Bătaie de joc: Pasarela Socola spartă de gropi deşi a fost peticită recent (FOTO)

Bătaie de joc: Pasarela Socola spartă de gropi deşi a fost peticită recent (FOTO)

Gropile de pe pasarela Bucium au revenit deşi şoseaua a fost peticită recent

Lucrările de reparaţie la una din cele mai circulate porţiuni rutiere din Iaşi au fost realizate abia în urmă cu trei săptămâni. Reparaţiile nu au făcut faţă precipitaţiilor abundente din ultimul timp. Unele gropi sunt atât de adânci încât se vede sârma folosită pentru structura de rezistenţă a podului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei mai supăraţi de această situaţie sunt şoferii care sunt nevoiţi să traverseze în repetate pasarela Socola. „Stau în Bucium şi trec mereu podul acesta. E bătaie de joc ce se întâmplă. În loc să repare drumul, muncitorii au pus borduri noi. Vă rog să faceţi ceva că nu se mai poate în halul ăsta. Ce se întâmplă cu banii pe care îi plătim pentru drumuri", a spus supărat Alexandru Ionuţ.


„E ceva perfect normal în România. Cei responsabili cu întreţinerea drumurilor ştiu să ne ia banii, dar fac treabă de mântuială. Nu se merită să mai plătesc rovignieta, dar aş avea probleme dacă fac asta", a afirmat Mihaela Cristea, şofer.

Gropile sunt atât de adânci încât este vizibilă sârma din structura podului

Calitatea precară a reparaţiilor poate fi justificată şi de felul în care acestea au fost realizate. „Nu ţin reparaţiile astea. Iarna aceasta s-a peticit de două ori. Am văzut cu ochii mei cum turnau asfalt pe ploaie", a spus Vasile Bălăceanu, şofer

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările