Treisprezece ani de sclavie. Abuzurile sexuale ale episcopului de Huşi: sunt căutaţi cei care au ştiut, dar au tăcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Bârlădeanu, în prezenţa unor elevi de la Seminarul din Huşi FOTO Ziarul Lumina
Corneliu Bârlădeanu, în prezenţa unor elevi de la Seminarul din Huşi FOTO Ziarul Lumina

Zeci de persoane au fost audiate în dosarul de viol şi agresiune sexuală în care doi foşti prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR) au fost arestaţi preventiv. E vorba de foşti elevi de Seminarul din Huşi, unii actuali preoţi. Cei mai mulţi au refuzat să colaboreze cu anchetatorii, care iau în calcul să extindă ancheta şi împotriva celor care au ştiut, dar au tăcut în toţi aceşti ani. Cele mai vechi abuzuri descoperite sunt din 2007.

Dosarul agresiunilor sexuale care au avut loc la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” este unul dintre cele mai ample de acest gen pe care l-a instrumentat vreodată Parchetul din Iaşi. Zeci de martori au fost audiaţi în ultimele luni de procurorul Adina Bocai, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Anchetatorul a avut reale dificultăţi în a obţine detalii despre orgiile sexuale ce au avut loc în ultimul deceniu la Huşi, în special din cauza reticenţei foştilor elevi – mulţi actuali preoţi – care au fost audiaţi. 
 

Piatra de temelie a investigaţiei a fost însă înregistrările video, câteva zeci, care ar demonstra – susţin surse juridice – fără putinţă de tăgadă implicarea fostului episcop de Huşi în acte de abuz sexual asupra unor foşti seminarişti. E vorba aproape exclusiv de adolescenţi pe care Corneliu Bârlădeanu i-a păstorit pedagogic şi duhovniceşte, începând cu anul 2007.

Omerta preoţilor 

Mulţi dintre foştii elevi de la Seminar chemaţi la audieri ca martori apar fie în filmările de la dosar, fie au menţionaţi în mărturile altor colegi. Totuşi, spun surse juridice, anchetatorii s-au lovit ca de un zid de atitudinea cvasi-generalizată a foştilor seminarişti. „Nu ştiu”, a fost răspunsul-laitmotiv al majorităţii celor interogaţi, din această cauză procurorul fiind nevoit să ofere unora dintre victime măsuri de protecţie specială. 
 

Un actual preot, violat de fostul arhimandrit de la Catedrala Episcopală Huşi, are statut special în dosar, având identitatea protejată. A fost singura modalitate prin care acesta a fost de acord să îşi susţină plângerea împotriva lui Jitaru. Alte două victime au mai fost de acord să povestească ororile sexuale pe care le-au suportat în perioada în care urmau şcoala de preoţie. Una a găsit puterea să o facă deşi a avut, după izbucnirea scandalului de la Huşi, tentative suicidare, au mai arătat sursele citate.

barladeanu si jitaru



În fine, a treia victimă din dosar, pe nume D.T., a întreţinut raporturi sexuale atât cu fostul episcop Corneliu Bârlădeanu, pe numele său de mirean Corneliu Onilă, cât şi cu Sebastian Jitaru. Pe primul l-a filmat, în 2017, cu un ceas inteligent, în timpul actului sexual. S-ar fi întâmplat în mai 2017, în ziua în care episcopul Corneliu îşi îngropase mama şi când, potrivit presei din Vaslui, a leşinat la mormântul ei. „Uăi, în ziua în care o înmormântat-o pe mă-sa, o băgat-o pe mă-sa în sicriu, seara el se f***a. Mai vrei ceva?”, avea să povestească, fără perdea, fratele lui D.T., într-o discuţie telefonică înregistrată ce a avut loc la câteva luni după presupusul act sexual dintre D.T. şi fostul episcop. 

Ce urmează? 

Numărul relativ mic de părţi vătămate menţionate în referatul cu propunere de arestare preventivă nu este nici pe departe identic cu cel al victimelor, în sens non-juridic, prelaţilor de la Huşi. Sursele „Adevărul” au precizat că filmările şi datele adunate de procurori începând din august 2019 şi până în prezent arată că abuzurile sexuale au început în 2007 iar numărul victimelor e de ordinul zecilor. 
 

Sunt multe fapte pentru care, deşi îmbracă formă penală, nimeni să va răspunde vreodată. Sunt prea vechi şi, din cauza prescrierilor, e posibil ca un număr greu de determinat de infracţiuni să fie clasate la finalul anchetei, odată cu emiterea rechizitoriului.
 

Dacă unele abuzuri ar putea rămâne nepedepsite, procurorii s-ar putea îndrepta în contrapartidă împotriva vinovaţilor morali de la Huşi. Nu e iniţiată oficial o procedură juridică în acest sens, însă e luată „serios în calcul” – după cum ne-au transmis sursele, varianta deschiderii unui nou dosar referitor la abuzurile sexuale de la Huşi, pentru infracţiunea de omisiune a sesizării unei infracţiuni.
 

De data asta nu va fi vorba de abuzatori, ci de cei care au ştiut despre abuzuri însă au preferat să tacă. Sunt probe clare că unele persoane au deţinut, vizionat sau transmis materiale pornografice în care apăreau prelaţii cu elevii seminarişti. Iar ancheta de acum trei ani, instrumentată de DNA laşi, ce a vizat şantajarea lui Corneliu chiar cu astfel de filmări, a arătat că filmele porno au fost uneori o adevărată monedă de schimb, fiind folosite ca formă de şantaj, pentru bani sau funcţii. 

De ce a durat atât de mult? 

Arestarea de vineri a lui Corneliu Onilă şi Sebastian Jitaru este vârful unui scandal care a izbucnit în 2017, pe când primul încă era episcop la Huşi. După ce s-a aflat despre şantajarea lui Corneliu, pusă la cale de Jitaru şi alţi doi preoţi, în presă a apărut o filmare în care episcopul apărea în ipostaze intime cu un fost elev, actual preot. A izbuncit un scandal ruşinos pentru Biserică, la finele căruia Corneliu a rămas fără funcţia de episcop, însă nu a fost caterisit, cu trimis la Văratec. În tot acest timp a rămas cu privilegii aferente de înalt demnitar – inclusiv salariu , deoarece Corneliu nu doar că nu a fost dat afară din Biserică, însă nici nu a fost retrogradat. 
 

În paralel cu procesul şantajului, în 2017, la Parchetul Curţii de Apel Iaşi a fost depus un denunţ despre abuzurile de la Huşi. Cazul a fost în primă fază clasat, din lipsă de probe. În august 2019, anchetatorii au redeschis urmărirea penală din dosar, procurorii invocând o investigaţie publicată de jurnaliştii de la „Să fie lumină”, care au dezvăluit că DNA Iaşi deţinea materiale video despre abuzurile sexuale, ridicate în timpul investigaţiei de şantaj asupra episcopului, pe care, din motive neştiute, nu le-a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. 

Imagine indisponibilă


Sebastian JIitaru, înregistrat chiar de Corneliu Bârlădeanu FOTO Să fie Lumină 

După redeschiderea dosarului de la această unitate, procurorul de caz a cerut şi primit respectivele înregistrări video, care au stat la baza dosarului în care Onilă şi Jitaru sunt arestaţi. 

Reacţia Episcopiei Huşilor 

Decizia întemniţării a venit ca o lovitură în moalele capului pentru fostul episcop, spune avocatul său, Liviu Bran, care a declarat că a contestat deja decizia. „Clientul meu a pledat nevinovat. Consider că probele administrate la dosarul cauzei nu sunt elocvente. Sunt surprins de soluţia dată de instanţă, de emiterea mandatului de arestare pe o perioada de 30 de zile, pe care am contestat-o. Pentru mine e surprinzător pentru că după trei ani de zile de la presupusele acte materiale s-a constatat că este un pericol pentru ordinea publică“, a declarat Liviu Bran. Carmen Codreanu, avocata lui Jitaru, a precizat că şi acesta îşi susţine nevinovăţia. Zilele acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României va lua o decizie definitivă în privinţa arestului. 
 

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au reacţionat după reţinerea fostului conducător al acestei unităţi şi au precizat că aşteaptă o decizie definitivă şi irevocabilă în acest caz. „Regretăm sminteala creată de acest caz, precum şi implicaţiile morale care nu fac cinste nimănui, cu atât mai puţin cu cât acestea sunt asociate imaginii unui slujitor al Bisericii, care trebuie să fie, prin excelenţă, un exemplu de moralitate. Nicio instituţie, însă, nu poate fi confundată cu o persoană”, a precizat episcopia, într-un comunicat.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite