotbal să fie televizate

Marius Baciu a plecat de la CSMS Iași! Ionuț Popa este noul antrenor al echipei de fotbal

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite