Căpuşele şi albinele bagă ieşenii în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilnic, câte cel puţin trei persoane muşcate de căpuşe şi alte trei înţepate de albine au nevoie de îngrijiri medicale. Medicii recomandă ca în momentul în care se stă o perioadă mai îndelungată în natură să se acopere cât mai mult din piele cu haine.

Medicii de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi tratează în fiecare zi, în medie, câte trei persoane muşcate de căpuşe şi alte trei înţepate de albine. Avalanşa acestor cazuri a început odată cu venirea sezonului cald.

Nici garda de astăzi nu a fost lipsită de victimele insectelor.

Invazie de căpuşe la Iaşi! Două persoane ajung zilnic la spital muşcate de insectele parazit

„Am avut de îngrijit trei persoane muşcate de căpuşe. Din fericire, niciuna dintre ele nu avea boala Lyme şi nu a necesitat transferul la Boli Infecţioase. Mai avem încă trei pacienţi care au fost înţepaţi de albine. Toate persoanele sunt sub supraveghere medicală", spune doctorul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon" Iaşi.

Medicii atenţionează că mediul propice pentru căpuşe este cel plin de verdeaţă, cu iarbă înaltă. Anul acesta, starea de sănătate a doi bărbaţi a fost grav afectată de muşcătura căpuşelor, aceştia fiind diagnosticaţi cu boala Lyme, care netratată la timp poate duce la deces.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite