Triburile care au uimit lumea prin tradiţiile sexuale: soţii împărţite frăţeşte şi tineri supuşi unor ritualuri barbare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din Pompeii.
Imagine din Pompeii.

Numeroase triburi au păstrat tradiţii ale vieţii intime care pot fi considerate cu totul neobişnuite faţă de regulile civilizaţiei.

O serie de triburi din cele mai îndepărtate locuri şi-au păstrat tradiţii milenare, cu provire la viaţa intimă, care şochează prin barbaria lor. Iată câteva dintre acestea:

Tribul în care se consumă lichid seminal
Regulile sacre ale unui trib primitiv din Papua Noua Guinee îi îndepărtează pe băieţi de la vârsta de şapte ani de prezenţa tuturor femeilor. Timp de zece ani, până la reintroducerea lor în tribul sambian, ei sunt obligaţi să trăiască numai alături de bărbaţi. Pielea este străpunsă pentru a elimina orice contaminare cauzată de femei, iar din acelaşi motiv suporta în mod regulat sângerarea nasului şi vărsăturile cauzate de consumarea unor cantităţi mari de trestie de zahăr. De asemenea, adolescenţii sunt obligaţi să ingereze sperma celor mai vârstnici, despre care se crede că susţine creşterea şi forţa, informează oddee.com.

Ritualul circumciziei barbare
Un ritual al triburilor de aborigeni din Australie, numit Mardudjara, implică o circumcizie barbară, în urma căreia bărbatul circumcis este pus să îşi înghită prepuţul. După ce se vindecă, penisul este apoi tăiat longitudinal pe partea inferioară, uneori până la scrot. Sângele este apoi picurat peste un foc pentru a-l purifica. Urmările ritualului sunt că bărbatul va urina din partea inferioară a penisului.

Tribul în care se face sex din copilărie
Trobrianderii, un alt trib din Papua Noua Guinee, uimeşte prin precocitatea copiilor, care încep să facă sex la o vârstă fragedă:  6 - 8 pentru fete şi 10-12 pentru băieţi. Cele mai multe dintre fete sunt goale, îmbrăcămintea tribului insular fiind aproape inexistentă.

Fraţii care îşi împart soţiile
Comunităţi din Himalaya au devenit faimoase pentru obiceiul ca un grup de fraţi să împartă aceeaşi soţie. Este o tradiţie a zonei unde există puţine terenuri disponibile pentru agricultură, iar familiile cu mai mulţi fii, nevoite să se confrunte cu împărţirea pământului lor, au ales ca urmaşii lor să poată trăi împreună ca o singură familie şi să-şi păstreze intacta parcela deţinută.

Tribul în care soţiile sunt furate
Tribul Wodaabe din Niger păstrează tradiţia furtului nevestelor, fără ca soţii să suporte repercursiuni din parte comunităţii. Părinţii aranjează prima căsătorie, însă ulterior, un festival anual în care bărbaţii Wodaabe poart un machiaj elaborat şi costime stridente, mente să impresioneze femeile, este locul în care tinerele soţii pot fi furate pentru o npuă căsătorie.

Tribul în care tinerii sunt instruiţi în dragoste
În Mangaia, o insulă din Pacificul de Sud, localnicii sunt încurajaţi potrivit tradiţiei, să aibă mulţi parteneri sexuali înainte de a se căsători. Femeile mai în vârstă sunt chemate să facă sex cu băieţii tineri, astfel încât să îi poată învăţa despre sex şi cum să le facă pe plac viitoarelor partenere.

Triburile antice cu obiceiuri bizare
Cele mai multe mărturii despre ciudăţeniile din viaţa intimă a triburilor provin din antichitate. Unele au ajuns, în urmă cu peste două mii de ani, şi în actualele ţinuturi ale României. Un astfel de popor cu tradiţii ciudate a fost al tracilor, despre care istoricii antici relatau că erau poligami şi îşi tratau femeile ca sclave. „Fiecare se căsătoreşte cu trei şi patru femei. Sunt unii care au şi 30 de soţii. Ei le folosesc ca pe nişte sclave. Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând. Femeia spală şi serveşte pe bărbatul cu care a trăit. Cele mai multe, după împreunare, se culcă pe pământ. Dacă vreuna dintre femei este nemulţumită, părinţii îşi pot lua înapoi fata, după ce restituie ce au primit pentru ea. Căci oamenii îşi mărită fetele în schimbul unui preţ. La moartea bărbatului, femeile sunt moştenite, întocmai ca şi celalelte lucruri”, informa Heraclid din Pont, care a trăit la mijlocul secolului al IV-lea î. Hr.

Istorii antici remarcau şi obiceiul bizar al sciţilor, care presupunea castrarea şi „transformarea” bărbaţilor în femei. „Printre sciţi se fac scopiri şi cei mai mulţi îndeplinesc treburi de femei, trăind ca femeile şi vorbind la fel ca ele. Ei poartă numele de moleşiţi. Localnicii pun pricina acestei neputinţe pe seama unui zeu, iar pe oamenii aceştia îi cinstesc şi li se închină lor, temându-se fiecare pentru sine de o asemenea boală. Ei cred că au păcătuit cu ceva faţă de zeul pe care-l învinovăţesc de năpasta lor. Şi ei îmbracă haine femeieşti, dându-se pe faţă că sunt neputincioşi. De atunci trăiesc printre femei şi se dedau aceloraşi îndeletniciri ca şi acestea”, relata medicul Hipocrate, în secolul al V-lea î. Hr., în lucrarea “Despre aer, ape şi locuri”.

Acelaşi Hipocrate preciza că femeile sarmaţilor ne se măritau până nu îşi dovedeau vitejia, ucigând duşmani şi aducând sacrificii.  fiecare trei duşmani şi nu au legături cu bărbatul înainte de a face sacrificiile rânduite de lege. „Femeile n-au sânul drept. În copilărie, când sunt încă foarte mici, mamele lor înroşesc în foc un instrument de aramă făcut pentru scopul acesta, îl pun la sânul lor drept şi îl ard. Astfel acesta îşi pierde puterea de a creşte, transmiţând umărului şi braţului drept toată tăria şi vlaga”, informa celebrul medic din Antichitate.

Potrivit istoricilor, în familiile regale din Egiptul antic se practica incestul, care ar fi fost considerat o soluţie pentr unitatea triburilor. În mitologia egipteană, zeii sunt menţionaţi căsătorindu-se cu surorile lor, iar faraonii le-au urmat exemplele. Părinţii celebrei Cleopatra au fost frate şi soră, iar regina a fost forţată să îia în căsătorie doi dintre fraţii săi.

Cazuri de homosexualitate erau cunoscute în Grecia Antică, iar potrivit legendelor chiar şi zeităţile greceşti aveau astfel de pasiuni. Ca termen pentru homosexualitate s-a folosit „obiceiul grecesc” şi se credea că practica a luat naştere datorită pasiunii grecilor pentru sporturi la care atleţii apăreau complet goi.

În Roma antică, potrivit istoricilor, prostituţia era permisă, iar bordelurile private funcţionau în casele unor cetăţeni din înalta societate. Încăperile erau decorate cu imagini pornografice şi aveau intrări separate, ca vizitatorii să nu îi deranjeze pe proprietarii vilelor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Triburile care au cutremurat lumea antică. Bărbaţi cu capete de câini, femei cu şase braţe şi trupul acoperit de blană

Oameni cu picioare de capră, copite de cal sau cu câte un singur ochi, femei cu corpul acoperit în întregime de blană şi războinici cu un singur picior sau cu şase braţe se numără printre membrii celor mai ciudate triburi despre care au relatat autorii antici. Descrierile triburilor care ar fi populat ţinuturi aproape necunoscute din lumea antică au rămas în istorie, chiar dacă personajele înfăţişate au fost de multe ori fictive.

Ciudăţeniile sexuale ale sciţilor: bărbaţii se castrau şi deveneau femei, iar tinerele îşi retezau sânii pentru a prinde putere

Mărturii bizare despre sciţi şi sarmaţi, triburile care au ajuns în urmă cu aproape două milenii şi jumătate şi pe actualul teritoriul al ţării noastre, au uimit lumea antică. Hipocrate afirma că mulţi dintre bărbaţii sciţi se castrau, pentru a trăi ca femeile, în timp ce soţiile sarmaţilor obişnuiau să îşi cauterizeze sânii pentru a căpăta forţă şi îndemânare în mînuirea armelor.

Ritualurile erotice şi macabre prin care tracii îşi venerau zeii. Ce rol aveau orgiile sexuale în practicile strămoşilor noştri

Tracii îşi venerau zeii prin numeroase ritualuri care au stârnit uimirea autorilor antici. Unele implicau orgii sexuale, în timp ce altor zei li se ofereau sacrificii umane. A existat o mare diferenţă culturală între geţii din nordul Dunării şi celelalte triburi tracice, susţin istoricii.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite