Averea din declaraţiile parlamentarilor ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reporterii „Adevărul de Seară“ au realizat un top al averilor parlamentarilor. Criteriile luate în calcul au fost: terenurile deţinute, obiectele de valoare, banii din cont şi maşinile de lux.

image

Parlamentari de Iaşi campioni la chiulit

Senatorul Constantin Lazăr poate fi considerat un om avut. Parlamentarul-latifundiar deţine şapte terenuri în comuna ieşeană Strunga, cu o suprafaţă totală de 11,6 hectare. În plină criză economică, senatorul a cumpărat trei terenuri cu o suprafaţă totală de 15.800 de metri pătraţi.

Deputatul Vasile Mocanu se află pe locul doi în topul proprietarilor de teren. Acesta deţine 4,7 hectare în comuna Ion Neculce, Iaşi, şi Dărmăneşti, Bacău. Cele şapte proprietăţi sunt terenuri agricole, forestiere sau lacuri.

17 parlamentari toacă lunar 1.300 de pensii

„Sunt parlamentar de zece ani, am muncit şi am cumpărat terenuri. Majoritatea este dat în arendă, mai am pădurea pe care nu o valorific şi un teren primit moştenire“, a spus parlamentarul care are un venit anual de 85.000 de lei din exploatarea agricolă, pensia lunară, indemnizaţia de deputat şi închirierea unei locuinţe.

Averi adunate din vânzarea terenurilor
Şi fostul primar din Paşcani, Neculai Răţoi, care acum ocupă un loc în Camera Deputaţilor are o proprietate frumuşică de 3,9 hectare de teren în localităţile Sodomeni şi Paşcani. Pe lângă cele patru terenuri, parlamentarul a vândut alte patru proprietăţi, de 1,7 hectare în perioada 2005-2008, pe care a obţinut suma de 200.000 de lei. Deputatul-pensionar are un venit anual de 88.000 de lei din indemnizaţia de parlamentar, exploatare agricolă a terenurilor şi pensie.

La capitolul obiectelor de lux, a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro, deputatul Relu Fenechiu se remarcă cu 80.000 de euro, urmat de Cristina Dobre. Aceasta deţine bijuterii de 30.000 de euro şi obiecte de artă de 28.000 de euro, cumpărate în ultimii zece ani. Parlamentarul nu a strâns cureaua în vreme de austeritate, din 2009 ea a achiziţionat bijuterii de 10.000 de euro şi obiecte de artă de 13.000 de euro. „Nu am multe bijuterii. Ca orice femeie, îmi plac bijuteriile, papucii“, a declarat Cristina Dobre. Aceasta a mai trecut în declaraţie şi  o maşină BMW şi o barcă cumpărată în 1998.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite