VIDEO Autostrada Lugoj - Deva. Cum arată şantierul Dealului liliecilor după un an şi jumătate de la startul excavării

Şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva, Lot IV, Şoimuş

Sute de oameni şi utilaje au lucrat în ultimul an şi jumătate la excavarea „Dealului Liliecilor”, pe unde va trece un sector din Autostrada Lugoj - Deva. Drumarii au explicat în ce constă complexitatea proiectului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din primăvara anului 2017, constructorii Lotului IV al Autostrăzii Lugoj – Deva au început excavarea versantului de la marginea satului Şoimuş, numit şi „Dealul Liliecilor”, după ce o grotă în care se aflau câţiva lilieci a dus la suspendarea lucrărilor din zonă.


După un an şi jumătate de muncă, sectorul de circa doi kilometri de la Şoimuş, pe care va trece autostrada suspendată, este departe încă de a fi realizat. Totuşi, lucrările au avansat, iar drumarii speră ca până la finalul anului proiectul să fie finalizat.

„Între pasajele de la km 96+365 şi 97+750 (dealul Şoimuş) de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, Lotul 4 (Şoimuş – Ilia), se desfăşoară una dintre cele mai complexe lucrări de pe raza DRDP Timişoara. Pentru a putea traversa versantul dealului Şoimuş, autostrada necesită lucrări de sprijinire şi protecţie a taluzurilor: execuţia unor sprijiniri din beton armat fundate indirect şi a unor sprijiniri din pământ armat care vor atinge şi înălţimi de 22 metri şi protecţia taluzurilor de debleu cu plase de sârmă ancorate (în total fiind circa 5.000 de ancore forate în versant). Lucrarea se află acum în diverse stadii, începând de la excavaţii în taluzul de debleu, până la lucrări specifice zidurilor de sprijin din beton armat”, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

 
Şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva, Lot IV, Şoimuş / DRDP Timişoara

Lotul IV al autostrăzii se află în construcţie din primăvara anului 2014, iar cei 22 de kilometri ai tronsonului care cuprind şi nodul rutier de la Şoimuş ar trebui finalizaţi în acest an, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Infrastructură Rutieră (CNAIR).

Autostrada Lugoj – Deva va însuma 100 de kilometri. Lotul I, dintre Traian Vuia - Sanoviţa, de 27,4 kilometri, a fost inaugurat în decembrie 2013, iar circa 16 kilometri din Lotul al doilea au fost deschişi circulaţiei anul trecut. Loturile III şi IV ar putea fi inaugurate până la sfârşitul acestui an, conform celor mai optimiste planuri. Pe aproape 15 kilometri din Lotul al doilea lucrările, care presupun construcţia unor ecoducte, nu au demarat.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Imagini aeriene cu nodul rutier Holdea, de pe Autostrada Lugoj – Deva. Problemele celui mai complex şantier

Şirul imens de amenzi date firmelor de pe autostradă: „Şoferii circulă inconştient prin localităţi cu maşini ce nu mai pot fi controlate din cauza tonajului”

VIDEO Marea provocare pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva: excavarea versantului imens de pe malul Mureşului

citeste totul despre: